Sub aspectul laturii obiective, pentru a putea fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod Penal este necesar ca gravitatea leziunilor traumatice sau afectarea sănătății persoanei să fie evaluată prin cel puțin o zi de îngrijiri medicale.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se comite cu forma de vinovăție a intenției, directe sau indirecte. În condițiile în care victima l-a asigurat pe inculpat că nu dorește să fie transportată la spital, că este în regulă, iar atitudinea victimei de a pleca de la fața locului l-a încredințat pe inculpat de împrejurarea că nu s-a produs o vătămare, fapta inculpatului de a pleca de la locul producerii accidentului nu a fost comisă cu intenția specifică infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Inculpatul a acționat din culpă cu prevedere, apreciind că nu a produs o vătămare victimei și care nu impunea a se conforma unei conduite de anunțare a organelor de poliție despre incident.
”Potrivit dispozițiilor art. 338 alin. 1 Cod Penal, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, fapta de a părăsi locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație.
Reglementarea în discuție protejează relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, pentru ocrotirea căreia, legiuitorul a instituit în sarcina conducătorilor auto implicați în accidente rutiere obligația de a nu părăsi locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Rațiunea impunerii de către legiuitor a unei atare obligații, rezidă din aceea că, în momentul producerii unui accident de circulație, organele judiciare sunt chemate să stabilească cu acuratețe împrejurările producerii accidentului, să identifice persoanele suspecte de comiterea acestuia, să adune probe concludente în vederea conturării unei imagini cât mai clare asupra condițiilor reale care să servească în operațiunea de tragere la răspundere penală a celor vinovați. Așa fiind, în subsidiar sunt protejate și relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, întrucat părăsirea locului accidentului poate impieta asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul, dar și asupra tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.
Infracțiunea are o situație premisă ce constă în producerea unui accident de circulație.
Elementul material al laturii obiective a infractiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal constă în acțiunea de părăsire a locului accidentului, care se poate realiza în două modalități, respectiv printr-un act de comisiune, ce presupune plecarea efectivă de la locul accidentului și prin acte de omisiune – neîntoarcere la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal, în baza dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. b) si c) din Codul penal ori neoprirea la locul accidentului.
Urmarea imediată a comiterii unei atare infracțiuni este reprezentată atât de starea de pericol abstract la adresa siguranței circulației pe drumurile publice, cât și de obstrucționarea actului de justiție. Astfel, prin starea de pericol creată, organele judiciare sunt private de obținerea imediată a unor probe esențiale, și anume, a declarației celui care a provocat accidentul ori a fost implicat în alt mod în producerea acestuia, ori a datelor privind eventuala existență a alcoolului în aerul expirat.
Din economia incriminării în discuție se conchide că pentru existența infracțiunii nu este necesar ca subiectul activ să fie vinovat de producerea accidentului de circulație.
Dispozitiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu prevăd cu exactitate condițiile în care producerea unui accident de circulație generează obligația de a nu părăsi locul accidentului, așa încât definirea acestei infracțiuni se face prin trimitere la legislația extrapenală, respectiv Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificările si completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice.
Așa fiind, elementele de tipicitate ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului sunt stabilite prin interpretarea sistematică a prevederilor relevante din cele două acte normative.
Definiția accidentului de circulație este dată de prevederile art. 75 din OUG nr. 195/2002, acesta fiind evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare. Se impune a se preciza că față de cauza justificativă specială prevazută de art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal, rezultă ca situația premisă a infracțiunii are în vedere, în mod necesar, consecințe vătămătoare constând în decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane. (…)
Cu privire însă la condiția ca evenimentul rutier să fi avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane, se rețin următoarele:
Potrivit deciziei de dată recentă nr. 5/28 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 355/24.04.2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, s-a stabilit că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a),c),d) și e) din Codul penal“
O atare decizie se impune cu forță obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Reglementarea în discuție, astfel cum a fost interpretată prin decizia mai sus amintită, permite instanței a conchide că existența infracțiunii în discuție deși nu este condiționată de producerea rezultatului unei infracțiuni de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă, pentru a putea fi reținută este necesar ca gravitatea leziunilor traumatice sau afectarea sănătății persoanei să fie evaluată prin cel puțin o zi de îngrijiri medicale. Prin urmare, noțiunea de accident cu victime nu poate îngloba și o simplă lovire care nu necesită zile de îngrijiri medicale.
Or, probatoriul administrat în cauză, respectiv fișa UPU nr. xxxxx/16.05.2016, în care s-a consemnat că la mometnul examinării victima nu prezenta leziuni post-traumatice (f. 28-29) și buletinul de examinare radiologică nr. xxxxxx/16.05.2016 din care rezultă că pe radiografiile efectuate nu s-au evidențiat traiecte certe de fractură (f. 30), permite a se concluziona că victima nu a suferit leziuni traumatice care să necesite pentru vindecare zile de îngrijiri medicale.
Față de aceste considerente, făcând aplicarea în cauză a Deciziei nr. 5/28 februarie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina inculpatului nu îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 338 Cod Penal.
Mai mult, nici sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite cerințele normei de incriminare, față de aspectele ce urmează a fi expuse:
Deși aparent actuala reglementare a infracțiunii instituie o răspundere quasi obiectivă, nu poate fi exclusă analiza laturii subiective, ca o componentă esențială care a însoțit fapta subiectului activ de a pleca de la locul accidentului.
Infracțiunea de părăsire a locului accidentului se comite cu forma de vinovăție a intenției, directe sau indirecte. Când se acționează cu intenție indirectă, subiectul activ prevede rezultatul periculos, dar îl și urmărește. Atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, și deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui, infracțiunea este săvârșită cu intenție indirectă.
În literatura de specialitate, s-a reținut că din punct de vedere subiectiv, pentru existența infracțiunii, este necesar ca făptuitorul să conștientizeze urmările produse asupra victimei, astfel că dacă aceasta prezintă o aparentă stare de sănătate în urma producerii accidentului, fapta nu constituie infracțiune. (Drept Penal – Partea Specială, V. Dobrinoiu, N. Neagu, edit. Universul Juridic, București, 2011, cu referire la art. 338 CP).
Așa cum s-a reținut din starea de fapt dedusă judecății în prezenta cauză, inculpatul a plecat de la locul accidentului, după ce întrebase victima dacă dorește să o transporte la spital, iar victima a refuzat, prin conduita sa aceasta sugerându-i conducătorului autoturismului să nu anunțe autoritățile. Mai mult, însoțită fiind de fiica sa, victima a plecat de la locul comiterii faptei, de bunăvoie, la locuința sa. Organele de poliție au fost sesizate despre comiterea faptei, urmare a faptului că victima se deplasase la spital pentru îngrijiri, prin apelul telefonic efectuat la 112 de către ginerele acesteia.
În situația dată, se apreciază întemeiată apărarea inculpatului formulată cu ocazia audierii în fața instanței de judecată, în sensul că acțiunea sa de a pleca de la locul accidentului fără încunoștințarea și încuviințarea organelor de poliție, a fost determinată de conduita victimei, care l-a asigurat că se simte bine și nu a pățit nimic, nefiind comisă cu intenție indirectă, în sensul prevederilor legale în materie.
Aceasta, în condițiile în care victima l-a asigurat pe inculpat că nu dorește să fie transportată la spital, că este în regulă, iar atitudinea victimei de a pleca de la fața locului l-a încredințat pe inculpat de împrejurarea că nu s-a produs o vătămare. În acest context, instanța mai are în vedere că din probatoriul administrat în cauză rezultă că împreună cu inculpatul s-a aflat și martorul BT, la locul faptei sosind si fiica victimei, precum și martora FI și toate aceste persoane au întrebat-o pe victimă dacă se simte bine și dacă a pățit ceva, victima răspunzând negativ chiar și în momentul în care s-a pus problema de a fi prezentată la o unitate spitalicească (f.25-26, 86-87, 88-89). Mai mult, chiar victima a relatat instanței că l-a asigurat pe inculpat că nu a pățit nimic (f. 84-85).
În sprijinul aceluiași raționament stă și faptul că ulterior comiterii faptei, inculpatul nu s-a ascuns de organele de poliție, acesta fiind găsit la domiciliul său. În acest context, se reține că potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, organele de poliție au fost sesizate la orele 21:52 prin SNAU 112 de către martorul TP despre evenimentul rutier produs, iar urmare a deplasării la adresa indicară, a fost identificat conducătorul auto în persoana inculpatului, care a prezentat organelor de poliție în detaliu producerea evenimentului rutier (f. 7).
În aceste împrejurări, fapta inculpatului de a pleca de la locul producerii accidentului nu a fost comisă cu intenția specifică infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Circumstanțele producerii evenimentului pot fi apreciate în sensul celor invocate de către inculpat, adică în sensul că inculpatul a acționat din culpă cu prevedere, apreciind că nu a produs o vătămare victimei și care nu impunea a se conforma unei conduite de anunțare a organelor de poliție despre incident.
Așa fiind, instanța apreciază că fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate a infracțiunii, nici cu referire la latura obiectivă, nici la cea subiectivă.
Pentru toate aceste considerente, față de împrejurarea că victimei i-au fost provocate leziuni minore, care nu au necesitat pentru vindecare zile de îngrijiri medicale, reținând totodată că inculpatul nu a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, constată că în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate pentru existența infracțiunii de părăsire a locului accidentului.
Pe cale de consecință, fapta comisă de inculpat nefiind prevăzută de legea penală, în baza art. 396 alin. 5 Cod de Procedură Penală, art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de Procedură Penală, reținând cu prioritate temeiul prev de teza I, va achita pe inculpatul OCP de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. 1 Cod Penal.” (Judecătoria Alba-Iulia, Sentința penală nr. 185 din 2 mai 2018, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: accident de circulatie > achitare > noul cod penal > parasirea locului accidentului
