”Judecătorul de cameră preliminară a invocat, din oficiu, excepţia de nulitate a proceselor-verbale de reconstituire.
A reţinut judecătorul de cameră preliminară că, în data de …, la ora 06,00, organele de cercetare penală, însoţite de martorul asistent …, au descins la locuinţa inculpatului şi, potrivit dispoziţiilor legale, în baza autorizaţiei sus menţionate, au procedat la efectuarea percheziţiei domiciliare, până la ora 10,00.
Ulterior efectuării percheziţiei domiciliare, aşa cum rezultă din coroborarea datelor aflate la dosarul de urmărire penală cu declaraţiile date de inculpat asupra acestui aspect în faţa instanţei de judecată, fără a exista emis vreun mandat de aducere sau vreo citaţie pentru inculpat, organele de poliţie au reţinut în fapt pe inculpat şi l-au condus la sediul poliţiei. Din acest moment, inculpatul s-a aflat sub controlul permanent al autorităţilor judiciare. S-a procedat la efectuarea unor reconstituiri, inculpatul fiind condus la locurile comiterii faptelor şi solicitându-i-se să arate modalitatea în care a săvârşit infracţiunile, sens în care inculpatul şi-a manifestat acordul, potrivit propriilor susţineri şi a consemnărilor din procesele-verbale întocmite.
În aceeaşi dată, la ora 15,20, organul de cercetare penală a procedat la emiterea unei ordonanţe de reţinere cu privire la învinuit.(…)
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că procesele verbale de reconstituire (…) sunt lovite de nulitate, pentru că, dată fiind situaţia inculpatului de la acel moment, era incidentă asistenţa juridică obligatorie a acestuia.
Astfel, după efectuarea percheziţiei domiciliare, suspectul a fost condus la sediul poliţiei. Începând cu acest moment, în lumina textului art. 5 CEDO şi a jurisprudenţei Curţii (hotărârea Creangă contra României din 23.02.2012), suspectul a fost o persoană privată de libertate.
Legiuitorul a reglementat asistenţa juridică obligatorie a persoanelor private de libertate, în considerarea vulnerabilităţii şi a lipsei mijloacelor propriu-zise de asigurare a apărării în contextul privării de libertate. Prin urmare, prezintă relevanţă situaţia concretă a unui suspect care este privat de libertate în fapt (deci momentul în care suspectul este reţinut în fapt) şi nu momentul formal la care faţă de acesta se emite o ordonanţă de reţinere. Asistenţa juridică este obligatorie atunci când se efectuează, cu suspectul sau inculpatul aflaţi sub controlul absolut al organelor judiciare, deci privaţi de libertate, mijloace probatorii, constând în audieri, confruntări, reconstituiri şi nu ulterior efectuării acestor mijloace probatorii, când se ia formal măsura reţinerii faţă de acelaşi suspect sau inculpat şi când deja probele au fost administrate fără asistenţa juridică. Prin această practică neloială se eludează sensul dispoziţiilor procesual penale prin care legiuitorul a instituit drepturi şi garanţii în considerarea stării de vulnerabilitate a persoanelor aflate sub controlul agenţilor statului, lipsind de substanţa aceste drepturi şi garanţii şi creându-se aparenţa unei legalităţi prin asigurarea unei asistenţe juridice în condiţiile în care aceasta deja nu mai este necesară, probele fiind deja administrate cu participarea unei persoane reţinute în fapt şi fără ai îi asigura apărarea calificată.
Este important de amintit în acest context considerentele Curţii din cauza Creangă contra României (cu precizarea că natura infracţiunii de care fusese acuzat inculpatul Creangă era una diferită, aspect nerelevant din perspectiva respectării dreptului la apărare) în care s-au arătat că „nu se contestă faptul că corupţia constituie un flagel endemic care subminează încrederea cetăţenilor în instituţii şi înţelege că autorităţile naţionale trebuie să dea dovadă de fermitate faţă de persoanele răspunzătoare. Cu toate acestea, combaterea flagelului nu poate justifica, în materie de libertate, recurgerea la acte arbitrare şi existenţa unor zone de non drept acolo unde există privare de libertate”. În cauza Creangă contra României s-a apreciat că reclamantul a fost privat de libertate şi ar fi trebuit să beneficieze de drepturile unei persoane private de libertate, deşi se prezentase la organul de urmărire penală în urma citaţiei primite, dar a intrat sub controlul autorităţilor care au desfăşurat acte de anchetă, apreciindu-se astfel că nu a mai fost liber să plece. În speţa de faţă, faptul că suspectul a fost privat de libertate este mult mai evident în contextul conducerii sale la sediul organului de urmărire după efectuarea percheziţiei.
A concluzionat judecătorul de cameră preliminară că procesele verbale de reconstituire sunt probe rezultate din administrarea unor mijloace probatorii fără respectarea condiţiilor de legalitate şi a garanţiilor procesuale prevăzute de legea procesual penală în vigoare la momentul efectuării actului procedural, într-o perioadă de timp care se subsumează, din cauza manierei efective de anchetă, noţiunii de „zonă de non-drept în cadrul privării de libertate”, în lumina jurisprudenţei CEDO. În aplicarea art. 281 alin. 1 lit. f C.proc.pen care prevede că determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau inculpatului, atunci când asistenţa juridică este obligatorie şi art. 90 lit. a C.proc.pen care impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului reţinut, judecătorul de cameră preliminară constată că probele anterior menţionate sunt lovite de nulitate. Pe cale de consecinţă, ca şi sancţiune derivată, în conformitate cu art.102 alin.2, 3 NCPP, nu vor fi folosite în procesul penal, ci excluse.” (Judecătoria Iași, Încheierea de cameră preliminară din 24 aprilie 2015, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: asistenta juridica > camera preliminara > cauza Creanga impotriva Romaniei > drept la aparare > noul cod de procedura penala > nulitate > perchezitie > proces verbal de reconstituire > retinere
