”Relativ la fapta prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (…), legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.
Potrivit dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003: „magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia”.
Aceste dispoziţii se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
În acest context, se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, conform cărora: „Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate”.
De altfel, în Codul deontologic aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, un întreg capitol reglementează „Demnitatea şi onoarea profesiei de judecător sau procuror”.
Din interpretarea literală, sistematică şi teleologică a tuturor textelor normative mai sus menţionate, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora, implică respectarea obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, chiar şi în afara atribuţiilor de serviciu, responsabilitatea în menţinerea imaginii justiţiei şi a statutului magistratului fiind o îndatorire profesională.
Ca urmare, nu se poate reţine că, nefiind săvârşite în exercitarea propriu-zisă a îndatoririlor specifice funcţiei, faptele cercetate nu cad sub incidenţa contenciosului disciplinar. (…)
Pe fond, cu just temei, în baza materialului probator administrat, instanţa de disciplină a dedus existenţa laturii obiective a abaterii în discuţie, fiind demonstrate fără dubiu atitudinea inadecvată şi comportamentul nepotrivit pe care recurentul le-a manifestat în loc public, în incinta unui restaurant, concretizate în folosirea unor expresii ameninţătoare la adresa unui ospătar, în prezentarea nejustificată a legitimaţiei de procuror, urmată de contactarea telefonică a unui agent de poliţie, căruia i-a solicitat ajutorul în sensul „de a realiza un flagrant (…) pentru infracţiunea de abuz în serviciu”, în condiţiile în care, anterior, părăsise sediul restaurantului fără a achita integral contravaloarea produselor comandate.” (ICCJ, Completul de 5 judecători, decizia civilă nr. 41 din 12 martie 2018, www.scj.ro)
Cuvinte cheie: Legea nr. 303/2004 > procuror > raspundere disciplinara
