Instanța competentă în materie de divorț. Interpretarea sintagmei „ultima locuinţă comună a soţilor”

20 iunie 2017 Drept Civil Jurisprudenta

”Potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C.pr.civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Aşadar, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe. (…)

În ceea ce priveşte competenţa teritorială în materia divorţului, noile dispoziţii procedurale conţin o reglementare mai flexibilă decât cea prevăzută de Codul de procedură civilă de la 1865, întrucât criteriul de determinare nu mai este domiciliul comun, ci cea din urmă locuinţă comună a soţilor.

Citeste mai mult  Efectuarea de comerț fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege. Proces verbal de contravenție anulat

Astfel, se reţine că, potrivit noilor reglementări în materie, noţiunea de „locuinţă” trebuie înţeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând aşadar, nu atât locuinţa statornică şi principală, cât adresa unde persoana locuieşte efectiv.

O explicaţie a noţiunii de „ultima locuinţă comună” se regăseşte în procedura divorţului pe cale notarială reglementată de Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013, potrivit căruia prin „ultima locuinţă comună” se înţelege ultima locuinţă în care au convieţuit soţii. Dovada ultimei locuinţe se face după caz, cu actele de identitate ale soţilor, din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declaraţia autentică pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soţi, din care să rezulte care a fost ultima locuinţă comună a acestora.

Prin urmare, locuinţă comună reprezintă adresa la care soţii au locuit efectiv împreună. Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada locuinţei comune se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.” (ÎCCJ, Secția I civilă, decizia nr. 324 din 16 februarie 2017, www.scj.ro)

Cuvinte cheie: >