Partaj judiciar. Omisiunea instanței de atribuire a bunului. Consecințe

Tribunalul Brașov a apreciat, în opinie majoritară, că este nelegală soluția instanței de fond de partajare a imobilului aparținând soților prin atribuirea în proprietatea exclusivă a fiecăruia a cotei-părți de ½, stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar fiind doar o etapă prealabilă a partajului, care se finalizează cu atribuirea propriu-zisă a bunului.

”Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a solicitat partajarea, cu atribuirea cotei corespunzătoare fiecărui soț, asupra imobilului casă… și teren intravilan aferent construcției…

Procedura partajului judiciar presupune, potrivit art.984 al.2 Cod procedură civilă, împărțeala în natură a bunurilor comune, sens în care instanța procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor , stabilind în prealabil bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții . În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.

Dispozițiile art.353 Cod civil, reținute de altfel și de prima instanță în motivarea sentinței atacate, prevăd de asemenea că bunurile împărțite în urma partajului cerut de creditorii personali ai unuia dintre soți, devin bunuri proprii.

Prin urmare, este de esența partajului ca bunurile comune și nu cotele-părți să fie împărțite între coproprietari, fiecare dobândind în proprietate exclusivă o parte din bunuri sau, în cazul în care toate bunurile se atribuie doar unuia dintre ei, ceilalți vor primi contravaloarea în bani a cotei-părți ce le revine, sub forma sultei.

Citeste mai mult  Imposibilitatea ștergerii numelui părților de pe portalul instanțelor de judecată

Se constată așadar că prima instanță a procedat în mod nelegal la partajarea bunului comun aparținând intimaților pârâți prin atribuirea în proprietatea exclusivă a fiecăruia doar a cotei-părți de ½. Stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar este, așa cum rezultă din prevederile legale anterior menționate, doar o etapă prealabilă a partajului, care se finalizează cu atribuirea propriu-zisă a bunului, ceea ce prima instanță nu a mai făcut.

Este adevărat că cererea apelantei-reclamante este impropriu formulată, petitul fiind în sensul de a se partaja bunul cu atribuirea cotei corespunzătoare fiecărui soț, dar în virtutea art.22 al.2 și 4 Cod procedură civilă judecătorul primei instanțe era dator să pună în discuție calificarea juridică exactă a cererii, cu atât mai mult cu cât din motivarea ei în fapt reiese cu claritate că finalitatea vizată de reclamantă era aceea de a putea urmări, în vederea îndestulării creanței, fie bunul, dacă ar fi revenit debitorului coproprietar devălmaș, fie sulta cuvenită acestuia.

Prin urmare, prima instanță a soluționat în mod greșit procesul fără a intra în judecata fondului, astfel că, având în vedere și solicitarea expresă a părții, în temeiul art.480 al.3 Cod procedură civilă instanța va admite apelul, va anula în tot hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Aceasta va pune în discuție cu prioritate și va da acțiunii calificarea juridică conformă prevederilor legale aplicabile , urmând a stabili totodată și valoarea imobilului supus partajului.”

Citeste mai mult  Răspunderea disciplinară a judecătorului pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență

Opinia separată are în vedere faptul că reclamanta a solicitat prin cererea formulată ,, partajarea cu atribuirea cotei corespunzătoare fiecărui soț ” , ceea ce prima instanță a și acordat în speță . Astfel, se poate observa că prin hotărârea pronunțată s-a dispus partajarea imobilului aparținând soților pe cote părți.

Nu se poate imputa instanței de fond că nu a acordat ceva ce nu s-a cerut în cererea formulată, respectiv nu s-a stabilit o sultă, în urma atribuirii imobilului unuia dintre coproprietari, deoarece procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, iar instanța este ținută de petitele formulate de părți în cererea formulată. În plus, cererea de partaj a fost formulată de parte prin consilier juridic, deci nu se poate reține nici faptul că cererea ar fi fost informă din lipsa de știință a părții.

Anularea hotărârii cu trimitere spre rejudecare nu se impune și nu se poate dispune deoarece potrivit art . 480 Cod procedură civilă această soluție se pronunță în situația în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, aspect care nu este incident în speță , atâta vreme cât instanța de fond a dispus partajul stabilind cotele părți, astfel cum s-a solicitat.

Citeste mai mult  CJUE. Drepturi de autor. Aplicarea principiului epuizării dreptului de distribuire

Trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiza nu se impune cu atât mai mult, pentru simplul motiv că proba nu a fost solicitată la instanța de fond , de nici una din părți, ci doar s-a apreciat în apel de către apelantă că aceasta ar fi necesară în vederea stabilirii sultei, însă potrivit art . 254, alin 6 C o d procedură civilă,, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și ad mi nistrat în condițiile legii”. Nu rezultă nici un motiv pentru care, apelanta reclamantă nu a solicitat proba la fondul cauzei în condiții procedurale.

În consecință , raportat la aceste considerente, se consideră că apelul trebuia respins, cu consecința păstrării hotărârii apelate.” (Tribunalul pentru minori și familie Brașov, Decizia civilă nr. 38 din 7 februarie 2019, www.rolii.ro)

Cuvinte cheie: > > >