O femeie a cerut daune morale de la amanta soţului său pe care a considerat-o ”vinovată” de destrămarea căsniciei sale

13 iunie 2017 Drept Civil Jurisprudenta

Judecătoria Iaşi a fost sesizată să se pronunţe cu privire la legalitatea unei relaţii extraconjugale, după ce o femeie a cerut daune morale de la amanta care i-a „furat” soţul, informează Adevărul.

Instanța a constatat netemeinicia susținerilor reclamantei care a învederat că pârâta este vinovată de destrămarea căsniciei sale, ca urmare a inițierii relației extraconjugale cu soțul său, apreciind că inițierea și continuarea unei relații cu o persoană căsătorită nu poate constitui o faptă ilicită, ci se circumscrie dreptului oricărei persoane de a derula o relație afectivă, nefiind de natură a încălca o normă de drept obiectiv.

Extras din considerentele sentinței nr. 1380 din 9 februarie 2017 a Judecătoriei Iași

”În fapt, reclamanta s-a căsătorit cu numitul SȚD la data de 12.07.1980, (…) Căsătoria celor doi a fost declarată desfăcută prin sentința civilă nr. 481/26.01.2016 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. X, definitivă prin decizia civilă nr. 71/26.01.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, din culpă comună.

În urmă cu aproximativ 7-8 ani numitul SȚD  a inițiat o relație extraconjugală cu pârâta PM, relație care continuă să se desfășoare, aspect susținut atât de reclamantă, dar confirmat și de pârâtă.

Reclamanta solicită astfel obligarea pârâtei la plata unor daune morale (…) pentru suferința cauzată de atitudinea delictuală a pârâtei, constând în derularea relației extraconjugale ce a produs destrămarea căsniciei celei dintâi.

În drept, art. 1349, alin. 1 și 2 Cod civil stabilește că: „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare”.

Citeste mai mult  Motivele întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte

Conform art. 1357 Cod Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru culpa cea mai ușoară”. De asemenea, potrivit art. 1358 Cod Civil: „pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi”.

Privitor la condițiile necesare pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală, din textul de lege citat, se constată a fi în număr de patru, respectiv: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită și prejudiciul produs, dar și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Antrenarea răspunderii civile delictuale presupune întrunirea tuturor acestor condiții, iar în situația în care se constată inexistența oricăreia din ele nu se poate angaja răspunderea unei persoane pe tărâm delictual.

În ceea ce privește cea dintâi condiție, respectiv existența unei fapte ilicite, se observă că prin fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice acțiune sau inacțiune, prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.

Analizând existența acestei condiții în cauza dedusă judecății, se constată că nu este întrunită în acțiunea de față. Astfel, presupusa faptă ilicită susținută de reclamantă constă în aceea că pârâta se face vinovată de destrămarea căsniciei sale, iar atitudinea culpabilă a acesteia l-a determinat pe soțul său să inițieze o relație extraconjugală. (…)

Citeste mai mult  Plata nedatorată. Condiții

În primul rând, instanța nu poate accepta faptul că inițierea și continuarea unei relații cu o persoană căsătorită poate constitui o faptă ilicită, ci se circumscrie dreptului oricărei persoane de a derula o relație afectivă, nefiind de natură a încălca o normă de drept obiectiv.

Însă, chiar și în situația în care s-ar accepta faptul că acțiunea pârâtei de a iniția și a continua o relație cu numitul SȚD, care la acel moment era căsătorit cu reclamanta, ar reprezenta o faptă ilicită, instanța, analizând materialul probator administrat, reține că nu s-a făcut dovada acestei presupuse fapte ilicite.

Astfel, este de o deosebită importanță ceea ce s-a reținut prin sentința civilă nr. 481/26.01.2016 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. X definitivă prin decizia civilă nr. 71/26.01.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, aspecte care se opun cu putere de lucru judecat instanței de față. În fapt, în cadrul sentinței civile anterior menționate s-a reținut că: „Instanța reține ca întemeiate susținerile pârâtei privitoare la relația extraconjugală a soțului său, aceste aspecte fiind recunoscute chiar de reclamant, însă, în ceea ce privește momentul de la care pârâtul a încălcat obligația de fidelitate, din coroborarea tuturor mijloacelor de probă din cauză reiese ca fiind cel mai devreme cu 10-11 ani în urmă, în timp ce separația în fapt a părților care au continuat să locuiască în același imobil, însă în camere diferite s-a produs cu 12 ani în urmă, astfel cum reiese din mărturisirea pârâtei în cadrul interogatoriului. Prin urmare, instanța reține că motivele de separație în fapt a părților au survenit anterior începerii de către reclamant a unei relații extraconjugale, pe fondul certurilor dintre părți astfel cum reiese din declarația martorului RG și din răspunsurile pârâtei la interogatoriu”.

Citeste mai mult  CCR ref actul notarial necesar in procedura de inscriere in cartea funciara

Așadar, din aceste aspecte se poate cu ușurință constata netemeinicia susținerilor reclamantei care a învederat că pârâta este vinovată de destrămarea căsniciei sale, ca urmare a inițierii relației extraconjugale cu soțul său. Ori, instanța care a soluționat acțiunea de divorț a reclamantei de soțul său a reținut că a existat o culpă comună a soților în desfacerea căsniciei, fără a crea o legătură între aceasta și relația extraconjugală a fostului soț al reclamantei.

Pe de altă parte, este relevant și faptul că reclamanta din cauza de față a solicitat în cadrul dosarului nr. X prin care s-a soluționat acțiunea de divorț, prin cerere reconvențională obligarea fostului său soț la despăgubiri, în temeiul art. 388 Cod Civil, cerere respinsă de instanța din acel dosar.

Ori, în condițiile în care fostul soț al reclamantei nu a fost obligat la plata unor despăgubiri către reclamantă, acesta fiind cel care avea o obligație de fidelitate și respect față de cea din urmă, consideră instanța de față că, este cu atât mai puțin întemeiat a considera că persoana ce derula o relație extraconjugală cu fostul ei soț a săvârșit prin aceasta o faptă ilicită care ar putea conduce la acordarea de despăgubiri. (…)

Având în vedere cele de mai sus, instanța constată că nu există nicio faptă ilicită, acțiunea pârâtei de inițiere și continuare a unei relații cu fostul soț al reclamantei nefiind de natură a încălca o normă de drept obiectiv.”

Sentința poate fi consultată integral pe www.rolii.ro

Update: Prin decizia nr. 2032 din 6 noiembrie 2017, Tribunalul Iași a respins apelul formulat de către reclamantă. Hotărârea este definitivă.

Cuvinte cheie: > >