Infracțiunea de omor. Intenția indirectă vs culpa cu prevedere

4 iulie 2016 Drept Penal Jurisprudenta

Fapta inculpatului […] care la data de 19.07.2013, în jurul orei 03:00, conducând autoturismul marca Jeep Rubicon, cu nr. de înmatriculare […], pe strada […] din Staţiunea […], a provocat căderea şi proiectarea pe carosabil a victimei […] (ce se afla urcat pe cartea din spate a caroseriei) cauzându-i leziuni traumatice la nivelul capului şi intrarea acestuia în stare de inconştienţă ce ulterior a condus la deces, având în vedere că după producerea evenimentului rutier, inculpatul a ridicat victima de la faţa locului şi a dus-o la vila „[…]” ce aparţine părinţilor victimei, abandonând-o într-una din camerele de la parter, fără a acorda ajutor sau a sesiza organele de specialitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor.

În doctrina penală (M.Zayneak – Drept Penal partea generală vol.II 1976, pag.84) s-a arătat că, în cazul intenţiei indirecte, infractorul faţă de rezultatul pe care îl prevede, are o atitudine indiferentă de acceptare a acestuia, întrucât acesta nu face nimic pentru preîntâmpinarea rezultatului, rămâne pasiv, iar în cazul culpei cu prevedere, rezultatul prevăzut nu este acceptat, neacceptarea rezultând din atitudinea făptuitorului care speră să-l preîntâmpine bazându-se pe elemente directe care ţin de împrejurările în care are loc activitatea, proprietăţile instrumentului cu care se acţionează (vizibilitate bună, frâne bune), ca şi pe elemente subiective (calitate de bun conducător auto, experienţă îndelungată în conducere), ceea ce nu este cazul de faţă.

Citeste mai mult  Avocatul Poporului a sesizat CCR pe OUG privind modificarea Codurilor penale

S-a constatat că infracţiunea de omor a victimei a fost comisă de inculpat printr-o acţiune ce a fost efectuată prin acte de omisiune, adică printr-o atitudine pasivă, deoarece era obligat să intervină pentru a înlătura cauza care ar provoca moartea victimei.

Există o legătură de cauzalitate între activitatea desfăşurată de inculpat și rezultatul acesteia, fiind susceptibilă a produce decesul ulterior al victimei, fiind lăsată fără ajutor şi chiar abandonând-o în condiţiile precizate.
Astfel, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prev. de 188 alin.1 cod penal cu aplicarea art.5 cod penal. (Curtea de Apel Constanța, Decizia penală nr. 1030/P/2015, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >