Group 1

Infracțiunea de mărturie mincinoasă. Condițiile retragerii mărturiei – cauză de nepedepsire

20 iunie 2016 Drept Penal Jurisprudenta

Va fi calificată drept mărturie mincinoasă relatarea eronată, necorespunzătoare realităţii a unor împrejurări în legătură cu cauza sau tăcerea care se opune clarificării unor împrejurări esenţiale despre care martorul este întrebat şi pe care le cunoaşte, în timp ce refuzul expres de a da mărturie sau de a răspunde (după ce persoana a acceptat să depună ca martor) nu poate primi calificarea de mărturie mincinoasă.

Pentru aplicarea cauzei de nepedepsire, prevăzută în art. 260 alin. (2) C. pen. anterior [corespondent art. 273 alin. (3) NCP, s.n. LL], condiţia cerută de legiuitor se referă la retragerea mărturiei mincinoase, iar nu a unei declaraţii reale, corespunzătoare adevărului. A considera că aceste dispoziţii sunt aplicabile pentru retragerea declaraţiilor conforme adevărului înseamnă a denatura atât litera, cât şi spiritul acestor dispoziţii legale, care sunt menite a încuraja pe cel care declară mincinos să recunoască acest lucru şi să dea declaraţii reale, care să slujească la aflarea adevărului.

”Examinând recursul în casaţie declarat de procuror, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este calea extraordinară de atac, în anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive, pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, pentru cazurile de casare strict şi limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când „în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.” Acest caz de casare este corespondentul fostului art. 3859 alin. (1) pct. 16 C. proc. pen. anterior, astfel încât jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior, reţinându-se în esenţă că, fiind audiat în calitate de martor, la data de 12 iulie 2010, deşi cunoştea împrejurările în care victimele D., E. şi F. au fost agresate la carmangeria G., în ziua de 26 iunie 2010, agresiuni în urma cărora F. a decedat, iar victimele D. şi E. au avut nevoie de îngrijiri medicale, a negat cunoaşterea acestor aspecte.

Prin sentinţa nr. 714 din 19 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secţia penală, inculpatul A. a fost condamnat pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de încetare a procesului penal formulată de către inculpat.

Prin decizia nr. 998 din 10 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a admis, între altele, apelul inculpatului A. şi a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte, ca urmare a retragerii mărturiei mincinoase.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a concluzionat că din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că retragerea mărturiei, în sensul dispoziţiilor art. 260 C. pen. anterior, înseamnă manifestarea de voinţă a persoanei, care înţelegând consecinţele faptei sale – de a da o declaraţie de natură a produce efecte juridice, înţelege să-şi retracteze acea declaraţie pentru ca respectivele efecte să nu se mai producă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la datele speţei, apreciază soluţia instanţei de apel ca fiind contrară dispoziţiilor legale aplicabile, referitoare la retragerea mărturiei.

Conform art. 260 C. pen. anterior, mărturia mincinoasă constă în „fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.”

Citeste mai mult  Plata dublului avansului achitat în baza promisiunii de vânzare-cumpărare. Condiții

„Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.

Dacă retragerea mărturiei a intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a pronunţat o hotărâre sau după ce s-a dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, instanţa va reduce pedeapsa potrivit art. 76.”

Astfel, conform dispoziţiilor legale enunţate, va fi calificată drept mărturie mincinoasă relatarea eronată, necorespunzătoare realităţii a unor împrejurări în legătură cu cauza sau tăcerea care se opune clarificării unor împrejurări esenţiale despre care martorul este întrebat şi pe care le cunoaşte, în timp ce refuzul expres de a da mărturie sau de a răspunde (după ce persoana a acceptat să depună ca martor) nu poate primi calificarea de mărturie mincinoasă. Raţiunea pentru care cele două tipuri de refuz nu sunt încadrate ca fiind mărturii mincinoase este aceea că, fiind exprimate clar, nu induc în eroare organele judiciare, ci le avertizează de la început că trebuie să administreze alte probe pentru a afla ceea ce martorul refuză să spună.

Faţă de cele două atitudini pe care subiectul activ al infracţiunii le poate aborda (comisivă sau omisivă), acestea trebuie să se manifeste în raport de împrejurări esenţiale (caracterul esenţial fiind determinat de obiectul probei, de necesitatea acesteia pentru rezolvarea cauzei şi de aptitudinea de a influenta răspunderea făptuitorului) şi despre care este întrebat.

Conform dispoziţiilor art. 260 alin. (2) C. pen. anterior, fapta prevăzută în art. 260 alin. (1) nu se pedepseşte dacă, în cauza penală mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, iar în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.

Astfel, relativ la această cauză de nepedepsire, în raport cu modalitatea în care a fost exprimată în speţă aşa-zisa retragere a mărturiei mincinoase, momentul la care s-a produs şi cadrul procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că ea nu întruneşte condiţiile de a fi aplicată.

Se constată că, în cauză, prin rechizitoriul din 10 iulie 2012, inculpatul B. (reţinut şi arestat la 27 iunie 2010) a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav şi tentativă la omor, reţinându-se că la 26 iunie 2010, într-o hală a carmangeriei G., a exercitat acte de violenţă fizică asupra numiţilor D., E. şi F. cu intenţia de a le suprima viaţa, cel din urmă decedând. Prin acelaşi act, a fost trimis în judecată şi inculpatul C. (arestat la 3 noiembrie 2010), reţinându-se că în acelaşi cadru descris anterior şi asupra aceloraşi persoane, împreună cu B. şi G. (arestat în lipsă la 20 iulie 2010), a exercitat violenţele cu urmările sus-menţionate, după care l-a transportat pe D. la o fermă aflată pe un câmp apropiat, cu scopul zădărnicirii urmăririi penale.

A. a fost audiat iniţial ca martor (Ia 12 iulie 2010) în dosarul în care erau cercetaţi cei doi inculpaţi, B. şi C. Acesta nu a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 80 alin. (1) C. proc. pen. anterior (martorul este rudă de gradul II şi III cu inculpaţii B. şi C.) şi a arătat că nu cunoaşte nimic în legătură cu împrejurările concrete în care s-a produs agresiunea, negând şi că ar fi purtat orice discuţie legată de acest subiect. Mai mult, cunoscând că G. se sustrăgea urmăririi penale, a încercat să plaseze responsabilitatea comiterii faptelor în sarcina acestuia.

Citeste mai mult  Caracterul abuziv al clauzei referitoare la taxa de reziliere a contractului de telefonie

Întrucât, ulterior, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că avea cunoştinţă despre împrejurările esenţiale pentru aflarea adevărului şi soluţionarea cauzei, împotriva lui A. s-a început la 31 octombrie 2011 urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, la data de 24 noiembrie 2011 fiind audiat în calitate de învinuit, ocazie cu care a declarat că nu este adevărat că la momentul audierii sale, în calitate de martor, cunoştea împrejurările în care au fost agresate victimele, agresiuni soldate cu decesul lui F.

La data de 25 februarie 2013, în contextul audierii sale, în calitate de inculpat, A. a menţinut în faţa judecătorului aceeaşi declaraţie dată la 24 noiembrie 2011, în sensul că nu cunoaşte condiţiile în care persoanele vătămate au fost agresate şi nici dacă decesul lui F. a intervenit ca urmare a actelor de violenţă exercitate de B., C. şi G.

Ulterior, la termenul din data de 20 mai 2013, a fost depusă de către apărare declaraţia inculpatului A., semnată şi de apărătorul său ales, prin care acesta arată că înţelege să îşi retragă declaraţia din 12 iulie 2010 şi că îşi exercită dreptul de a nu da nicio declaraţie în cauză, faţă de raporturile de rudenie cu coinculpaţii B. şi C.

La termenul de judecată din data de 26 august 2013, în dosarul în care avea calitatea de inculpat, la interpelarea instanţei cu privire la declaraţia de retragere a mărturiei mincinoase din 12 iulie 2010, inculpatul A. a menţionat că declaraţia din 12 iulie 2010 nu este mincinoasă şi corespunde adevărului, însă înţelege să şi-o retragă, fiind un drept al său şi pentru a beneficia de efectul art. 260 alin. (2) C. pen. anterior.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că pentru aplicarea cauzei de nepedepsire, prevăzută în art. 260 alin. (2) C. pen. anterior, condiţia cerută de legiuitor se referă la retragerea mărturiei mincinoase, iar nu a unei declaraţii reale, corespunzătoare adevărului. A considera că aceste dispoziţii sunt aplicabile pentru retragerea declaraţiilor conforme adevărului înseamnă a denatura atât litera, cât şi spiritul acestor dispoziţii legale, care sunt menite a încuraja pe cel care declară mincinos să recunoască acest lucru şi să dea declaraţii reale, care să slujească la aflarea adevărului.

Or, în prezenta cauză, inculpatul nu şi-a retras declaraţia mincinoasă, ci practic şi-a menţinut-o. Retragerea declaraţiei mincinoase presupune ca martorul să ofere detalii pe care le-a perceput direct (aspect dovedit), care erau esenţiale şi despre care fusese special întrebat şi nu să­-şi menţină declaraţia anterioară care conţinea aspecte contrare realităţii.

Raţiunea cauzelor de nepedepsire nu este aceea de a oferi „gratuităţi” celor care iniţial înţeleg să dea declaraţii mincinoase, ci sunt menite a stimula făptuitorul ca, după ce prin afirmaţiile sale mincinoase determină organele judiciare să facă cercetări raportat la situaţii sau împrejurări nereale, inapte să conducă la aflarea adevărului, să îşi retragă mărturia înainte de a se produce efecte grave sau chiar ireversibile, iar cercetările să fie reorientate într-o direcţie eficientă pentru soluţionarea corectă a cauzei şi tragerea la răspundere exclusiv a persoanei vinovate de comiterea infracţiunii, pentru corecta înfăptuire a justiţiei.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că retragerea mărturiei mincinoase este reală, se constată că aceasta s-a realizat în propriul proces, după începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului A.

Citeste mai mult  Infracțiunile de tentativă la omor și de părăsire a locului accidentului

Or, potrivit doctrinei şi practicii judecătoreşti, cauza de nepedepsire nu este aplicabilă în cazul în care împotriva martorului mincinos a fost pornit procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, chiar dacă retragerea mărturiei mincinoase a avut loc anterior soluţionării definitive a cauzei în care această mărturie a fost făcută (Avram Filipaş, „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei”, Ed. Academiei, p. 66; Ioan Şandru, „Probleme în legătură cu incidenţa cauzelor de impunitate ori de reducere a pedepsei la infracţiunea de mărturie mincinoasă”, Revista Dreptul nr. 8/2007; Tribunalul Suprem, decizia penală nr. 114/1982, Revista română de drept nr. 5/82).

Art. 260 alin. (2) C. pen. anterior condiţionează aplicabilitatea cauzei de impunitate de calitatea de martor a celui care şi-a retras mărturia mincinoasă; prin urmare, retragerea mărturiei trebuie să se situeze între momentul consumării infracţiunii de mărturie mincinoasă şi cel al declanşării urmăririi penale împotriva martorului mincinos. Dacă martorul este pus sub acuzaţie, devenind învinuit sau inculpat, retragerea mărturiei mincinoase nu mai atrage beneficiul cauzei de impunitate prevăzută în art. 260 alin. (2) C. pen. anterior.

La aceeaşi concluzie ne conduce şi interpretarea istorico-teleologică a textului analizat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în Codul penal de la 1936 cauzele de impunitate privind infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzute în art. 281, limitau temporal retragerea declaraţiei mincinoase la momentul deschiderii acţiunii penale împotriva martorului.

Practic, declaraţia de retragere a mărturiei mincinoase a martorului făcută în procesul penal pornit împotriva sa pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă nu are caracterul de retragere a mărturiei în cauza în care a fost depusă, ci de recunoaştere a comiterii acestei infracţiuni, în aceeaşi cauză în care are calitatea de inculpat, recunoaşterea făcută în aceste condiţii neputând duce la apărarea de pedeapsă sau la reducerea obligatorie a acesteia, ea putând eventual constitui o circumstanţă atenuantă facultativă.

Faţă de cele menţionate, susţinerile inculpatului A., în sensul că declaraţia sa a fost dată după ce inculpatul B. fusese deja arestat, deşi adevărate, nu au relevanţă asupra incidenţei cauzei de nepedepsire, cum nu are nici împrejurarea că, ulterior declaraţiei din 12 iulie 2010, au fost arestaţi inculpaţii C. (3 noiembrie 2010) şi G. (20 iulie 2010), câtă vreme luarea măsurilor preventive nu a fost cauzată de afirmaţiile inculpatului A.

Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.; Curtea de Apel Bucureşti, în mod greşit, a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. cu referire la art. 260 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii mărturiei mincinoase, interpretând eronat raţiunea cauzelor de nepedepsire şi condiţiile în care acestea îşi pot produce efectele.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis recursul în casaţie declarat de procuror împotriva deciziei nr. 998 din 10 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, privind pe inculpatul A.

A casat, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. şi a trimis cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul A.” (ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 74/RC din 8 martie 2016, www.scj.ro)

Cuvinte cheie: > >