Noi norme privind procedura de soluționare a litigiilor transfrontaliere de valoare mică

18 iulie 2017 Business UE

O nouă procedură de soluționare rapidă a litigiilor transfrontaliere de mică valoare a intrat în vigoare vineri, 14 iulie.

Grație acesteia, consumatorii și companiile, în special IMM-urile, vor putea să soluționeze mai rapid și mai puțin costisitor litigiile care depășesc granițele naționale.

Comisarul Věra Jourová, responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: „Cu o procedură de soluționare simplă și eficientă a litigiilor, consumatorii și IMM-urile vor avea încredere să facă achiziții din alte state europene. Ei pot acum obține cu ușurință rambursarea sumei, pentru produse în valoare de până la 5.000 euro, achiziționate din alte țări europene, în cazul în care apar probleme sau dacă nu este efectuată livrarea.”

Acestea sunt posibile datorită intrarii în vigoare a Regulamentului (UE) 2015/2421 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă și a unei proceduri europene de somație de plată.

Regulamentul simplifică și extinde procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă (ESCP).

Citeste mai mult  Comisia Europeană propune noi instrumente pentru combaterea fraudei în domeniul TVA

Acesta mărește numărul cazurilor în care este disponibilă procedura, reduce taxele judiciare și promovează utilizarea comunicațiilor electronice, cum sunt videoconferințele, precum și a mijloacelor de plată la distanță.

Procedura este menită a fi o procedură scrisă. Se desfășoară dezbateri orale numai în cazul în care nu se poate pronunța hotărârea pe baza dovezilor scrise sau în cazul în care o instanță acceptă să desfășoare o dezbatere orală la solicitarea uneia dintre părți.

O parte citată să se prezinte la o dezbatere orală poate solicita utilizarea tehnologiei de videoconferință dacă sunt disponibile asemenea mijloace și dacă participarea fizică ar fi disproporționat de costisitoare în raport cu cererea.

Formularul-tip de cerere trebuie să fie disponibil la toate instanțele competente pentru procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă, precum și prin intermediul site-urilor web naționale relevante.

Documentele și hotărârile puse la dispoziție de instanță trebuie trimise prin poștă sau prin mijloace electronice (dacă este disponibil acest serviciu și dacă destinatarul actelor și-a dat acordul).

Citeste mai mult  Noi teste pentru stabilirea nivelului de emisii poluante al mașinilor

Pentru a reduce costurile cu traducerea, la emiterea unui certificat de executare a unei hotărâri judecătorești sau a unei tranzacții judiciare într-o altă limbă decât cea proprie, instanța trebuie să utilizeze formularul-tip pentru certificat în versiunea lingvistică relevantă.

Noile norme ridică valoarea maximă de luat în calcul per litigiu la 5.000 de euro, de la 2000, cât era prevăzut anterior, mărind astfel numărul celor ce vor putea beneficia de această procedură. Noile reglementări vor garanta și faptul că taxele de judecată se încadrează într-un anumit plafon și sunt proporționale, pentru a nu fi depășită suma despre care este vorba în litigiu.

Cuvinte cheie: >