”Potrivit dispoziţiilor art. 226 alin. (5) C. pen.:
„Art. 226 – Violarea vieţii private
(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(…)
(5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”
Potrivit dispoziţiilor art. 302 alin. (6) C. pen.:
„Art. 302 – Violarea secretului corespondenţei
„(6) Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. (…)
Dispoziţiile art. 226 alin. (5) şi cele ale art. 302 alin. (6) C. pen. au un conţinut apropiat, sub aspectul laturii obiective. (…)
Ambele norme de incriminare ocrotesc, în ultimă instanţă, dreptul la viaţă privată, chiar dacă plasarea lor în titlurile C. pen. este diferită.
Distincţia dintre cele două norme este dată de obiectul concret ocrotit. Astfel art. 226 alin. (5) C. pen. incriminează plasarea de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video în scopul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2), respectiv pentru „ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă, sau încăpere ori dependinţă sau a unei convorbiri private”. În consecinţă pentru a se realiza conţinutul infracţiunii este necesar ca plasarea mijloacelor tehnice să vizeze înregistrarea imaginilor sau sunetelor dintr-un spaţiu privat sau scopul plasării să fie acela al ascultării ori înregistrării unei „convorbiri” private.
Art. 302 alin. (6) C. pen. incrirninează „Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicaţiilor”.
Deşi între teza a doua a art. 226 alin. (5) şi art. 302 alin. (6) C. pen. există o relativă similitudine (…) diferenţa dintre cele două constă în faptul că cea dintâi protejează confidenţialitatea convorbirilor pe când cea de-a doua confidenţialitatea comunicaţiilor.
S-a considerat că legiuitorul a avut în vedere termenul de „convorbire” în situaţia în care transferul informaţiilor se realizează în mod direct de la emitent la receptor fără intervenţia unui mijloc de comunicare pe când termenul de „comunicaţie” vizează existenţa unui mijloc tehnic de comunicare pentru realizarea legăturii între emitent şi receptor.” (ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 33/A/2015, www.scj.ro)
Cuvinte cheie: violarea secretului corespondentei > violarea vietii private
