Group 1

Obligația de restituire a unei sume de bani primite în timpul unei relații de concubinaj. Împrumut vs. cadou

13 februarie 2018 Drept Civil Jurisprudenta

În condițiile în care suma de bani a fost acordată cu titlu de împrumut, pentru împrumutat există obligaţia restituirii.

În ceea ce privește dovada contractului de împrumut, în cazul în care valoarea sumei împrumutate depășește suma de 250 de lei, aceasta nu se poate face cu martori. Această regulă comportă însă și excepții, una dintre aceasta fiind situația în care partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic, excepție prevăzută de art. 309 alin. 4 pct. 1 Cod procedură civilă.

Relaţia de concubinaj între părţi reprezintă o astfel de situație ce creează o imposibilitate morală de întocmire a unui înscris doveditor al împrumutului.

”Prin Ordinul de plată emis la data de 01.07.2014 reclamanta J.S. a virat în contul pârâtului B.I. suma de 200.000 lei (fila 8). Pârâtul a recunoscut faptul că a primit această sumă de bani de la reclamantă, însă în timp ce reclamanta susţine că a acordat suma de bani cu titlu de împrumut, pârâtul susţine că este vorba despre un cadou, fără a exista aşadar obligaţia restituirii.

În primul rând, instanţa reţine că între părţi a existat o relaţie de concubinaj la momentul transferului sumei de bani, fapt recunoscut de acestea. Conform art. 309 alin. 2 teza I C.proc.civ. ,,Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei.’’ Aşadar, în cazul unui contract de împrumut având ca obiect o sumă mai mare de 250 lei, legea impune încheierea unui înscris probator (instrumentum). Cu toate acestea, alin. 4 pct. 1 al aceluiaşi articol prevede că ,,……este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în afară de cazurile în care partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic.’’

Citeste mai mult  Daune morale pentru un mesaj defăimător. Utilizarea unei căi de comunicare privată pentru transmiterea mesajului

În cauză instanţa apreciază că reclamanta s-a aflat în imposibilitatea morală a întocmirii unui înscris doveditor având în vedere relaţia de concubinaj în care se afla cu pârâtul la data de 01.07.2014. În consecinţă, ordinul de plată prin care s-a dispus transferul sumei de 200.000 lei din contul reclamantei în contul pârâtul reprezintă un început de dovadă scrisă ce poate fi completat cu orice mijloace de probă.

Pe ordinul de plată menţionat, la rubrica Detalii de plată s-a consemnat menţiunea ,,alimentare cont cadou’’. Din analiza scrisului se poate concluziona că o altă persoană a trecut cuvântul ,,cadou’’, literele fiind executate diferit în raport de celelalte menţiuni. Aşadar, este credibilă susţinerea reclamantei în sensul că agentul bancar a inserat această menţiune. De altfel, chiar dacă reclamanta a observat acest cuvânt, având în vedere că aceasta este de origine poloneză, se poate presupune că nu a cunoscut semnificaţia, cu atât mai puţin cea juridică, a cuvântului.

Deşi pârâtul a susţinut în răspunsul la interogatoriu că reclamanta cunoaşte bine limba română, îndeplinind funcţia de translator, acesta nu a făcut dovada acestui fapt. Or, potrivit art. 249 C.proc.civ. ,,Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.’’

Citeste mai mult  RIL promovat ref interpretarea și aplicarea unitară a art. 127 NCPC

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanţa şi-a creat convingerea că intenţia părţilor a fost aceea de a încheia un contract de împrumut, nefiind vorba despre un dar manual. Astfel, în primul rând pârâtul a restituit o mare parte din suma de bani ce i-a fost remisă de reclamantă şi anume 160.000 lei. Or, în cazul în care era vorba despre un cadou, nu se înţelege de ce au fost efectuate aceste plăţi. Susţinerea conform căreia după terminarea relaţiei cu reclamanta a dorit să înapoieze suma primită nu poate fi acceptată de instanţă în apărare din moment ce nu ar fi existat nicio raţiune pentru aceasta, cu excepţia cazului când pârâtul avea reprezentarea faptului că i se acordase un împrumut.

La momentul restituirii sumelor de bani către reclamantă, pârâtul a făcut menţiunea fie că restituie parţial împrumutul, fie că restituie parţial cadoul din data de 01.07.2014 (file 9-14). Or, în cazul pârâtului nu se poate vorbi despre insuficienta cunoaştere a limbii române şi a semnificaţiei unor termeni, acesta având reprezentarea diferenţei dintre noţiunea de împrumut şi cea de cadou. Aşadar, în cazul în care ar fi fost vorba despre un cadou, nu se poate justifica de ce în unele ordine de plată a făcut menţiunea că restituie parţial împrumutul primit.

Citeste mai mult  Ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale

Prin urmare, pârâtul a avut reprezentarea faptului că i-a fost acordat un împrumut, iar nu un cadou.

Conform disp. art. 2158 alin. 1 C.civ. ,,Împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate.’’ Instanţa reţine că, contractul de împrumut este unul real, pe lângă acordul de voinţă al părţilor fiind necesară şi remiterea sumei de bani, condiţie îndeplinită în cauză întrucât suma de bani a fost virată în contul pârâtului.

Aşadar, pârâtul are obligaţia restituirii sumei primite către reclamantă. Având în vedere că până la acest moment a fost restituită suma de 160.000 lei, instanţa reţine că pârâtului, în calitate de împrumutat îi revine obligaţia restituirii sumei de 40.000 lei către reclamantă.” (Judecătoria Sectorului 1 București, Sentința civilă nr. 5567 din 6 iulie 2017, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: >