Pentru plata penalităţilor de întârziere nu se impune emiterea unei facturi

Posibilitatea obligării debitorului la plata penalităţilor nu este condiţionată de emiterea unei facturi, penalităţile fiind datorate ca urmare a întârzierii plăţii debitului principal, în temeiul relaţiilor contractuale existente între părţi.

Extras din considerentele deciziei Curții de Apel Suceava:

”Referitor la recursul declarat în cauză de pârâtul Municipiul B. prin primar, se observă că în cuprinsul cererii de recurs se invocă în esenţă faptul că reclamanta nu a făcut dovada întocmirii unor facturi de penalităţi emise în sarcina pârâtului, fără ca recurentul să menţioneze textul de lege care instituie obligaţia emiterii unor astfel de facturi.

Curtea apreciază că posibilitatea obligării pârâtului la plata penalităţilor nu este condiţionată de emiterea unei facturi, penalităţile fiind datorate ca urmare a întârzierii plăţii debitului principal, în temeiul relaţiilor contractuale existente între părţi.

Situaţiile în care legislaţia fiscală prevede obligaţia persoanei impozabile de a emite facturi fiscale sunt cele prevăzute de art. 319 alin. 6 din Codul fiscal, şi anume: „pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, pentru fiecare vânzare la distanţă pe care a efectuat-o, în condiţiile prevăzute la art. 275 alin.2 şi 3, pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile prevăzute la art. 294 alin. 2 lit. a) – c) şi pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operaţiunile menţionate la lit. a) şi b).”

Citeste mai mult  Necomunicarea procesului-verbal de contravenție la adresa de reședință a contravenientului

Aşadar, obligaţia emiterii facturii fiscale este prevăzută pentru livrări de bunuri, prestări de servicii sau pentru altă operaţiune prevăzută la lit. a) – d) ale articolului anterior invocat.

Penalităţile de întârziere sunt datorate în schimb, în temeiul clauzelor contractuale inserate în cuprinsul contractului încheiat între părţi, având în vedere principiul forţei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), conform art. 1270 alin. 1 Cod civil, în contextul executării cu întârziere a obligaţiei contractuale de plată a debitului principal, de către pârâtul-recurent.

Astfel, reclamanta-intimată a invocat în mod corect, în justificarea pretenţiei sale de obligare a pârâtului la plata penalităţilor de întârziere, dispoziţiile art. 1535 Cod Civil, conform căruia: „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.” (Curtea de Apel Suceava, Decizia civilă nr. 8/8 ianuarie 2019, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >