Nemotivarea hotărârii. Trimiterea cauzei spre rejudecare

17 februarie 2017 Drept Penal Jurisprudenta

”Curtea a apreciat că instanţa are obligaţia de a motiva în fapt şi în drept hotărârea pronunţată atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile.

În acest sens instanţa supremă a arătat că „motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de control judiciar elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. A motiva înseamnă a demonstra, a pune în evidenţă datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii fără indicarea unei date concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea explicită ori implicită la actele cauzei în general nu înseamnă a motiva” (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 656/2004,www.scj.ro).
În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că motivarea unei hotărâri constituie una dintre componentele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale îi atribuie „instanţei” obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor (CEDO, hotărârea din 20 aprilie 2010, în cauza Boldea c. României, parag. 32 38).

Tot astfel, potrivit art. 31 din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărâ¬rilor judecătoreşti se a reţinut că pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justiţiabil şi de societate în general drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi al unei aprecieri convingătoare a faptelor, fiind executabilă. Justiţiabilul va avea atunci convingerea că a fost examinată cauza sa şi că a fost soluţionată corect şi societatea va percepe hotărârea ca pe un factor ce poate restabili pacea socială.

Citeste mai mult  Noi reglementări privind regimul de deținere și utilizare a armelor în penitenciare

Curtea a constatat că prima instanţă nu a motivat soluţia pronunţată, ci s-a rezumat la a reproduce ad litteram conţinutul rechizitoriului, fără a prezenta niciun considerent din care să rezulte modul în care a apreciat că se impune adoptată soluţia pronunţată în cauză.

Copierea rechizitoriului a condus la reţinerea de către instanţă a unor situaţii de fapt care nu au corespondent în activităţile judiciare derulate nemijlocit în cursul judecăţii cum ar fi audierea sau vizionarea de DVD-uri şi citirea notelor întocmite de organe abilitate astfel cum rezultă din considerentele hotărârii (filele 8 – 10 din sentinţă).

Astfel, hotărârea primei instanţe nu conţine nici un element de raţionament juridic apt să conducă la concluzia examinării efective în fapt şi în drept a cauzei.

Curtea a constatat că din hotărârea primei instanţe nu rezultă în baza unui raţionament judiciar propriu:
a. care sunt actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunilor continuate de care este acuzat inculpatul K. A.-B., numărul acestora şi data comiterii;
b. analiza tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunilor de care este acuzat inculpatul K. A.-B.;
c. modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile în condiţiile reţinerii aplicării dispoziţiilor art. 5 Cod penal;
d. analiza apărărilor formulate de inculpat în scopul reţinerii sau înlăturării acestora, în condiţiile în care inculpatul K. A.-B. a invocat existenţa unui dubiu cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de droguri de care este acuzat, a susţinut existenţa unor probe din care rezultă nevinovăţia sa (de pildă, declaraţia martorilor K. Ş., P. V. G., G. T. I., T. A. C.), precum şi lipsa de fiabilitate şi lipsa caracterului determinant în acuzare a declaraţiilor coinculpatului P.-B. I.

Citeste mai mult  Executarea silită a dispoziţiilor civile dintr-o hotărâre penală. Sechestru asigurător asupra bunurilor unui terţ

Aşadar, Curtea a constatat că singura contribuţie a judecătorului de la prima instanţă în redactarea considerentelor hotărârii s-a limitat la preluarea situaţiilor de fapt şi a încadrării juridice din cuprinsul rechizitoriului, precum şi la inserarea a trei paragrafe (fila 14 din sentinţă penultimul paragraf, fila 16 primul paragraf, respectiv fila 17 paragraf 4) şi a minutei fără a analiza în baza unui raţionament juridic care sunt argumentele care impun soluţia pentru care acesta a optat.

Toate aceste elemente sunt de natură a indica lipsa unei judecăţi efective a cauzei, care nu poate fi suplinită de către instanţa de apel întrucât ar conduce la lipsirea inculpaţilor de un grad de jurisdicţie.

Curtea a apreciat că această situaţie creează o restrângere disproporţionată a dreptului la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanţei de control judiciar.

Deşi omisiunea primei instanţe de a motiva soluţia pronunţată nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 421 pct. (2) lit. b) Cod procedură penală, Curtea a constatat că soluţia se impune pentru a garanta respectarea atât a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cât şi a dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.” (Curtea de Apel Oradea, Decizia penală nr. 1/A/06.01.2016, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > > >