Opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la dreptul de regres al statului împotriva judecătorilor

20 iunie 2016 CEDO

În data de 13 iunie 2016, Comisia europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) a emis o opinie amicus curiae pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova, cu privire la dreptul de regres al statului împotriva judecătorilor. Opinia a fost adoptată la cea de-a 107-a Sesiune Plenară a Comisiei, care a avut loc la Veneţia, între 10 şi 11 iunie 2016. Ea a avut la bază scrisoarea Curţii Constituţionale, iar contextul acestei scrisori l-a reprezentat o cerere depusă la Curte de către un judecător de primă instanţă, la sesizarea părţilor din proces (şapte judecători). Procesul a fost pornit de către Ministerul Justiţiei în temeiul articolului 27 din Legea cu privire la Agentul guvernamental nr. 151 din 30 iulie 2015, care prevede dreptul de regres al statului, ca urmare a pronunţării unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva Republicii Moldova, în aprilie 2014, anunță într-un comunicat Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova.

Întrebarea adresată Comisiei de la Veneţia de către Curtea Constituţională a Republicii Moldova a fost următoarea: „Dacă un judecător poate fi tras la răspundere individuală pentru pronunţarea unor decizii la nivel naţional, decizii contestate în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi care au ca rezultat o hotărâre privind constatarea încălcării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către statul membru, soluţionarea amiabilă sau formularea unei declaraţii unilaterale, fără stabilirea vinovăţiei judecătorului vizat de către o instanţă naţională; sau dacă acest fapt reprezintă o ingerinţă inadmisibilă în garanţiile procedurale ale judecătorilor, prin încălcarea principiului independenţei judecătorilor?”

Sunt relevante următoarele idei, extrase din concluziile Comisiei de la Veneţia:

  • Răspunderea judecătorilor este permisă, într-adevăr, însă numai acolo unde există o componentă mintală culpabilă (intenţie sau neglijenţă gravă) a judecătorului.
  • Tragerea la răspundere a judecătorilor ca urmare a pronunţării unei hotărâri cu efect negativ a Curţii Europene a Drepturilor Omului ar trebui să se bazeze pe constatarea unei instanţe naţionale privind intenţia sau neglijenţa gravă a judecătorului. Hotărârea Curţii nu ar trebui utilizată ca unică bază pentru tragerea la răspundere a judecătorului.
  • Mai mult, tragerea la răspundere a judecătorilor iniţiată ca urmare a unei soluţionări amiabile a unui caz din faţa Curţii sau a formulării unei declaraţii unilaterale care recunoaşte încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului trebuie să se bazeze pe stabilirea de către o instanţă naţională a intenţiei sau neglijenţei grave a judecătorului.
  • În general, judecătorii nu trebuie traşi la răspundere prin intermediul acţiunii în regres atunci când îşi exercită funcţia judiciară potrivit standardelor profesionale stabilite de lege (imunitatea funcţională).
  • Constatarea existenţei de către Curte a unei încălcări a Convenţiei nu presupune în mod necesar faptul că judecătorii de la nivel naţional pot fi criticaţi pentru interpretarea şi aplicarea dreptului (i.e. încălcările îşi pot avea originea în carenţele sistemice ale statelor membre, e.g. lentoarea proceselor, cazuri în care nu poate fi iniţiată tragerea la răspundere individuală).

Cuvinte cheie: > >