”Singurele elemente de fapt, cu caracter probatoriu, în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului de comitere a faptei, se desprind din declaraţiile martorului, neexistând alte mijloace de probă certe cu care să se coroboreze.
Pe de altă parte, declaraţiile acestui martor au unele aspecte contradictorii şi altele care nu pot căpăta caracter de certitudine.
Menţiuni contradictorii sunt reliefate în prima declaraţie dată la instanţa de fond, în care declară că nu este posibil să îl fi identificat pe inculpat după o planşă foto, pentru că nu a stat lângă acesta pentru a-i vedea trăsăturile, ci la o distanţă de aproximativ 20-30 metri, pentru ca apoi în cea de-a doua declaraţie dată la prima instanţă să arate că nu îşi mai aminteşte declaraţia pe care a dat-o în faţa aceleiaşi instanțe, fiind vorba de un interval de timp de doar două luni.
Aspecte care nu pot căpăta caracter de certitudine sunt acelea care vizează observarea în mod clar a unor trăsături ale inculpatului, pe timp de noapte. Chiar dacă parcarea era luminată, de la o distanţă de circa 20-30 de metri sunt greu de reţinut trăsăturile unei persoane, astfel încât să poată fi realizată ulterior o recunoaştere fără dubii a acesteia.
De asemenea, recunoaşterea după planşa foto a inculpatului s-a făcut după aproape 9 luni de la incident, perioadă de timp suficient de lungă pentru a se trage concluzia că, această modalitate de identificare, bazată pe semnalmente reţinute pe timp de noapte, nu este mai presus de orice incertitudini.
În consecinţă, în cauză îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea principiului ,,in dubio pro reo”(dubiul profită inculpatului), prezumţia de nevinovăţie în raport cu persoana inculpatului nefiind răsturnată.” (Curtea de Apel Galați, Decizia penală nr. 920/A/22.09.2015, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: in dubio pro reo > prezumtia de nevinovatie
