”Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate de apelant, precum și sub toate aspectele, Curtea de Apel reține următoarele:
Prima instanță (…) a reținut că la data de 03.03.2015, persoana vătămată IS a sesizat organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului R cu privire la faptul că, în ziua respectivă, o persoană de etnie rromă pe care nu o cunoaște a căutat-o la locul de muncă și i-a solicitat o sumă de bani în schimbul nesesizării lucrătorilor de poliție cu privire la un incident rutier care ar fi avut loc în data de 01.03.2015. In cursul aceleiași zile, persoana vătămată a găsit în tocul ușii de la locul de muncă un bilețel pe care scria „Sunămă pînă la ora 4, să nuți ea permisu pe 6 luni deja am vb cu coma-ndantul de la circulație și ma asigurat câți va lua permisu 6 luni. xxxxxxxxxx”.
Văzând acestea, persoana vătămată 1-a contactat pe inculpatul TP și a stabilit cu acesta să se întâlnească a doua zi la locul său de muncă pentru a-i da o sumă de bani, sesizând totodată și organele de cercetare penală cu privire la comiterea infracțiunii de șantaj. In discuțiile telefonice purtate de către persoana vătămată cu inculpatul TP a intervenit și inculpata UAE care a solicitat suma de 200 de euro și un telefon mobil pentru a nu denunța incidentul rutier.
Având in vedere toate aspectele expuse anterior, la data de 04.03.2015, organele de cercetare penală au surprins în flagrant momentul în care cele trei persoane s-au întâlnit, iar apoi, la plecarea inculpaților din magazinul la care lucrează persoana vătămată, procedând la percheziția corporală a acestora, au găsit asupra inculpatei UAE suma de 400 de lei compusă din 4 bancnote de 100 de lei pe care le-a pus la dispoziție persoana șantajată și ale căror serii au fost consemnate, în prealabil, într-un proces verbal.
Evaluarea probelor de către instanța de apel, relevă aceeași situație de fapt, doar că actele materiale comise de inculpați nu sunt prevăzute de legea penală, nu se încadrează în tipicitatea descrisă la art.207 c.pen.
Textul incriminator prevede realizarea unei acțiuni materiale de constrângere, …, în scopul de a dobândi în mod injust un folos, iar pentru cazul de la alin.3 acel folos având natură patrimonială.
În acest caz constrângerea se realizează prin amenințare (iar nu violență), cu faptul păgubitor pentru persoana vătămată, de a sesiza organele de poliție responsabile cu sancționarea contravențiilor rutiere.
Pentru a nu se realiza această sesizare, inculpații au cerut foloase de natură patrimonială.
Ceea ce nu au verificat procurorul și prima instanță este realizarea elementului constitutiv al infracțiunii privind dobândirea în mod injust a folosului patrimonial. Adică, dacă procedeul folosit de inculpați este interzis de lege sau nu, anume dacă cei doi puteau dispune/tranzacționa de dreptul de a sesiza organele de poliție.
În acest sens, nici în actul de sesizare al instanței, nici Judecătoria nu indică norma legală care interzice unei persoane de a se înțelege cu făptuitorul unei contravenții, a cărei presupusă victimă a fost.
Instanța de apel consideră că nu există o astfel de interdicție. Dimpotrivă, legislația rutieră și cea a asigurărilor (art.79 din OUG nr.195/2002 și art.8 din Legea nr.136/1995) prevede o modalitate asemănătoare de soluționare a accidentelor ușoare, fără victime, prin încheierea unei constatări amiabile între persoanele implicate, care nu exclude o reglare de ordin patrimonial între acestea, direct sau prin asigurător.
Ca orice convenție obiectul ei nu poate fi decât unul licit, în acest caz neexercitarea dreptului de a sesiza organele de poliție. Alta ar fi fost situația în care amenințarea ar fi constat în producerea de suferințe fizice ori încunoștiințarea unor persoane cunoscute drept periculoase, caz în care nu se poate concepe un mod just de a obține foloase patrimoniale.
Împrejurarea că negocierile prealabile încheierii înțelegerii între părți nu au avut un rezultat convenabil pentru fiecare, că cererea și oferta nu s-au întâlnit, nu transformă discuțiile purtate într-un șantaj. După cum nici limbajul folosit de inculpați – „Dacă nu, schimbăm foaia pentru ca eu sunt și bună, și nebună. Ai grijă!“ – sau prezentarea perspectivei reținerii permisului pentru 6 luni nu însemnă că fapta devine una penală, ci doar că în cadrul negocierilor inculpații au încercat să obțină un avantaj cât mai mare.
Prin urmare, Curtea reține că fapta pentru care inculpații au fost trimiși în judecată nu întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, lipsind, sub aspectul laturii obiective, condiția ca dobândirea folosului să se obțină în mod injust, astfel că nu se încadrează în tipicitatea prevăzută de art.207 c.pen. (Curtea de Apel Bacău, Decizia penală nr. 391 din 25 martie 2016, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: sanctiune contraventionala > santaj
