Măsuri împotriva site-urilor de rezervări de călătorie înșelătoare

11 aprilie 2017 UE

În octombrie 2016, Comisia Europeană și autoritățile de protecție a consumatorilor din UE au lansat o verificare coordonată a unui număr de 352 de site-uri de comparare a prețurilor și de rezervări de călătorie de pe tot teritoriul UE. S-a constatat că prețurile nu erau fiabile pe 235 de site-uri, adică două treimi dintre cele verificate. De exemplu, se adăugau elemente suplimentare de preț într-o etapă ulterioară a procesului de rezervare, fără informarea clară a consumatorilor, sau prețurile promoționale nu corespundeau niciunui serviciu disponibil.

Autoritățile au solicitat site-urilor în cauză să respecte legislația UE privind protecția consumatorilor, care le impune să practice o transparență totală în materie de prețuri și să își prezinte ofertele în mod clar de la începutul procesului de rezervare.

Principalele constatări

Veți plăti efectiv ceea ce credeți? Într-o treime din cazuri, prețul prezentat la început nu era același ca prețul final.

Este vorba despre o ofertă sau doar o momeală? Într-o cincime din cazuri, ofertele promoționale nu erau de fapt disponibile.

Citeste mai mult  Reguli noi privind dreptul de autor pentru era digitală

Sunteți dv. zăpăcit sau sunt prețurile confuze? În aproximativ o treime din cazuri, prețul total sau modul în care acesta era calculat nu era clar.

Ultima cameră ieftină din hotel sau pur și simplu ultima cameră la preț promoțional de pe site-ul respectiv? În unul din patru cazuri, pe site-uri nu se preciza că afirmațiile cu privire la oferta limitată (de exemplu „au rămas doar 2”, „disponibil doar astăzi”) se aplicau exclusiv site-ului respectiv.

Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor (CPC) va contacta cele 235 de site-uri în cazul cărora s-au constatat nereguli și le va solicita remedierea acestora. Dacă site-urile nu se conformează, autoritățile naționale pot iniția proceduri administrative sau judiciare, fie direct, fie prin intermediul instanțelor naționale, în funcție de legislația națională aplicabilă.

Cuvinte cheie: >