”Potrivit art. 598 alin.1 Cod procedură penală, contestaţia la executare se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Art. 19 din Legea nr. 682/2002 prevede că persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din lege, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. (…)
Pentru a putea concluziona dacă, pe calea contestaţiei la executare se poate face aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, trebuie stabilit regimul acestei instituţii, în sensul dacă prevederile de mai sus reprezintă o cauză de micşorare a pedepsei în sensul precizat de art. 598 alin. 1 lit. d) din C.p.p., sau dimpotrivă, un criteriu de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzut de o lege specială, diferit de criteriile generale prevăzute de art. 74 din Codul penal.
Analizând teza finală a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, Curtea constată că prevederea în cauză reprezintă în acelaşi timp o cauză specială de micşorare a pedepsei şi totodată un criteriu de individualizare legală a pedepsei, în sensul că legiuitorul canalizează puterea judecătorului de stabilire a pedepsei în carul anumitor limite predeterminate – în cazul de faţă reducerea la jumătate a minimului şi maximului pedepsei.
Dând efect dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, judecătorul fondului nu realizează o nouă individualizare judiciară a pedepsei, întrucât, după cum s-a detaliat mai sus, regimul acestor dispoziţii este unul privind individualizarea legală a pedepsei, prevăzută de legiuitor, şi totodată, o veritabilă cauză de micşorare a pedepsei.
În concluzie, Curtea apreciază că reţinerea cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor poate fi invocată pe calea contestaţiei la executare, aceasta având natura unei cauze de micşorare a pedepsei în sensul art. 598 alin.1 lit. d) Cod procedură penală.
Fără a nega existenţa în jurisprudenţă şi doctrină a opiniilor conform cărora nu se poate invoca dispoziţia prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor pe calea unei contestaţii la executare, Curtea constată că, din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că o contestaţie la executare reprezintă un remediu procesual pentru situaţia în care inculpatul condamnat nu a avut posibilitatea de a beneficia de dispoziţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.
Astfel, în Decizia nr. 414/RC/2017, ÎCCJ, referindu-se la cauza de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de legea specială, a statuat că „recurentul inculpat are la dispoziție alte remedii procesuale, motivele concrete invocate prin cererea de recurs în casație formulată s-ar putea subsuma unui caz de contestație la executare, fiind vorba despre o cauză de micșorare e pedepsei, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) Cod procedură penală.” (Curtea de Apel Galați, Decizia penală nr. 138/C/25.07.2018, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: contestatie la executare > Legea nr. 682/2002 > noul cod de procedura penala
