Group 1

ÎCCJ. Excepțiile soluționate de prima instanță nu pot fi repuse în discuție decât ca motive de nelegalitate

7 martie 2018 Drept Civil Jurisprudenta

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă, prin Decizia nr. 1248 din 28 iunie 2016 a hotărât că excepţiile soluţionate de prima instanţă nu pot fi repuse în discuţie decât ca motive de nelegalitate în cadrul căilor de atac legal reglementate şi nu pot fi reiterate ca excepţii în condiţiile art. 137 alin. (1) din vechiul Cod procedură civilă. Înalta Curte statuează că, în mod corect instanţa de apel a arătat că, întrucât excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe şi a fost respinsă printr-o încheiere interlocutorie neatacată de către Societatea B. SRL, chestiunea tranşată este definitivă. Cum singura modalitate de desfiinţare a încheierii prin care s-a tranşat această chestiune litigioasă este în cadrul căilor de atac, desfiinţarea hotărârii nu poate fi obţinută de către partea nemulţumită, intimata din apel, prin reiterarea excepţiei în întâmpinarea depusă în calea de atac. În acest context, este lipsit de orice utilitate considerentul circumstanţial, prin care instanţa de apel arată că sunt corecte dezlegările date asupra prescripţiei de către prima instanţă, deoarece acesta nu se mai impunea, soluţia dată prescripţiei fiind consolidată, prin neatacare, cu autoritate de lucru judecat.

Cu privire la unul dintre motivele de recurs formulate de Societatea B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1352/2015 din 8 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a Civilă, Înalta Curte reține că pentru a se putea invoca buna-credinţă şi principiul error comunis facit jus, ca temei al apărării împotriva nulităţii, care nu se prezumă, trebuie demonstrată o credinţă comună, invincibilă şi plauzibilă că părţile contractului au acţionat cu respectarea legii. Eroarea comună şi invincibilă şi buna-credinţă justificată prin aceasta nu sunt aplicabile în materiile în care legea reglementează în legătură cu obiectul contractului un anumit sistem de publicitate, de exemplu, în materie de carte funciară.

Citeste mai mult  Ipoteca asupra chiriei unui imobil. Notare vs intabulare în cartea funciară

Art. 86 Cod de procedură civilă de la 1865, evocat de către recurenta C. SA, stabileşte doar regula că actele de procedură se comunică din oficiu, deşi nu este mai puţin adevărat că, pentru garantarea dreptului la apărare, al principiului nemijlocirii şi al contradictorialităţii în procesul civil, actele de procedură formulate de părţi sunt supuse comunicării, iar în dosarul de apel nu s-a consemnat vreo dovadă a comunicării acestor acte către părţile litigante. Această omisiune echivalează cu încălcarea formelor de procedură de către instanţa de apel, susceptibilă de nulitatea actelor de procedură săvârşite prin aceste încălcări, condiţionate de vătămare.

Înalta Curte arată că adevărul judiciar în procesul civil este susţinut de suma probelor pe care părţile le administrează în litigiu, evaluate critic de instanţa de judecată. Astfel, părţile au, între altele, obligaţia de a solicita probe, justificând pertinenţa şi concludenţa lor şi de a le administra, în condiţiile legii. În acest sens, art. 295 alin. (2) din vechiul Cod de procedură civilă stabileşte că instanţa de apel va administra probele noi solicitate de părţi în condiţiile art. 292, adică în cazul B. SRL, prin întâmpinare. Or, consultând întâmpinarea formulată de această parte în cadrul apelului, Înalta Curte constată că, deşi s-a solicitat proba cu expertiză, obiectivele acesteia nu au fost conturate astfel încât să rezulte neîndoielnic că cererea de probe demonstra utilitatea şi concludenţa, impunând încuviinţarea sa în proces, ori dacă partea făcea doar referire la o probă ataşată întâmpinării, o expertiză topo ordonată de Societatea B. SRL şi efectuată de expertul G. De altfel, că o solicitare a unei astfel de probe nu a fost formulată în condiţiile legii rezultă şi din încheierea din 25 iunie 2015, când s-au dezbătut probele şi când Societatea B. SRL, reprezentată la acel termen, nu a solicitat proba cu expertiză, a cărei omisiune o critică în recurs, dar şi din încheierea finală de dezbateri când părţile au arătat expres că nu mai au alte cereri.

Citeste mai mult  Suspendarea de către instanţă a deciziilor consiliului de administraţie al unei SA

Cu acest prilej, Înalta Curte reaminteşte părţilor că în lipsa diligenţei procesuale a părţilor pentru propunerea şi administrarea probelor în procesul civil, potrivit art. 129 alin. (5^1) din vechiul Cod de procedură civilă, instanţa nu poate fi criticată în căile de atac pentru neordonarea probelor din oficiu.

O probă, chiar cu valoarea ştiinţifică a unei expertize de specialitate, nu poate fi impusă unei instanţe cu titlul că opune certitudine. Stabilirea situaţiei de fapt este rezultatul evaluării concertate şi critice a tuturor probelor administrate într-un proces. Aceasta implică, potrivit art. 1199 şi art. 1203 Cod civil de la 1864, posibilitatea instanţei de a opera cu prezumţii pentru stabilirea faptelor, adică de a evalua faptele cunoscute prin raţionamente inductiv-deductive, care au greutate şi puterea de a naşte probabilitate, pentru a constata faptele disputate.

Aceste reguli au fost respectate de către instanţa de apel. Împrejurarea că o anumită concluzie asupra stării de fapt stabilite astfel de judecător nu este convenabilă uneia dintre părţi nu semnifică automat insuficienţa probelor, iar în cauză examenul analitic a avut în vedere expertize judiciare succesiv administrate, înscrisuri concretizate într-un ansamblu probator consistent care au putut duce la stabilirea deplină a stării de fapt.

Citeste mai mult  CCIR. Avizarea existenței cazurilor de forță majoră şi influenţa acestora asupra executării obligaţiilor comercianţilor

Avocat Lăcătuș Igor

Informații de contact: avocat.igor.lacatus@gmail.com; +40742500853
Experiență profesională:
Avocat titular LĂCĂTUȘ Igor – Cabinet de avocat
Baroul Timiș, România, Timișoara
Facebook https://www.facebook.com/lacatus.igor

Cuvinte cheie: > > > > >