Din interpretarea textului de lege rezulta ca pentru realizarea laturii subiective a infractiunii de înselaciune trebuie ca actiunea de inducere în eroare sa fie facuta de faptuitor cu intentie. Intentia trebuie sa fie caracterizata prin scopul urmarit de faptuitor, întrucât potrivit alin. 1 al art. 244 Cod penal, actiunea de inducere în eroare trebuie savârsita „în scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust”. Folosul patrimonial este injust când faptuitorul nu era îndrituit la obtinerea lui si astfel dobândirea acestui folos apare ilicita.
Pentru caracterizarea laturii subiective a infractiunii de înselaciune, instanta este obligata sa procedeze la o analiza amanuntita a tuturor împrejurarilor din care sa rezulte ca inculpatul a urmarit producerea unui rezultat pe care l-a prevazut.
Din probele administrate în cauza, nu s-a dovedit ca inculpatul a urmarit scopul realizarii pentru sine sau pentru firma sa a unui folos patrimonial injust, altul decât un profit comercial normal obtinut în cadrul contraprestatiilor contractuale derulate cu fiecare dintre partile civile, în calitate de furnizori de marfa. Fiind vorba de un angajament de plata ce contine asumarea în mod unilateral a unei obligatii pecuniare fata de beneficiar, în caz de neplata este atrasa doar raspunderea civila contractuala generata de neexecutarea unei obligatii asumate într-un contract, câta vreme nu se face dovada folosirii de manopere dolosive fata de creditorul obligatiei de plata, într-unul din cele doua momente avute în vedere de legiuitor, respectiv cel al asumarii obligatiei la încheierea contractului si/sau neexecutarii obligatiei de plata contractual asumate. (Curtea de Apel Oradea, Sectia penala, Decizia penala nr. 252 din 3 aprilie 2015, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: inselaciune > latura subieciva a infractiunii
