Expresia folosită în cuprinsul contractului ”iau împrumut suma de 56.500 euro” – este clară şi nu poate fi calificată decât în sensul că la data la care s-a încheiat convenţia suma a fost remisă de către împrumutător împrumutatului.
Pentru nerespectarea obligaţiei de plată în numerar, în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei, nu este stabilită sancţiunea nulităţii convenţiei, ci doar o răspundere contravenţională.
Extras din considerentele deciziei Curții de Apel Oradea:
”Potrivit art. 1266 aliniat 1 Cod civil, contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. Conform aliniatului 2, la stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.
Din interpretarea contractului de împrumut încheiat între părţi, Curtea a reţinut faptul că, atâta timp cât apelantul a arătat că ia cu titlu de împrumut, la data menţionată în contract, suma de 56.500 euro, nu că o va lua, nu se poate vorbi de folosirea unei terminologii improprii care să necesite o interpretare în sensul de-a se stabili dacă a avut loc o convenţie pentru încheierea în viitor a unui contract de împrumut, o promisiune de împrumut sau dacă acesta a fost încheiat efectiv la acea dată.
Faptul că între părţi s-a încheiat un veritabil contract de împrumut şi nu doar o promisiune de împrumut, reiese şi din menţionarea datei scadenţei la care suma urma a fi restituită, or, nu se impunea a se stabili un termen de rambursare a acesteia decât în măsura în care s-a remis suma împrumutată, neputând fi reţinută apărarea apelantului în sensul că nu s-ar fi încheiat contractul câtă vreme suma nu i-a fost remisă. Expresia folosită în cuprinsul acestui contract – iau împrumut suma de 56.500 euro – este clară şi nu poate fi calificată decât în sensul că la data la care s-a încheiat convenţia suma a fost remisă de către împrumutător împrumutatului.
Art. 1269 Cod civil se referă la situaţiile în care se impun a fi interpretate clauzele contractuale, în măsura în care acestea sunt susceptibile de mai multe înţelesuri, când sunt clauze îndoielnice, or, potrivit celor arătata mai sus, cele stipulate în contractul de împrumut, scris chiar de către apelant, sunt clare şi relevă faptul că acesta a primit cu titlu de împrumut de la intimat suma de 56.500 de euro, nefiind necesare interpretări în sensul dispoziţiei legale susmenţionate. Doar în măsura în care s-ar fi impus astfel de interpretări, iar ulterior uzării de această procedură instituită potrivit art. 1268 Cod civil, contractul încheiat între părţi ar fi rămas neclar, se impunea interpretarea acestuia potrivit art. 1269 Cod civil, or, nefiind într-o astfel de situaţie, critica în acest sens este neavenită.
Potrivit art. 2158 aliniat 1 Cod civil, împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate. Conform aliniatului 2, atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile legale privind instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare.
Câtă vreme, potrivit celor expuse, apelantul a arătat în cuprinsul contractului de împrumut că ia suma de 56.500 de euro cu titlu de împrumut, condiţia validităţii contractului constând în remiterea bunului, a fost îndeplinită, bunul împrumutat fiind predat la data semnării acestuia, dată la care s-a stabilit şi scadenţa, aspect corect reţinut de instanţa de fond.
Legea nr. 70 din 2 aprilie 2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, într-adevăr, la art. 10 stabileşte că, operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei
Pentru nerespectarea acestei obligaţii însă, legiuitorul nu a stabilit o sancţiune a nulităţii, a lipsirii de efecte juridice, contractul în speţă, încheiat între părţi fiind unul ce a respectat dispoziţiile legale impuse în acest sens de art. 2158 Cod civil, expus mai sus, legiuitorul stabilind pentru încălcarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 70/2015 la art. 12, aliniat 1 faptul că, nerespectarea prevederilor art. 10 constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită fapta în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, şi se sancţionează, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de 10% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul stabilit de prezentul capitol pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 lei.” (Curtea de Apel Oradea, Secţia I-a civilă, Decizia civilă nr. 403 din 6 iunie 2019, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: amenda contraventionala > imprumut de consumatie
