Casa scărilor nu constituie domiciliu în sensul art. 224 Cod penal, fiind un spațiu comun al imobilului, folosit și accesibil tuturor.
Extras din considerentele sentinței penale nr. 462/2020 a Judecătoriei Brașov:
”Potrivit art. 224 alin. 1 C.pen. infracțiunea de violare de domiciliu constă în pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia. Se reține varianta agravată a infracțiunii prev. de art. 224 alin. 2 C.pen. atunci când fapta este săvârșită în timpul nopții.
Obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl formează relațiile sociale referitoare la protecția inviolabilității domiciliului și, implicit, a libertății individuale și a vieții private a persoanei fizice. Astfel, fiecărei persoanei îi este recunoscut dreptul de a avea un domiciliu, de a trăi fără teama unei imixtiuni din partea altora. Această libertate, deși aparține individului, interesează societatea. În acest sens sunt și prevederile constituționale: potrivit art. 27 din Constituție, domiciliul și reședința persoanei sunt inviolabile. Deși Constituția folosește noțiunea tradițională de „domiciliu”, în realitate, garanția inviolabilității se extinde asupra tuturor locurilor supuse uzului domestic, așa cum sunt enumerate în Codul penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii de violare de domiciliu, se constată că elementul material al acesteia se poate realiza fie prin acțiunea de pătrundere, fără drept, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fie prin acțiunea de a refuza părăsirea locuinței sau a celorlalte locuri menționate mai sus, la cererea persoanei care le folosește.
Prin urmare, infracțiunea de violare de domiciliu presupune ca situație premisă preexistența unui domiciliu, în sensul larg dat de legea penală, respectiv: locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit, ținând de acestea. Trebuie observat că noțiunea de domiciliu folosită în Codul penal este una autonomă și nu se suprapune cu cea din dreptul civil sau din vorbirea curentă.
Astfel, domiciliul, în sensul art. 224 C.pen., cuprinde acele spații (locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea) în care locuiește persoana și în care aceasta își desfășoară viața privată.
Prin locuință se înțelege orice loc destinat efectiv și actual uzului domestic al uneia sau mai multor persoane.
Încăperea este o parte dintr-o construcție destinată să fie folosită drept locuință și care este utilizată ca atare în mod efectiv (de exemplu, o cameră dintr-o casă în care o persoană își desfășoară viața).
Dependințele sunt locurile care, direct sau indirect, sunt în relație de dependență față de locuință. Ele constituie o prelungire, un accesoriu al locuinței, deoarece întregesc folosirea acesteia (de exemplu, bucătăria, cămara, pivnița, magazia, boxa de la subsol, camerele de la baie, spălătoriile, vestiarele, cămările de alimente, grajdurile, șoproanele, chioșcurile, pavilioanele etc.).
Prin loc împrejmuit se înțelege orice loc care este separat printr-o îngrădire de jur-împrejur, printr-o împrejmuire (gard, perete, sârmă etc.) care servește unui anumit scop (de exemplu, curte, grădină etc.) și care ține de locuință sau de dependință. Dacă locul împrejmuit nu are nicio legătură cu uzul domestic și cu libertatea persoanei, nu se află sub ocrotirea legii, sub aspectul infracțiunii de violare de domiciliu.
În doctrina de specialitate s-a subliniat faptul că nu au semnificația de domiciliu spațiile comune ale unui imobil (căile de acces, scările, liftul, casa scărilor) folosite și accesibile tuturor.
În concret, cu referire la situația imobilului ___, instanța reține (…) că respectivul imobil nu este împrejmuit cu gard, fiind compus din demisol, parter și etaj, iar în imobilul în discuție locuiesc 3 familii, fiecare având acces individual. Accesul la partea de imobil folosită în prezent de familia G. se face pe o scară din beton formată din 5 trepte. Ușa de acces este din lemn, iar la momentul efectuării cercetării la fața locului, aceasta era larg deschisă și nu prezenta urme de forțare la nivelul sistemului de închidere. În interior se găsește un hol unde, la momentul cercetării la fața locului, erau depozitate mai multe bunuri, și anume: 2 scaune, picioare de mobilier, mai multe bucăți și resturi din lemn. Pe hol se găsesc 2 uși care fac accesul la locuințele dispuse la parter, nelocuite la acel moment. Din hol se face accesul către etajul superior unde locuiește familia G.. (…)
Instanța constată, însă, că spațiul în care au pătruns cei 4 inculpați la data de 24.03.2017 nu constituie domiciliu în sensul legii penale penale, în sensul art. 224 C.pen., fiind vorba despre un spațiu comun al imobilului. Se notează, astfel, că în partea de imobil locuită de persoana vătămată există mai multe apartamente, nelocuite în prezent, fiind ocupate în trecut de chiriași, așa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză. Or, este evidentă destinația de spațiu comun aflat în coproprietate forțată pentru casa scărilor unde a avut loc incidentul din data de 24.03.2017, această interpretare fiind justificată prin prisma scopului incriminării infracțiunii de violare de domiciliu, care este protejarea inviolabilității domiciliului, înțeles ca spațiu în care persoana fizică își desfășoară viața privată.
Nu există niciun element din care să rezulte că persoana vătămată și-ar desfășura viața privată pe casa scărilor imobilului. Este adevărat că la cercetarea la fața locului au fost descoperite pe casa scărilor imobilului o serie de bunuri, însă nu s-a făcut dovada că acestea ar aparține persoanei vătămate și, mai mult decât atât, nu este vorba despre bunuri care să fie de natură să ateste că persoana vătămată și-ar desfășura viața privată în acel spațiu.
Împrejurarea că la data de 24.03.2017 în partea de imobil locuită de persoana vătămată nu mai locuia nicio altă persoană nu conduce la transformarea casei scărilor în „domiciliu” al persoanei vătămate, în sensul art. 224 C.pen., câtă vreme acest spațiu era accesibil tuturor (atât celorlalți locatari ai respectivului imobil care cunoșteau situația imobilului – a se vedea, în acest sens, situația contorului de energie electrică la care s-a făcut referire pe parcursul cercetării judecătorești; dar și altor persoane, atât timp cât ușa care asigură accesul la partea de imobil unde locuiește persoana vătămată este întotdeauna deschisă, nu este încuiată cu cheie, iar accesul nu se face prin intermediul unui interfon).
În fine, instanța notează faptul că locul unde s-a desfășurat incidentul din data de 24.03.2017 nu poate fi asimilat noțiunii de „dependință”, astfel cum a susținut partea civilă, chiar în contextul în care imobilul dispune de intrări separate. Este adevărat (așa cum a arătat partea civilă) că în doctrină s-a subliniat că dacă mai multe persoane locuiesc în comun și au gospodărie comună, locuința lor este unică, iar niciuna dintre ele nu poate comite o violare de domiciliu împotriva celeilalte, însă în situația în care fiecare persoană posedă câte o încăpere separată în aceeași casă sau apartament, violarea de domiciliu va subzista cu privire la fiecare cameră . Se observă, astfel, că exemplul oferit de doctrină nu se referă la spațiile comune dintr-un imobil destinat locuinței mai multor persoane, așa cum este situația în prezenta cauză, ci se referă la încăperile separate din aceeași casă ori apartament, încăperi care ar fi folosite în mod exclusiv doar de anumite persoane.
Față de considerentele expuse, în baza art. 396 alin. 1 și alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen., instanța va dispune achitarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută de art. 224 alin. 1 și alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen.” (Judecătoria Brașov, Sentința penală nr. 462 din 2 aprilie 2020, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: dreptul la viata privata > inviolabilitatea domiciliului > violare de domiciliu
