Nelegalitatea deciziei de încetare de drept a contractului individual de muncă la împlinirea vârstei de pensionare

26 octombrie 2016 Jurisprudenta

”În temeiul dispoziţiilor art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii pârâta apelantă a emis o decizie prin care a constatat încetarea de drept a contractului de muncă al reclamantei ca urmare a împlinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă şi anume vârsta standard de pensionare şi stagiul complet de cotizare. Reclamanta a susţinut că, atât timp cât vârsta standard de pensionare pentru femei şi bărbaţi este diferită potrivit dispoziţiilor Legii nr. 263/2010, citate mai sus, este discriminată în raport de bărbaţi, discriminare ce ar putea fi înlăturată prin interpretarea dispoziţiilor legale în sensul că are un drept de opţiune la împlinirea vârstei standard de pensionare dacă se pensionează sau îşi continuă activitatea, invocând atât prevederile legii interne care interzic discriminarea între femei şi bărbaţi, cât şi cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului precum şi dreptul european, interpretat prin prisma jurisprudenţei CJUE.

Conform art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 202/2002 este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relaţiile de muncă, referitoare la încheierea, suspendarea, modificarea şi/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu. De notat este faptul că această lege a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2012 pentru a transpune parţial Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 204 din 26 iulie 2006, respectiv art. 1, 2, 3, 4, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 29, 30, astfel cum se menţionează în cuprinsul său.

Prin urmare nu are nicio relevanţă faptul că prima instanţă a aplicat dispozițiile acestei legi şi nu ale dreptului comunitar atât timp cât legislaţia internă o transpune pe cea europeană care se aplică direct şi cu prioritate faţă de legislaţia internă, în contextul în care reclamanta a invocat aplicarea jurisprudenţei CJUE în materie.

Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă), care abrogă începând cu 15 august 2009, directivele 75/117/CEE, 76/207/CEE, 86/378/CEE şi 97/80/CE, prevede în art. 14 alin. 1 pct. c că se interzice orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului în sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, în ceea ce priveşte condiţiile de încadrare în muncă şi de muncă, inclusiv condiţiile de concediere, precum şi remuneraţia, astfel cum este prevăzut la articolul 141 din tratat.

Art. 2 alin. 1 lit. a din directivă defineşte „discriminare directă” ca fiind situaţia în care o persoană este tratată într-un mod mai puţin favorabil din cauza sexului în comparaţie cu o altă persoană care este, a fost sau ar fi într-o situaţie comparabilă.

Prin hotărârea CJUE din 18 noiembrie 2010 pronunţată în cauza C 356/09 s-a stabilit că articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 76/207 trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională care, pentru a promova accesul persoanelor mai tinere la piața forței de muncă, permite unui angajator să concedieze salariații care au dobândit dreptul la pensie pentru limită de vârstă, în condițiile în care femeile dobândesc acest drept la o vârstă cu cinci ani mai mică decât vârsta la care bărbații dobândesc același drept, constituie o discriminare directă pe criterii de sex, interzisă de această directivă.

Citeste mai mult  Cerere de demolare a constructiei neautorizate. Termen de prescriptie

În esenţă argumentele Curţii, ce trebuia avute în vedere şi în prezenta cauză, sunt următoarele:
”Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că problema condițiilor de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, pe de o parte, și cea a condițiilor de încetare a raportului de muncă, pe de altă parte, sunt distincte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 1986, Marshall, 152/84, Rec., p. 723, punctul 32). Referitor la acestea din urmă, articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 76/207 prevede că aplicarea principiului egalității de tratament în ceea ce privește condițiile de concediere implică inexistența oricărei discriminări directe sau indirecte, pe criterii de sex, în sectoarele public sau privat, inclusiv în instituțiile publice. În această privință, limita de vârstă pentru pensionarea obligatorie a lucrătorilor stabilită în cadrul unei politici generale de pensionare aplicate de un angajator este un aspect legat de noțiunea de concediere prevăzută în această dispoziție, noțiune care trebuie interpretată în sens larg, chiar dacă această pensionare are ca efect acordarea unei pensii pentru limită de vârstă (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 26 februarie 1986, Marshall, citată anterior, punctul 34, și Hotărârea Beets-Proper, 262/84, Rec., p. 773, punctul 36).

Trebuie amintit mai întâi că deja Curtea s a pronunțat în sensul că o politică generală de concediere care presupune concedierea unei salariate doar pentru motivul că a atins sau a depășit vârsta de la care aceasta are dreptul la pensie pentru limită de vârstă, care, potrivit legislației naționale, este diferită pentru bărbați și pentru femei, constituie o discriminare pe criterii de sex, interzisă de Directiva 76/207/CEE (a se vedea în acest sens Hotărârea Marshall, citată anterior, punctul 38).

În această privință, trebuie subliniat în primul rând că, potrivit articolului 2 alineatul (2) prima liniuță din Directiva 76/207, discriminarea directă se produce în situația în care o persoană este tratată mai puțin favorabil, pe criterii de sex, decât este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într o situație comparabilă.

În speță, din articolul 134 alineatul 2 punctul 2 și alineatul 4 punctul 1 din DO.B rezultă că medicii care beneficiază de protecție împotriva concedierii pot fi totuși concediați atunci când dobândesc dreptul la pensie pentru limită de vârstă în sensul articolului 253 din ASVG. Or, potrivit articolului 253 alineatul 1, bărbații dobândesc acest drept la împlinirea vârstei de 65 de ani, iar femeile la împlinirea vârstei de 60 de ani. Rezultă că lucrătorii de sex feminin pot fi concediați atunci când împlinesc vârsta de 60 de ani, pe când lucrătorii de sex masculin nu pot fi concediați decât după împlinirea vârstei de 65 de ani.

Întrucât criteriul care stă la baza unor astfel de dispoziții este inseparabil de sexul lucrătorilor, există, așadar, o diferență de tratament întemeiată în mod direct pe sex, contrar celor susținute de Casa de asigurări de pensii.
În al doilea rând, trebuie examinat dacă, într un context precum cel reglementat de dispozițiile menționate, lucrătorii de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 60 și 65 de ani se află într o situație comparabilă, în sensul articolului 2 alineatul (2) prima liniuță din Directiva 76/207, cu cea a lucrătorilor de sex masculin din aceeași grupă de vârstă.

Citeste mai mult  Culpa profesională a avocatului care n-a introdus în termen o acțiune în justiție. Repararea prejudiciului cauzat de pierderea șansei

În această privință, instanța de trimitere ridică, în esență, problema dacă împrejurarea că lucrătorii de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 60 și 65 de ani dispun, cu titlu de pensie legală pentru limită de vârstă, de o protecție socială nu este de natură să confere un caracter specific situației acestor lucrători în raport cu situația lucrătorilor de sex masculin din aceeași grupă de vârstă, care nu dispun de o astfel de protecție.

Trebuie examinat caracterul comparabil al unor astfel de situații, în special față de obiectul reglementării care instituie diferența de tratament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 decembrie 2004, Hlozek, C 19/02, Rec., p. I 11491, punctul 46, precum și, prin analogie, Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții, C 127/07, Rep., p. I 9895, punctul 26).

În acțiunea principală, reglementarea care instituie diferența de tratament în discuție are ca obiect reglementarea condițiilor în care salariații își pot pierde locul de muncă.

În contextul prezentei acțiuni principale, spre deosebire de situația care a făcut obiectul cauzelor în care s au pronunțat Hotărârea din 9 noiembrie 1993, Roberts (C 132/92, Rec., p. I 5579, punctul 20), și Hotărârea Hlozek, citată anterior (punctul 48), avantajul acordat lucrătorilor de sex feminin care constă în posibilitatea de a solicita pensionarea pentru limită de vârstă de la o vârstă cu cinci ani mai mică decât cea prevăzută pentru lucrătorii de sex masculin nu are o legătură directă cu obiectul reglementării care instituie o diferență de tratament.

Astfel, avantajul respectiv nu poate plasa lucrătorii de sex feminin într o situație specifică față de lucrătorii de sex masculin, întrucât bărbații și femeile se află în situații identice în ceea ce privește condițiile de încetare a raportului de muncă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 1986, Roberts, 151/84, Rec., p. 703, punctul 36).

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din decizia de trimitere, împrejurarea menționată la punctul 33 din prezenta hotărâre rezultă din faptul că Republica Austria a urmărit să instituie, în temeiul excepției de la principiul egalității de tratament prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Directiva 79/7, un regim care să prevadă o diferență între bărbați și femei în ceea ce privește vârsta legală de pensionare pentru a compensa dezavantajul social, familial și economic suportat de femei.

Or, Curtea s a pronunțat în mod repetat în sensul că, ținând cont de importanța fundamentală a principiului egalității de tratament, excepția de la interzicerea discriminărilor întemeiate pe sex prevăzută la această dispoziție trebuie interpretată în mod strict, în sensul că nu este aplicabilă decât în cazul stabilirii vârstei de pensionare pentru acordarea pensiei și a pensiei pentru limită de vârstă, precum și în cazul consecințelor care pot decurge pentru alte prestații de asigurări sociale (a se vedea în acest sens Hotărârea Marshall, citată anterior, punctul 36, Hotărârea din 21 iulie 2005, Vergani, C 207/04, Rec., p. I 7453, punctul 33, și Hotărârea din 27 aprilie 2006, Richards, C 423/04, Rec., p. I 3585, punctul 36).

Citeste mai mult  Ordinea de preferinţă a distribuirii sumelor rezultate din urmărirea silită. Dosare de executare diferite

În al treilea rând, Directiva 76/207 face distincție între discriminările întemeiate în mod direct pe sex, pe de o parte, și discriminările denumite „indirecte”, pe de altă parte, în sensul că numai dispozițiile, criteriile sau practicile care sunt susceptibile să constituie discriminări indirecte pot, conform articolului 2 alineatul (2) a doua liniuță, să nu fie calificate drept discriminare cu condiția să fie „justificat[e] obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop [să fie] corespunzătoare și necesare”. În schimb, o astfel de posibilitate nu este prevăzută pentru diferențele de tratament care pot constitui discriminări directe în sensul articolului 2 alineatul (2) prima liniuță din această directivă.

În aceste condiții, dat fiind că, pe de o parte, diferența de tratament instituită de o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală este întemeiată în mod direct pe sex, în condițiile în care, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 37 din prezenta hotărâre, situația femeilor și cea a bărbaților sunt identice în speță, și că, pe de altă parte, Directiva 76/207 nu prevede o derogare de la principiul egalității de tratament aplicabilă în cauză, trebuie să se concluzioneze că această diferență de tratament constituie o discriminare directă pe criterii de sex (a se vedea în acest sens Hotărârea Vergani, citată anterior, punctul 34).”

Curtea europeană s-a pronunţat la 12.09.2013 şi în cauza C-614/2011, în sensul că „articolul 3 aliniatul (1) litera (c) din Directiva 76/207/CEE a Consiliului din februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament pentru bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002, trebuie interpretat în sensul că o reglementare naţională precum cea în discuţie în litigiul principal, (…), care prevede că raportul de muncă încetează prin împlinirea vârstei de pensionare, stabilită în mod diferit în funcţie de sexul lucrătorului, constituie o discriminare directă interzisă de directiva menţionată”.

Rezultă din aceste decizii CJUE că, deşi statelor membre le este permis să stabilească vârste de pensionare diferite pentru femei şi bărbaţi, dar o reglementare cum este şi cea românească, care prevede încetarea automată a raportului de muncă la împlinirea vârstei de pensionare, diferită în funcţie de sex, constituie discriminare directă interzisă atât de legislaţia românească cât şi de cea comunitară precum şi de Protocolul 12 la CEDO (”Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie”). Nu are relevanţă faptul că deciziile menţionate sunt date în interpretarea Directivei 76/207/CEE, abrogată prin Directiva 2006/54/CE aplicabilă în speţă, atât timp cât dispoziţiile relevante pentru prezenta cauză sunt identice în cele două directive.

Aşadar, soluţia instanţei de fond este conformă jurisprudenţei recente a Curţii europene.” (Curtea de Apel Suceava, Decizia nr. 652/2016, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >