Group 1

Nerespectarea regulilor privind depășirea. Proces-verbal de contravenție anulat

”În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal, (…) deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară. (…)
Pprocesul verbal de contravenţie este un act juridic administrativ ce se bucură, datorită calităţii de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumţie de validitate şi temeinicie, prezumţie care este însă relativă şi care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
Totodată, instanţa reţine că prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se introduce o obligaţie în sarcina statelor, respectiv obligaţia ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzaţii în materie penală de a reveni sarcina probei organelor statului. Astfel, prin intermediul art. 20 din Constituţie, ce reglementează aplicabilitatea Convenţiei în dreptul intern, se introduce obligaţia statului de a proba prin organele sale, orice acuzaţie în materie penală.
Conform jurisprudenţei Curţii Europeană a Drepturilor Omului în cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanţele naţionale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speţă şi consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumţia de nevinovăţie.
Totodată, în decizia Haiducu şi alţii c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările legislaţiei în materia circulaţiei rutiere, intrând în competenţa poliţiei. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumţii, de fapt sau de drept, să conţină garanţii care să constituie limite ale aplicării acestor prezumţii, Curţii revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
De altfel, prin Decizia nr. 205/2009, pronunţată de Curtea Constituţională referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.16, art.17 şi art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, s-a arătat că „instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie”.
De asemenea, trebuie reţinută şi Decizia nr. 83/08.03.2002 şi Decizia nr. 197/2003 ale Curţii Constituţionale, prin care aceasta a arătat că dispoziţiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanţă cu cerinţele art. 6 din Convenţie şi cu jurisprudenţa CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât şi din punct de vedere al administrării probatoriului cerinţele art. 6 din Convenţie şi că nu se poate considera că procedura contravenţională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
Petenta a reuşit însă să răstoarne prezumţia de care se bucura procesul-verbal de contravenţie contestat sub aspectul temeinicei acestuia, situaţia de fapt reţinută prin acesta necorespunzând realităţii.
Din probele administrate în cauză a reieşit că petenta nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenţie contestat, în sensul că manevra de depăşire nu a fost efectuată pe trecerea de pietoni.
Astfel, martora a declarat că la data săvârşirii presupusei contravenţii s-a aflat cu soţul său în maşină, fiind opriţi la trecerea de pietoni din intersecţia străzilor …şi ….din …. şi că se aflau în a doua maşină din spatele petentei, iar în faţa petentei era o singura maşină, cea a poliţiei, care oprise pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton. A precizat că petenta nu a depăşit autospeciala poliţiei pe trecerea de pietoni şi că nici nu avea cum să facă acest lucru, pentru că erau oprite maşinile şi pe celălalt sens de mers pentru a acorda prioritate pietonului.
Faţă de cele expuse anterior, instanţa apreciază că nu există fapta reţinută în sarcina petentei  prin procesul-verbal de contravenţie întrucât aceasta nu a încălcat prevederile art. 120 alin. 1 lit. e din RA OUG nr. 195/2002, nedepăşind autospeciala poliţiei pe trecerea pentru pietoni.” (Judecătoria Marghita, Sentința civilă nr. 385/23 aprilie 2015, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >