”Desemnarea unui avocat din oficiu (apărarea fiind obligatorie) inculpatului nu a fost de natură și în măsură a asigura acestuia o apărare efectivă, iar prestația avocatului echivalează în fapt, cu lipsa de apărare, deoarece prin concluziile puse în cuvântul în dezbaterea apelurilor a demonstrat că nu studiase cauza, nu se preocupase de motivele de apel, într-adevăr extinse și elaborate, ale DNA și ale apelantei, context în care susținerile apărării au fost stereotipe, eliptice, lipsite de orice consistență juridică, pur formale, rezumându-se în mod real, la a solicita amânarea pronunțării pentru ca inculpatul să poată depune concluzii scrise.
O asemenea conduită a avocatului din oficiu, menită a încălca principala garanție recunoscută inculpatului., în cursul procesului penal, atât potrivit reglementărilor interne, cât și a celor cuprinse în Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale a fost posibilă prin încălcarea obligației, de către instanța de apel, de a asigura inculpatului deplina exercitare a drepturilor procesuale.
Între drepturile consacrate prin Convenție, dreptul la un proces echitabil, enunțat în cuprinsul art. 6, ocupă un loc central, importanța lui constând în faptul că toate celelalte drepturi ar rămâne derizorii, simplă teorie, fără anumite garanții procesuale, procedurale care să îi confere individului siguranță și un „adăpost” în fața posibilelor abuzuri ale autorității.
Apărarea de învinuire este un drept și nu o obligație a acuzatului ce poate da sau nu explicații. El poate să recunoască vina sau să o nege, însă în orice caz statul, prin autoritățile sale judiciare este obligat să-i asigure dreptul la apărare. De aceea, una din cauzele greșelilor judecătorești este încălcarea dreptului acuzatului de a se apăra.
Pe de altă parte, se impune a constata că asigurarea reală a apărării este o garanție, o premisă sigură a cercetării obiective complete a probelor, o condiție sine qua non a aflării adevărului pe caz, a apărării drepturilor și intereselor legale a acuzatului, creând condiții necesare emiterii unei sentințe legale și temeinice.
În raport cu asemenea exigențe este facil a statua că, deși inculpatului i-a fost asigurată asistența juridică din oficiu, în realitate asistența juridică nu a fost efectivă, ci s-a limitat la prezența, în cadrul dezbaterilor în apel, a unui avocat care a exercitat în mod strict formal apărarea inculpatului, solicitând respingerea apelurilor promovate și amânarea pronunțării pentru ca inculpatul să depună concluzii scrise.” (ICCJ, Secția Penală, Decizia nr. 3214/2012, www.scj.ro)
Cuvinte cheie: asistenta juridica > avocat din oficiu > drept la aparare > proces penal
