Încălcarea unei atribuţii de serviciu a medicului, care nu este prevăzută expres în legislaţia primară

În conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 518/2017, încălcarea unei atribuţii de serviciu a medicului, care nu este prevăzută expres în legislaţia primară, nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 298 C. pen.

Dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 (potrivit cărora acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului) şi dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 46/2003 (conform cărora pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale), prin caracterul lor general, nu pot fi interpretate în sensul că reglementează în legislaţia primară îndatorirea de serviciu a medicului de gardă de a dispune efectuarea unei radiografii sau internarea, a cărei încălcare ar putea determina incidenţa art. 298 C. pen. (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 46/RC din 12 februarie 2019, www.scj.ro)

Cuvinte cheie: >