”Infracțiunea de favorizare a făptuitorului este incriminată în art. 269 alin. (1) C. pen., ca fiind ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală ori executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
Infracţiunea de favorizare a făptuitorului urmăreşte sancţionarea oricăror denaturări ale actului de justiţie penală, inclusiv în ceea ce privește exercitarea până la capăt a dreptului statului de a pedepsi (ius puniendi).
În plan conceptual, favorizarea poate fi asimilată unei complicităţi posterioare, pe care însă, având în vedere teoria participaţiei din dreptul penal român (care permite ca actul de participaţie în forma complicităţii să se realizeze doar anterior sau concomitent comiterii faptei – art. 48 alin. 1 şi 2 C. pen.), legiuitorul o sancţionează ca un delict distinct, sub denumirea de favorizarea făptuitorului.
Cu referire la scopul în care favorizarea trebuie realizată, se reţine că acesta este împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de favorizare a făptuitorului constă în ajutorul dat făptuitorului, fiind vorba despre o favorizare personală. Aşa cum reţine instanţa supremă în jurisprudenţa sa, „ajutorul poate fi dat în mod direct sau indirect, pe faţă sau în mod clandestin, poate fi material sau intelectual” (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, decizia penală nr. 2628/19 septembrie 2014). Ajutorul dat de favorizator făptuitorului poate interveni oricând de la momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală de către acesta, în timpul urmăririi penale, în timpul judecării cauzei care îl vizează pe cel favorizat, la instanța de fond ori în căile de atac, inclusiv după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Această abordare a naturii juridice a infracţiunii de favorizare produce efecte asupra subiectului activ al acestei infracţiuni. Deşi, în principal, infracţiunea este una cu subiect activ general, se opinează că autorul faptei favorizate nu poate fi şi autor al favorizării la propria faptă.
Infracţiunea de mărturie mincinoasă sancţionează, de asemenea, un ajutor dat făptuitorului, dar în acest caz ajutorul este unul „calificat”, adică oferit de o persoană chemată în proces într-o anumită calitate cerută de lege (martor, expert, interpret).
Mai mult decât atât, infracţiunea se referă şi la situaţiile în care o astfel de persoană ar putea, urmare a declaraţiilor necorespunzătoare adevărului, să influenţeze pronunţarea unei hotărâri, chiar în alte cauze decât cele penale. O asemenea reglementare este justificată de importanţa acordată de legiuitor probei cu martori, opiniilor experţilor ori activităţii de interpretare care se bucură de credibilitate şi pot servi la aflarea adevărului în mod esenţial.
În ceea ce priveşte obiectul juridic generic al celor două infracţiuni se constată că acesta este comun, întrucât infracţiunile menţionate fac parte din categoria infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei (Partea specială – Titlul IV), respectiv ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de justiţie.
Obiectul juridic special al celor două infracţiuni a fost definit de instanţa de control constituţional (în Decizia nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în M. Of. nr. 540 din 29 iunie 2018), ca fiind reprezentat de activitatea de înfăptuire a justiţiei sub aspectul administrării mijloacelor de probă, în vederea stabilirii adevărului juridic, ceea ce presupune o participare corectă şi loială la acest proces a celor care au informaţii ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatării vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane în cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă, iar în cazul infracţiunii de favorizare a făptuitorului, de relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei, pentru a căror rezolvare nestingherită făptuitorii nu trebuie să fie ajutaţi să se sustragă raportului juridic penal sau raportului juridic de executare a pedepsei sau să beneficieze de anumite rezultate ale infracţiunii.
Subiectul activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă în varianta simplă (alin. l) este calificat prin calitatea de martor, calitate pe care o au „numai persoanele ce au o sarcină judiciară (…) care decurge din existenţa unui raport special în care aceste persoane se găsesc faţă de organul judiciar” (Vintilă Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea specială. Vol. IV, Ediţia a II-a, Editura Academiei Române, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 157).
Calitatea de martor a unei persoane instituie în sarcina acesteia obligaţia de a depune mărturie ori de câte ori persoana în cauză este citată de către organul judiciar (organ de urmărire penală sau instanţa de judecată), în toate etapele procesului penal (faza de urmărire penală, prima instanţă ori apel).
Spre deosebire de mărturia mincinoasă, norma penală ce incriminează favorizarea făptuitorului nu cere o condiţie specială, astfel încât orice persoană fizică sau juridică, care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal, poate fi subiect activ al infracţiunii.
Elementul material al infracţiunii de mărturie mincinoasă se materializează prin acţiune, constând în manifestarea subiectului activ de a face afirmaţii mincinoase, sau prin omisiune, constând în atitudinea acestuia de a nu spune tot ce ştie.
Pentru ca acţiunea de a face afirmaţii mincinoase sau ca omisiunea de a spune tot ce ştie să constituie elementul material al infracţiunii de mărturie mincinoasă, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, care au caracter de cerinţe esenţiale: afirmaţia mincinoasă sau omisiunea de a spune ce ştie să privească „fapte sau împrejurări esenţiale.” (…)
Astfel, acţiunile matorului A. materializate în declaraţii contrare realităţii, prin care a susţinut, în mod nereal, că în data de 2 mai 2015, în jurul orei 0,10, autoturismul (…) staţiona în momentul în care el şi inculpatul B. au fost depistaţi de un echipaj de poliţie rutieră, iar anterior autoturismul a fost condus din Piaţa C. până în strada D. de acesta, se circumscriu tipicităţii infracţiunii de mărturie mincinoasă şi nu definesc elementul material al laturii obiective a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, în condițiile în care se reţine că inculpatul A. nu a comis şi alte acţiuni concrete de ajutorare a inculpatului B., de natura celor care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de favorizare a făptuitorului.” (Extras din considerentele deciziei penale nr. 137 din 24 septembrie 2018 a ÎCCJ, Completul de 5 judecători, www.scj.ro)
Cuvinte cheie: favorizarea faptuitorului > marturie mincinoasa
