Legiuitorul european prevede admisibilitatea concedierii salariatelor revenite din concediul de maternitate, pentru motive nelegate de starea lor de graviditate, prezentă sau trecută.
Cu toate acestea, Curtea reamintește dispozițiile art. 20 din Constituția României , potrivit cu care : (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
În temeiul dispozițiilor constituționale si ale principiilor de drept comunitar, dispoziția comunitară (în general, o prevedere internațională) este direct aplicabila unei situații juridice interne in măsura in care este mai favorabila prin raportate la prevederea legala din dreptul intern. Rațiunea este aceea a stabilirii unui nivel minim de protecție la nivel internaţional, pe care statele se obliga sa îl respecte.
Este evident ca in măsura in care in dreptul intern exista o prevedere mai favorabila beneficiarului normei juridice, in raport cu dispoziția internaționala, norma interna este cea care se aplica. Un nivel de protecție crescut, stabilit in dreptul intern este desigur o prerogativa a statului suveran, care poate dispune in acest sens, norma internaționala neinterzicând o asemenea conduita.
Interdicţia de concediere nu are drept efect crearea unei imunităţi de răspundere disciplinară, respectiv a unei cauze de impunitate/nepedepsire pentru săvârşirea unor abateri disciplinare. În realitate, dacă angajatorul constată ca salariata a săvârşit o abatere disciplinara grava, i se poate aplica acesteia o alta sancțiune disciplinara dintre cele prevăzute de Codul muncii (retrogradare din funcția de conducere, reducerea salariului de baza). Practic, norma de protecție nu exonerează salariata de răspundere disciplinară, ci limitează posibilitatea angajatorului de a aprecia în sensul că abaterile săvârşite sunt atât de grave încât justifica măsura concedierii, individualizarea concreta a sancțiunii disciplinare aplicata urmând să se facă doar prin raportare la celelalte sancțiuni disciplinare prevăzute de lege. (Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 644R/2014, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: angajator > concediere > salariat > sanctiune disciplinara
