Înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunităţii. Necesitatea acordului contravenientului

”Potrivit art.39 ind. 1 din O.G. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.

Din analiza textului legal menționat reiese o condiție esențială pentru ca instanța să poată dispune înlocuirea amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității și anume imposibilitatea executării silite a amenzii din bunurile sau mijloacele financiare ale contravenientului.

Din documentația transmisă de Primăria BS rezultă imposibilitatea executării silite a intimatului.

Potrivit art.42 din Constituție munca forțată este interzisă, cazurile exceptate fiind în mod clar și limitativ prevăzute în al. 2 al aceluiași articol.

Tribunalul reține că în lipsa unui acord dat de către intimat, instanța nu îl poate obliga pe acesta să presteze o activitate în folosul comunității.

Necesitatea acordului intimatului nu rezultă (doar) din OG 2/2001 (text declarat neconstituțional), ci derivă din principiile fundamentale care guvernează materia drepturilor omului garantate de art. 42 Constituția României și art. 4 CEDO. Această muncă la care se solicită a fi obligat intimatul nu ar fi impusă unei persoane în detenție, nu constituie serviciu cu caracter militar sau alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu, nu este un serviciu impus de situații de criză sau calamități și nu se datorează nici în baza unei obligații civile normale a intimatului (în sensul de obligație derivând din contracte de muncă sau convenții civile de prestare serviciu). CEDO consideră răspunderea contravențională una de natură penală, deci obligația ce derivă din aceasta nu poate fi civilă, iar potrivit legii române chiar dacă obligația ar putea fi considerată civilă nu poate fi considerată și normală (adică obișnuielnică, admisă în mod general și cotidian).

În plus față de cele învederate mai sus nu se poate concepe modalitatea în care intimatul va putea fi constrâns la prestarea activității la care se solicită a fi obligat, dat fiind că lipsește acordul său. Inexistența unor mijloace juridice de constrângere la prestarea activității impune cu necesitate obținerea acordului intimatului.

***Abuz în serviciu. Neaplicarea de către agenții constatatori a sancțiunii amenzii contravenționale. Achitare***

Este adevărat faptul că prin Decizia ICCJ nr.7 din 20 septembrie 2010 s-a stabilit că dispozițiile art.9 alin.(3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art.9 alin.(1) si (2) din aceeași ordonanță si la dispozițiile art.1 din Ordonanța Guvernului nr.55/2002, se interpretează in sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității indiferent daca contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar daca actul care stabilește si sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității, însă în cauză nu se pune problema admisibilității acesteia din acest punct de vedere, întrucât această problemă a fost deja tranșată prin intermediul acestei decizii pronunțată în urma unui recurs în interesul legii ci din perspectiva posibilității obligării unei persoane la muncă fără acordul acesteia, posibilitate pe care instanța o consideră contrară legii.

Susținerile recurentului din motivele de recurs formulate, in sensul că sunt numeroase situații in care contravenienții, obligați la prestarea unei activități în folosul comunității, execută aceasta activitate sau achită amenzile aplicate inițial, nu vin decât să confirme cele arătate mai sus, în sensul ca aceste persoane și-au executat sancțiunea ca urmare a acordului lor.

Citeste mai mult  Nemotivarea actului administrativ fiscal

Având în vedere actele depuse la dosar, dar și faptul că intimatul contravenient nu și-a exprimat acordul cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond, în sentința recurată, a respins cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, astfel că, în baza art.312 alin.1 C.pr.civ., instanța va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurent. ”(Tribunalul Prahova, Decizia civilă nr. 1516/2014, www.rolii.ro)

Opinia separata este in sensul admiterii recursului, cu consecinta modificarii sentintei in sensul admiterii cererii de inlocuire a amenzii si obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Prin decizia Curtii Constitutionale nr 1354/10.12.2008 s-a constatat neconstitutionalitatea sintagmei “cu acordul acestuia” din art 9 al OG nr 2/2001. In considerentele deciziei se arata ca sanctiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității nu poate condiționată de acordul contravenientului, intrucat acest fapt este de natură a lipsi de eficiență sancțiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, în conformitate cu care „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Totodata, prin decizia nr. 7/2010 a ICCJ-Sectiile Unite s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se următoarele: dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

De asemenea, se constata obligativitatea dispozitiilor art 9 alin 5 din OG nr 2/2001, conform carora în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

***Condițiile înlocuirii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii***

Nu pot fi de acord cu opinia majoritara in sensul ca necesitatea acordului contravenientului deriva din principiile fundamentale care guverneaza material drepturilor omului garantate de art. 42 din Constitutia Romaniei si art. 4 CEDO privind munca obligatorie, intrucat Curtea Constitutionala s-a pronuntat ulterior si asupra acestor chestiuni.

Astfel, prin decizia nr. 641/2011, Curtea Constitutionala (sesizata fiind cu exceptia cde neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de instanța de judecată din oficiu ) a constatat ca trebuie aplicate prevederile art. 20 alin. 1 din Constitutie si a interpretat sintagma “munca fortata” în concordanță cu pactele și tratatele internaționale de referință în materie la care România este parte.

In examinarea prevederilor legale care conturează regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității rezultă că aceasta se aplică în urma constatării încălcării unor dispoziții legale, în scopul de a sancționa și a contribui la educarea și reabilitarea contravenientului care nu are resurse bănești suficiente pentru a achita o amendă contravențională.

Citeste mai mult  Respingere cerere de restituire a timbrului de mediu. Compatibilitatea normei interne cu normele dreptului comunitar. UPDATE: Hotărârea Curții de Apel

Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină calificarea sa ca muncă forțată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea și reeducarea contravenientului.

Tot astfel, lipsa acordului contravenientului la aplicarea acestei sancțiuni nu poate fi interpretată ca determinând calificarea ca muncă forțată a conduitei impuse prin actul de sancționare. Având în vedere natura juridică și scopul măsurii în cauză, solicitarea acordului pentru aplicarea sa ar avea ca efect, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, lipsirea de eficiență a sancțiunii aplicate pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României.

De altfel, aceasta este unica posibilitate de a sancționa o persoană lipsită de resurse materiale, dar care comite fapte din sfera ilicitului contravențional, fiind singura pedeapsă care nu se răsfrânge în mod negativ asupra situației materiale a celui sancționat.

În concluzie, conduita persoanei căreia i se aplică sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității nu se încadrează în sfera sintagmei „muncă forțată”. Astfel fiind, dispozițiile art. 42 din Constituția României, interpretate în concordanță cu actele internaționale menționate, nu sunt incidente în cauză.

Se mai constata ca in ce priveste aplicarea art. 4 din Conventie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu s-a pronuntat asupra unor situatii similare asa cum este cazul de fata.

Totodata, ma separ de opinia majoritara in conformitate cu care inexistenta unor mijloace juridice de constrangere la prestarea activitatii impune obtinerea cu necesitate a acordului intimatului. In sensul acestei interpretari ar rezulta ca nici acordul contravenientului nu ar putea conduce la admiterea cererii de inlocuire, intrucat in final contravenientul nu va putea fi constrans in vreun fel sa presteze munca in folosul comunitatii. Cu alte cuvinte, obligatia contravenientului stabilita prin hotarare este de aceeasi natura, indiferent daca acesta si-a dat ori nu acordul in vederea prestarii activitatii in folosul comunitatii.

In ce priveste opinia majoritara conform careia, daca obligatia stabilita in sarcina faptuitorului este imperfecta, lasata exclusiv la latitudinea acestuia, consider ca in aceasta materie nici nu ar putea fi posibila fixarea unei obligatii care sa poata fi executata silit. De altfel, scopul sanctiunii contraventionale, astfel cum a fost fixata de legiuitor transcede limitele unei obligatii civile si nu poate fi redus la executarea unei astfel de obligatii. Scopul sanctiunii nu il constituie deci obtinerea unor venituri de catre stat (in cazul amenzilor) sau a fortei de munca pentru lucrari cu caracter public (in cazul activitatii in folosul comunitatii), ci educarea (corijarea) conduitei subiectului, astfel incat pe viitor sa fie prevenite fapte similare.

Potrivit art.124 alin. 1 din Constitutie, organele care infaptuiesc justitia si care, potrivit art.126 alin. 1 din Constitutie, sunt instantele judecatoresti trebuie sa respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determina comportamentul persoanelor fizice si juridice in circuitul civil si in sfera publica.

Dispozitia consacra principiul legalitatii actului de justitie si trebuie corelata cu prevederea art.16 alin. 2 din Constitutie care prevede ca „Nimeni nu este mai presus de lege” si cu cea a art.124 alin. 3 din Constitutie, care prevede alte doua principii constitutionale: independenta judecatorului si supunerea lui numai legii.

Aceste dispozitii guverneaza activitatea instantelor judecatoresti si fixeaza pozitia lor fata de lege. Este unanim acceptat ca atributiile judecatorului implica identificarea normei aplicabile, analiza continutului sau si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel incat legiuitorul aflat in imposibilitate de a prevedea toate situatiile juridice lasa judecatorului, investit cu puterea de a spune dreptul, o parte din initiativa. Astfel, in activitatea sa de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa realizeze un echilibru intre spiritul si litera legii, intre exigentele de redactare si scopul urmarit de legiuitor, fara a avea competenta de a legifera, prin substituirea autoritatii competente in acest domeniu.

Citeste mai mult  Condițiile admisibilității acțiunii în evacuare conform procedurii speciale

Instantele judecatoresti nu au competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, intrucat in caz contrar se incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art.1 alin. 4 din Constitutie, precum si prevederile art.61 alin. 1 in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.

In virtutea textelor constitutionale mentionate, Parlamentul si, prin delegare legislativa, in conditiile art.115 din Constitutie, Guvernul au competenta de a institui, modifica si abroga norme juridice de aplicare generala.

Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia – art.126 alin. 1 din Legea fundamentala -, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.

Avand in vedere faptul ca legiuitorul constitutional a aratat ca munca prestata in folosul comunitatii nu constitutie munca fortata, vazand si faptul ca nu exista o jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului in acest sens, prin care sa se confere un alt inteles contrar celui retinut de Curtea Constitutionala muncii fortate, din art. 4 al Conventiei europene a Drepturilor Omului rezulta ca inlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitatii in folosul comunitatii este legala si posibila.

Potrivit art 15 din OG nr 2/2001, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se pune in executare de catre prima instanta de judecata prin emiterea unui mandat de executare.

Mandatul de executare se intocmeste in 4 exemplare si cuprinde: denumirea instantei care l-a emis, data emiterii, numarul si data hotararii care se executa, datele privitoare la persoana contravenientului: numele, prenumele, data si locul nasterii, domiciliul si resedinta, daca este cazul, si codul numeric personal, precum si durata si natura activitatii ce urmeaza sa fie prestata de contravenient.

***Neachitarea amenzii contraventionale in termen de 30 de zile atrage inlocuirea acesteia cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii. Cine sesizeaza instanta?***

In ce priveste natura activitatii in folosul comunitatii, se constata ca aceasta trebuie stabilita in mandatul de executare si deci implicit se impune a fi mentionata in hotararea pronuntata, neconstituind alegerea organului de executare ce fel de activitate urmeaza a presta contravenientului.

Desi art 2 din OG nr 55/2002 stabileste generic activitatile ce pot constitui obiectul sanctiunii ce urmeaza a fi inlocuite, aratandu-se in acest sens ca activitatea in folosul comunitatii se presteaza in domeniul serviciilor publice, pentru intretinerea locurilor de agrement, a parcurilor si a drumurilor, pastrarea curateniei si igienizarea localitatilor, desfasurarea de activitati in folosul caminelor pentru copii si batrani, al orfelinatelor, creselor, gradinitelor, scolilor, spitalelor si al altor asezaminte social-culturale, numai consiliul local al localitatii in care contravenientul isi are domiciliul ori resedinta este cel care stabileste prin hotarare, potrivit prevederilor art. 2, domeniile serviciilor publice si locurile in care contravenientii vor presta activitati in folosul comunitatii.

Pentru motivele de mai sus si avand in vedere ca la dosar se afla hotararea consiliului local in care se prevad domeniile si locurile unde contravenientii pot presta activitati in folosul comunitatii, recursul trebuia admis.”

Cuvinte cheie: >