Utilizarea unor prezumţii de fapt pentru a stabili vinovăţia unei persoane nu contravine prezumţiei de nevinovăţie a acesteia. Orice sistem de drept cunoaşte astfel de prezumţii, însă în materie penală, astfel de prezumţii sunt admisibile doar în măsura în care sunt rezonabile, prezumă lucruri dificil sau imposibil de probat şi pot fi răsturnate de către persoana interesată.
”La data de 05.02.2015, în jurul orelor 19:00, inculpata A. a fost identificată în autoturismul marca … cu nr. de înmatriculare xxx pe str. …, în faţa staţiei peco …, în timp ce deţinea cantitatea de 119 pachete cu ţigarete mărcile Fest şi Viceroy, de provenienţă ucraineană, fără a avea documente justificative de provenienţă şi cunoscând că provin din contrabandă, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „contrabandă”, prev. de art.270 alin. (3) din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României.
Referitor la apărările inculpatei făcute atât în faţa instanţei de fond cât şi a celei de control judiciar, şi anume, că nu ar fi cunoscut faptul că pachetele de ţigarete provin din contrabandă, curtea constată că prima instanţă le-a înlăturat pe bună dreptate, reţinând în mod corect că această afirmaţie este neverosimilă, atâta timp cât inculpata a achiziţionat ţigaretele la un preţ derizoriu comparativ cu cel practicat în comerţul licit, ce aveau aplicate în mod vizibil timbre de acciză ucraineană şi nu timbre fiscale româneşti, în condiţii de clandestinitate, de la o persoană necunoscută, din Bazarul S…, fără a obţine vreun document justificativ pentru aceste produse. De altfel, în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 3287/16.10.2012, pronunțată în dosar nr. 2455/85/2011, a stabilit că lipsa banderolelor care atestă plata taxelor către autoritățile române este suficientă pentru a proba latura subiectivă a infracţiunii de contrabandă, decizie care este aplicabilă în speţa de faţă.
În ce priveşte decizia nr. 32/2015 a ÎCCJ, pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocată de apărare, curtea constată că prin această decizie, instanţa supremă a stabilit următoarele: noțiunea de „contrabandă” utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă”, privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal..
În considerentele acestei decizii, se reţine, printre altele, că „ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi știut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.
Dacă s-ar accepta că existența infracțiunii asimilate prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României ar fi condiționată de „infracțiunea de contrabandă”, iar nu de „contrabandă”, ar opera o anumită suspendare a cercetărilor penale pentru una dintre variantele reglementate, de realizare a infracțiunii, și anume când bunurile sau mărfurile ce trebuie plasate sub un regim vamal sunt destinate săvârșirii contrabandei, întrucât sintagma „sunt destinate” exprimă o acțiune viitoare, astfel că întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu s-ar putea verifica decât după examinarea pregătirii săvârșirii infracțiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (1) sau art. 270 alin. (2) din Codul vamal al României, cu tot ce presupune conținutul constitutiv al acesteia.”
Faţă de conţinutul acestei decizii, care stabileşte fără echivoc faptul că noțiunea de „contrabandă” utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu echivalează cu infracțiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (1) și art. 270 alin. (2) din aceeași lege, cu toate elementele constitutive ale acesteia şi că este suficient ca persoana care a comis fapta prev. la art. 270 alin.(3) să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal, curtea constată că nici apărarea inculpatei ce vizează valoarea bunurilor care se situează sub valoarea prevăzute la alin.(1) şi (2) al art. 270, şi care i-ar atrage răspunderea contravenţională, nu poate fi primită, ea contravenind însăşi hotărârii instanţei supreme de care a încercat să se prevaleze în favoare sa.
În fine, hotărârea primei instanţe nu contravine nici jurisprudenţei CEDO, aşa cum susţine inculpata, care a invocat hotărârea Salabiaku versus Franţa, 7 octombrie 1988, 10519/83, hotărâre prin care s-a statuat că utilizarea unor prezumţii de fapt pentru a stabili vinovăţia unei persoane nu contravine prezumţiei de nevinovăţie a acesteia. Orice sistem de drept cunoaşte astfel de prezumţii, însă în materie penală, statele sunt obligate să nu depăşească anumite limite în utilizarea lor, întrucât prin utilizarea lor excesivă puterea de apreciere a judecătorului ar fi golită de conţinut, dacă vinovăţia unei persoane ar fi stabilită pe baza unor prezumţii. În consecinţă, Curtea a considerat că astfel de prezumţii sunt admisibile doar în măsura în care sunt rezonabile, prezumă lucruri dificil sau imposibil de probat şi pot fi răsturnate de către persoana interesată.
Ori, în speţa de faţă, prezumţiile de fapt reţinute de organele judiciare în sarcina inculpatei vis-a–vis de modul şi împrejurările în care aceasta a procurat ţigaretele respective, aşa cum au fost prezentate în cele ce preced, sunt pe deplin rezonabile, în înţelesul stabilit de instanţa de contencios european, în sensul că prezumă lucruri dificil sau imposibil de probat şi pot fi răsturnate de către persoana interesată, aşa încât, nu se poate reţine vreo încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, inculpata bucurându-se de acest principiu de drept procesual penal până la răsturnarea lui.
În consecinţă, curtea constată, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că vinovăţia inculpatei a fost pe deplin dovedită, fiind întrunite cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii de „contrabandă”, prev. de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României.
Astfel, elementul material al infracţiunii a fost realizat prin acţiunea inculpatei de a deţine cantitatea de 119 pachete de țigarete mărcile Fest și Viceroy, de proveniență ucraineană, provenite din contrabandă, acestea fiind introduse în ţară fără a fi plasate sub regimul vamal (efectuarea de către autoritatea vamală a actelor specifice pentru aplicarea corectă a reglementărilor vamale privind intrarea, tranzitul, destinaţia finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări), urmarea imediată fiind reprezentată de prejudiciul produs bugetul de stat în cuantum de 1.387 lei. Între activitatea inculpatei de a deţine mărfuri provenite din contrabandă, starea de pericol creată pentru regimul vamal, ca parte a regimului fiscal, şi producerea unui prejudiciu pentru bugetul statului, echivalentul sumei de bani neplătite ca urmare a introducerii în ţară a mărfurilor în altă modalitate de cât cea prevăzută de legislaţia vamală, există legătură de cauzalitate directă.
Sub aspectul laturii subiective, inculpata A. a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 16 alin. (3) lit. a Cod penal, întrucât a avut reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor păgubitoare, a urmărit acest rezultat toate acestea reieşind din faptul că a cumpărat o cantitate de 119 pachete de ţigarete de la o persoană necunoscută, la o oră matinală, dintr-un alt loc decât o unitate comercială autorizată, iar ţigaretele aveau aplicate, în mod vizibil timbre de acciză de proveniență ucraineană.” (Curtea de Apel Suceava, Decizia penală nr. 812 din 15 septembrie 2017, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: contrabanda > Legea nr. 86/2006 > prezumtie
