ICCJ. Hotărârile pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare sunt definitive. UPDATE: Decizia ICCJ a fost publicată în Monitorul Oficial

15 aprilie 2015 Drept Penal

15 aprilie 2015: Decizia ICCJ  (nr. 5/2014) a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 248 din 10 aprilie 2015.
În considerente, Înalta Curte a reținut că ”în concepţia Codului de procedură penală, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din Codul de procedură penală, sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din Codul de procedură penală:
a) dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate;
b) spre deosebire de dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din Codul de procedură penală a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) potrivit cărora „Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” sunt integrate în economia acestui text de lege.
Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
(…)
Se mai impune precizarea că în ipoteza analizată nu sunt incidente dispoziţiile art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel”.
Articolul 408 alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la sentinţele nedefinitive, pronunţate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac. În măsura în care sentinţa atacată pe calea contestaţiei în anulare nu este susceptibilă de apel, fiind definitivă, sentinţa pronunţată în procedura admiterii în principiu cu privire la o astfel de hotărâre nu ar putea avea un regim juridic diferit din punctul de vedere al caracterului definitiv, al posibilităţii exercitării căii de atac ordinare a apelului.
Pentru considerentele arătate, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală, sunt definitive.”

Citeste mai mult  Infracțiunea de agresiune sexuală

***

În data de 4 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a admis sesizarea formulată de Tribunalul Dolj prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile în sensul ”dacă hotătârea pronunțată în soluționarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 CPP și împotriva unei sentințe împotriva căreia nu este prevăzută de lege o cale de atac, poate fi suspusă apelului, conform art. 432 alin. 4CPP”
A stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului.

Minuta deciziei nr. 5

Cuvinte cheie: > >