Tribunalul Dolj a sesizat ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Dispoziţiile art. 154 alin. (6) raportate la dispoziţiile art. 158, art. 163 alin. (3), (5), (8), (11) indice 1, art. 164 alin. (4) Cod procedură civilă pot fi interpretate în sensul că solicitarea reclamantului de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a actelor de procedură prin mail impun instanţei, ca unica modalitate de îndeplinire a acestei proceduri, comunicarea prin poşta electronică.
– Dacă, în aceste condiţii, procedura de citare îndeplinită prin agent poştal în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă este lovită de nulitate, în lipsa utilizării de către reclamant a garanţiilor puse la dispoziţie de art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4), respectiv înscrierea în fals împotriva procesului verbal întocmit în condiţiile art. 164 Cod procedură civilă.
În cuprinsul sesizării se arată, instanța apreciază că dispozițiile legale invocate pot genera două interpretări:
I. Pe de o parte, se constată că dispozițiile art. 154 al. 1 Cod procedură civilă stabilesc regula comunicării citațiilor și a tuturor actelor de procedură, din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, comunicarea se va face potrivit alin. 4, prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează dovada de primire/procesul-verbal și înștiințarea prevăzute la art. 163, sau prin modalitățile alternative prevăzute de alin. 4, respectiv „prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop”.
Prin urmare, dispozițiile menționate stabilesc o regulă în privința comunicării la alin. 1 al art. 153 i, numai în situația în care nu se poate efectua astfel, modalitățile alternative (prin poștă, prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului), stabilite de instanță în funcție de situația părților și a litigiului și de posibilitățile instanței, fiind tocmai expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reglementarea fiind instituția pentru a preveni abuzurile, servind unei bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor participanților la proces.
Or, modalitatea de comunicare trebuie stabilită de instanță tocmai pentru respectarea principiului judecării cauzelor într-un termen rezonabil, neputând fi lăsată libera apreciere a părților, având în vedere dezavantajele pe care le prezintă comunicarea prin poșta electronică, prezentate anterior.
Față de modalitatea de redactare a art. 154 al. 4 Cod procedură civilă, îndeplinirea procedurii de citare prin oricare din modalitățile alternative (prin poștă, prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului), cu respectarea dispozițiilor legale, este o procedură legală, ce urmează a fi astfel constatată de instanță în aplicarea dispozițiilor art. 154 al. 7 Cod procedură civilă.
Întrucât codul de procedură civilă nu prevede vreo ordine de preferință pentru efectuarea procedurii de comunicare, nu există temei legal pentru invalidarea procedurii îndeplinite în mod legal prin oricare din modalitățile prevăzute de art. 153, stabilită de instanță.
II. Într-o altă interpretare, se poate aprecia că dispozițiile art. 158 din Codul de procedură civilă impun instanței îndeplinirea procedurii de citare prin mail, dacă partea solicită expres.
Potrivit art. 158 „(1) În caz de alegere de domiciliu său, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156. (2) Partea poate alege ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la căsuța poștală”.
Deși aceste dispoziții legale nu stabilesc expres nulitatea comunicării citației și altor acte de procedură prin altă modalitate alternativă, totuși interpretarea este în acord cu jurisprudența CEDO, amintind în acest sens Cauza S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. Împotriva României, în cadrul căreia Curtea a stabilit că ” dreptul la o instanță cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul la acces și egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părți. Aceste principii se aplică în aceeași măsură în domeniul specific al semnificației și notificării actelor juridice către părți (Miholapa împotriva Letoniei, nr. 61655/00, pct. 23, 31 mai 2007). În plus, reglementările referitoare la formalitățile pentru a formula o acțiune nu ar trebui să împiedice justițiabilii să folosească o cale de atac disponibilă (Tricard împotriva Franței, nr. 40472/98, pct. 29, 10 iulie 2001, și Gruais și Bosquet împotriva Franței, nr/ 67881/01, pct. 27, 10 ianuarie 2006). Deși este adevărat că autorităților naționale le revine, în primul rțnd, sarcina de a interpreta și aplica normele de natură procedurală, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedit contrar art. 6 1 din Convenție atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea, Mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, pct. 81, CEDO 2002- VII). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act de constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet împotriva Franței, hotărârea din 4 decembrie 1995, seria A, nr. 333-B, pct. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Capete de Goni împotriva Spaniei, nr. 55782/00, pct. 34, CEDO 2002-VIII).
Instanțele trebuie să facă tot ce se poate aștepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita reclamanții și să se asigure că aceștia din urmă sunt la curent cu procedurile din care fac parte (Miholapa, împotriva Letoniei citată anterior, pot 31, și Ovuș împotriva Turciei, nr. 42981/04, pct. 48, 13 octombrie 2009). În fine, dreptul la acțiune sau de recurs trebuie să se exercite din momentul în care părțile interesate pot cunoaște efectiv hotărârile judecătorești care le impun o obligație sau care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime; notificarea, în calitate de act de comunicare între organul jurisdicțional și părți servește la luarea la cunoștință a deciziei instanței, precum și fundamentele care o motivează, după caz, pentru a permite părților de o recura ( Miragall Escolano și alții împotriva Spaniei, nr. 38366/97, 38688/97, 40777/98, 40843/98, 41015/98, 41446/98, 41484/98, 41487/98 și 41509/98, pct. 37, CEDO 2000-I, și Diaz Ochoa împotriva Spaniei, nr. 423/03, pct. 48, 22 iunie 2006)”.
Termenul de soluționare a sesizării este 06.06.2022.
Cuvinte cheie: citare > comunicare acte de procedura > dezlegare chestiune de drept > email > nulitate > procedura de citare
