Noi drepturi pentru lucrătorii detașați

12 martie 2016 Noutati legislative UE

Comisia Europeană a prezentat marți, 8 martie, o propunere de reformă a directivei privind detașarea lucrătorilor. Aceasta are ca scop asigurarea unor condiții echitabile de salarizare și de concurență pentru întreprinderile care își detașează angajații temporar într-un alt stat membru. Toate normele privind salarizarea care se aplică lucrătorilor locali vor trebui aplicate și în cazul celor detașați.

Revizuirea directivei vizează modificări în trei domenii principale:

  • salarizarea lucrătorilor detașați, inclusiv în cazul subcontractării
  • normele privind lucrătorii temporari și
  • detașarea pe termen lung.

Acestea vor asigura o mai bună protecție a lucrătorilor, mai multă transparență și certitudine juridică, precum și condiții de concurență echitabile între întreprinderile naționale și cele care efectuează detașări, respectând pe deplin sistemele de negocieri salariale din statele membre. Normele stabilite prin lege sau prin convențiile colective de aplicare generală devin obligatorii pentru lucrătorii detașați în toate sectoarele economice.

Cuvinte cheie: >