Potrivit dispozițiilor art. 389 C. proc. civ. 1865, dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea silită se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei, iar art. 390 C. proc. civ. stabilește că dispozițiile anterior menționate nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea fără somație. Astfel, faptul că executarea silită s-a efectuat și în modalitatea popririi, împiedică perimarea executării silite.
Extras din considerentele deciziei nr. 45/2019 a Tribunalului București:
”Prin sentința civilă nr. 6740/25.10.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București instanța a dispus următoarele: admiterea excepției tardivității contestației la executarea silită însăși și, în consecință, respingerea contestației formulate de contestator în contradictoriu cu intimata, împotriva executării silite înseși, ca tardiv formulată; respingerea excepției tardivității contestației la executare formulate împotriva adresei de înființare a popririi nr. 838/05.09.2018, ca neîntemeiată; respingerea în rest a contestației la executare, ca neîntemeiată. (…)
Împotriva acestei soluții, în termen legal, motivat și timbrat a formulat recurs contestatorul (…)
Referitor la primul motiv de nelegalitate a sentinței criticate, tribunalul reține că este neîntemeiat, întrucât titlul executoriu, procesul verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare, înștiințarea privind înființarea popririi în dosarul execuțional nr. 838/2012 au fost comunicate recurentului contestator la data de 23.05.2012, iar o nouă înștiințare privind înființarea popririi nu echivalează cu întocmirea unui nou act execuțional, pentru a putea fi contestat în mod distinct, ci este vorba despre reiterarea celui inițial, de unde și caracterul pertinent al constatării efectuate de prima instanță ce se referă la calificarea acestei împrejurări ca nefiind susceptibilă a-l repune pe contestator în termenul legal de 15 zile pentru formularea contestației la executare împotriva executării silite înseși, față de disp. art. 401 alin. 1 lit. c C. proc. civ. 1865 .
Așa fiind, contestația la executare dedusă judecății în acest dosar a fost formulată la data de 20.09.2018, respectiv după împlinirea termenului de 15 zile menționat de art. 401 alin. 1 lit. c C. proc. civ. 1865.
În aceeași ordine de idei, tribunalul reține că recurentul contestator, prin criticile formulate actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. 838/2012 și care se subsumează celui de- al doilea motiv de recurs , ignoră incidența disp. art. 389 C. proc. civ. 1865, potrivit cărora dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea silită se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei, iar art. 390 C. proc. civ. stabilește că dispozițiile anterior menționate nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea fără somație .
Cum în cauză tribunalul constată că există o înființare a popririi valabilă cel puțin pentru unul dintre conturile recurentului contestator deschise la instituțiile bancare solicitate, acest aspect împiedică intervenirea prescripției dreptului de a cere și a obține executarea silită, precum și perimarea executării silite, în condițiile expuse anterior.
Față de aceste considerente, tribunalul constată că niciuna dintre critici nu este fondată, neexistând motive ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanța de recurs, iar în raport de dispozițiile art. 312 C . proc. civ., recursul va fi respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.” (Tribunalul București, Secția a III-a civilă, Decizia nr. 45 din 15 februarie 2019, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: contestatie la executare > executare silita > perimare > prescriptia dreptului de a cere executarea silita