Pentru reținerea infracțiunii asimilate celei de contrabandă se impune ca făptuitorul să cunoască proveniența bunurilor din contrabandă.
Inculpatul a declarat că a cumpărat ţigările și alcoolul din piață. Acest tip generic de bunuri nu sunt interzise prin lege la comercializare, însă provenienţa acestora sau modalitatea de comercializare – licită sau nu – trebuie stabilită în concret de către organele statului cu atribuţii în acest sens. Nu cade în sarcina inculpatului, ca şi cumpărător, sarcina dovedirii achiziţionării în mod licit a unor astfel de bunuri sau probarea faptului că acestea nu provin din contrabandă.
”Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești nr. 1918/P/2016 din 28.02.2017 a fost trimis în judecată inculpatul CS, pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, prev. și ped. de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006.
S-a reținut de către procuror faptul că a deținut la domiciliu 626 pachete țigarete fără a avea aplicate timbru de marcaj fiscal și fără timbru de marcaj fiscal românesc, astfel : 221 pachete marca Ashima, 190 pachete marca Marble, 30 pachete marca Pall Mall negru, 89 pachete Pall Mall albastru, 56 pachete marca Fast, 39 pachete marca Viceroy, 1 pachet Marlboro, precum și 11 peturi de 1 litru alcool etilic, fără banderolă de marcaj fiscal (…)
Potrivit dispozițiilor art. 270 alin. 1 din Legea nr. 86/2006 din Codul Vamal „introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”, iar potrivit alin. 3 al aceluiași text de lege: „sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. 1, colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”.
De asemenea, potrivit art. 270 alin. 2 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește potrivit alin. 1:
a) introducerea în sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
b) introducerea în sau scoaterea din țară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
Instanța constată că din interpretarea prevederilor legale mai sus menționate, rezultă că infracțiunea prevăzută de alin. 3 al art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, este o infracțiune corelativă, condiționată de săvârșirea anterioară a infracțiunii de contrabandă prevăzută de alin. 1 sau 2, fiind vorba de o infracțiune conexă cu incriminarea cadru, în sensul că săvârșirea uneia dintre ele este condiționată de preexistența celeilalte.
În acest sens trebuie interpretată și decizia nr. 32/2015 a ÎCCJ data în dezlegare unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că noțiunea de „contrabandă” utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă”, privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal”.
Față de situația de fapt dedusă judecății, se apreciază că în situația în care contravaloarea în vamă a țigaretelor depistate este de 20.000 lei sau mai mică de 20.000 lei este cazul în care organele de urmărire penală trebuie să facă dovada faptului că țigaretele și/sau alcoolul au fost introduse în țară printr-o infracțiune de contrabandă și că inculpatul cunoștea acest aspect. În cazul în care mărfurile au fost introduse în țară prin locurile anume stabilite pentru controlul vamal, iar valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor supuse accizelor sustrase de la controlul vamal este mai mică de 20.000 lei, nu ne aflăm în prezența unei infracțiuni, ci doar, eventual, a unei contravenții, iar pentru a nu se mai pune în discuție valoarea în vamă a acestora este necesar să se facă dovada faptului că acestea au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
În speță, raportat la valoarea bunurilor identificate la locuința inculpatului, instanța apreciază că ne aflăm în situația în care organele judiciare trebuie să dovedească că bunurile (țigări și alcool) au fost introduse în țară printr-o infracțiune de contrabandă și că inculpatul cunoștea acest aspect.
Audiat fiind de instanță, inculpatul a declarat că a cumpărat bunurile din piața C______. Stă în sarcina organelor judiciare să facă dovada contrară, în sensul că bunurile provin din contrabandă și că inculpatul cunoștea acest lucru.
Analizând toate probele existente la dosar, instanța constată că nu rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că bunurile provin din contrabandă și, mai ales, că inculpatul cunoștea acest lucru.
Simplele presupuneri făcute de organele de anchetă nu pot sta la baza unei soluții de condamnare legală și temeinică.
Cu privire la prima condiție, aceea a dovedirii că bunurile provin din contrabandă, instanța reține următoarele:
Cetățenilor din state terțe, printre care și Serbia, le-a fost acordat dreptul de a trece vama și de a introduce în țară bunuri fără a percepe niciun fel de taxă și fără ca aceste bunuri să fie evidențiate în vreun fel, prin acordarea liberului la vamă verbal, conform dispozițiilor art. 611 alin. 1 din HG nr. 707/2006.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a) și alin. 4 lit. a și b din Normele privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată și a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) și art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, orice persoană beneficiază de scutire la plata accizelor pentru cantitatea de 40 de țigarete, respectiv pentru cantitatea de 1 litru de alcool și băuturi alcoolice cu o concentrație alcoolică de peste 22% în volum sau alcool etilic nedenaturat de 80% în volum și peste, respectiv 2 litri de alcool și băuturi alcoolice cu o concentrație alcoolică mai mică de 22% în volum.
Din interpretarea dispozițiilor enunțate reiese împrejurarea că persoanelor care călătoresc și pătrund pe teritoriul vamal al României le este permisă introducerea unei cantități de țigări, fără a plăti taxe vamale și fără a efectua alte formalități, ci doar prin acordarea verbală a „liberului la vamă”.
Situația înstrăinării acestor bunuri este prevăzută de art. 105 din Codul vamal care prevede că titularii punerii în liberă circulație a mărfurilor destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior acordării liberului de vamă, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligați să înștiințeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări, iar nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și este sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 652 lit. k) din HG nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.
Reiese așadar, fără putință de tăgadă, împrejurarea că introducerea pe teritoriul vamal al României a bunurilor se efectuează și de către persoane catalogate la vamă drept „călători”, cărora le-a fost acordat verbal liberul la vamă. Existența unui număr mare de bunuri introduse pe teritoriul vamal român nu prin contrabandă, ci ca bunuri destinate consumului individual, constituie un fapt netăgăduit, a cărui notorietate nu poate fi contestată, așa cum, la fel de notorie este și împrejurarea că nivelul prețurilor în țări precum Serbia sunt inferioare celor din România. Bunurile introduse în țară de către călători sunt incluse în regimul vamal de liberă circulație și nu constituie bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii de contrabandă, liberul la vamă fiind acordat verbal de către lucrătorii vamali.
Cu privire la cea de-a condiție, aceea că inculpatul cunoștea că bunurile provin din contrabandă, instanța reține următoarele:
Așa cum practica judiciară a arătat, în art. 270 alin. 3 din Codul Vamal, legiuitorul a incriminat astfel o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, specificând în mod expres acest lucru prin folosirea sintagmei „cunoscând că acestea provin din contrabandă”.
Astfel, fiind vorba de o infracțiune corelativă, infracțiunea prev. de art. 270 alin. 3 din Codul Vamal nu poate fi apreciată ca fiind dovedită decât în măsura în care se dovedește existența și a infracțiunii (faptei prevăzută de legea penală) în legătură cu care aceasta s-a desfășurat, a infracțiunii în varianta tip, ceea ce, în speță, nu s-a probat.
În cauza de pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, Salabiaku contra Franței, instanțele franceze au fost chemate să se pronunțe cu privire la aplicarea unei dispoziții din Codul vamal francez potrivit cu care „deținătorul bunurilor provenite din fraudă este răspunzător de fraudă”. După ce au constatat că această dispoziție contravine dreptului la un proces echitabil, respectiv că instituie o prezumție de imputabilitate și de vinovăție, instanțele din dreptul intern au analizat cauza prin prisma principiului prezumției de nevinovăție și, abia după ce au reținut elemente de fapt care să conducă la vinovăția persoanei, au pronunțat o hotărâre de condamnare. În acest caz, inclusiv Curtea Europeană a constatat că jurisprudența națională a interpretat dispoziția normativă prin prisma posibilității de a reține o cauză care înlătură vinovăția sau a posibilității de a da efect circumstanțelor atenuante, astfel încât răspunderea celui în cauză să corespundă și gradului de vinovăție.
Aceleași principii au fost reluate de către instanțele franceze și în alte cauze – Pham Hoang contra Franței – în care au analizat dispozițiile relevante în materie de contrabandă și au statuat că simplul fapt material nu este suficient, ci în fiecare situație trebuie respectat dreptul la apărare și luată în considerare posibilitatea ca făptuitorul să fi acționat fără vinovăție.
Având în vedere prezumția de nevinovăție și dreptul acuzatului la un tribunal imparțial, în lipsa unor elemente de fapt care să contureze existența infracțiunii de contrabandă din care să fi provenit bunurile, nu se poate accepta ideea că bunurile provin automat din comiterea infracțiunii de contrabandă.
Astfel, în ceea ce privește condiția ca autorul să fi cunoscut împrejurarea că bunurile ce formează obiectul material al infracțiunii provin din săvârșirea infracțiunii de contrabandă, atât pentru subiecții activi ai infracțiunii, cât și pentru organele judiciare, această condiție este îndeplinită în situația în care există certitudinea – și nu o eventuală bănuială – că bunurile provin din contrabandă, respectiv să se cunoască măcar în linii mari prin care dintre modalitățile incriminate ca faptă de contrabandă au pătruns bunurile în România. Introducerea de către călători a bunurilor declarate pentru consum propriu nu constituie infracțiunea de contrabandă. Călătorii acționează în exercitarea unui drept recunoscut de lege, iar textul incriminării nu vizează această situație, a introducerii de bunuri pentru consum propriu și înstrăinarea lor, chiar dacă necomunicarea schimbării destinației bunurilor reprezintă contravenție. Pentru reținerea infracțiunii asimilate celei de contrabandă se impune ca făptuitorul să cunoască proveniența bunurilor din contrabandă, neavând nicio relevanță dacă bunurile provin din orice altă faptă, infracțiune sau contravenție. Chiar dacă făptuitorul cunoaște că bunurile au fost introduse în țară prin acordarea verbală a liberului la vamă, nefiind declarată ulterior schimbarea destinației și nefiind achitate taxele vamale, nu se poate reține infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. 3 Cod vamal, nefiind în ipoteza unor bunuri provenite din contrabandă.
Acest tip generic de bunuri – țigările și alcoolul – nu sunt interzise prin lege la comercializare, însă proveniența acestora sau modalitatea de comercializare – licită sau nu – trebuie stabilită în concret de către organele statului cu atribuții în acest sens. Nu cade în sarcina inculpatului, ca și cumpărător, sarcina dovedirii achiziționării în mod licit a unor astfel de bunuri sau probarea faptului că acestea nu provin din contrabandă.
O interpretare contrară ar încălca principiile menționate de art. 4 și 5 C.p.p., respectiv „prezumția de nevinovăție” și „aflarea adevărului”. (…)
Față de considerentele de mai sus, instanța, în baza art. 17 alin. 2 Cod pr. penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod pr. penală, va dispune achitarea inculpatului CS, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006.” (Judecătoria Târgu-Cărbunești, Sentința penală nr. 163 din 14 martie 2018, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: achitare > contrabanda > Legea nr. 86/2006
