Persoanele prejudiciate prin fapte anticoncurențiale vor putea solicita despăgubiri

21 octombrie 2020 Business Noutati legislative

***Autor: Avocat Dr. Daniel MOREANU***

 Este de așteptat ca litigiile colective împotriva întreprinderilor care acționează anticoncurențial să crească pentru acoperirea prejudiciilor cauzate persoanelor fizice sau juridice, în legatură cu achiziția de produse sau servicii.

La finalul săptămânii precedente a fost publicată o Ordonanță de Urgență prin care orice persoană care a suferit un prejudiciu prin încalcărea de către o întreprindere sau asociații de întreprinderi, a normelor în materia concurenței, va putea solicita despăgubiri. Întreprinderea este orice entitate care desfășoară activitate economică ce constă în oferirea de bunuri sau servicii.

În anul 2017 a fost publicată o Ordonanță similară ce a fost aprobată printr-o lege care însă a fost declarată neconstituțională, printr-o decizie a Curții Constituționale publicată în luna iulie a.c. Pentru a evita amenzi din partea Comisiei Europene de minimum 1,8 milioane EUR, Guvernul a adoptat o noua Ordonanță de Urgență pentru acoperirea unui vid legislativ.

Scopul acestei Ordonanțe este descurajarea unor activități anticoncurențiale cu impact asupra ocupării forței de muncă, creșterii economice, a competitivității și a capacității de inovare a firmelor românești.

Citeste mai mult  O nouă politică de înregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile „.ro”

Este de așteptat ca în baza acestei Ordonanțe de Urgență să apară litigiile colective prin care persoanele care au suferit un prejudiciu în materia concurenței să solicite de la întreprinderile în cauză, plata de despăgubiri precum și dobânda aferentă. Orice cumpărător direct sau indirect poate formula astfel de acțiuni, iar instanța de judecată are dreptul de a estima cota de suprapreț, respectiv diferența dintre prețul plătit în realitate și prețul care ar fi trebuit achitat în absența unei încălcări a legislației.

Instanța de judecată are dreptul de a estima cuantumul prejudiciului, iar în ipoteza unor carteluri se prezumă prin lege un prejudiciu de 20% din prețul produselor sau serviciilor.

Litigiile vor fi soluționate de către Tribunalul București, soluția putând fi atacată cu Apel la Curtea de Apel și cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Neprezentarea de probe, distrugerea sau lipsa conformării cu măsurile dispuse de instanța de judecată pot atrage amenzi între 500 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 0,1% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior pentru persoane juridice.

Citeste mai mult  Acord pentru intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave între România și SUA

Termenul de prescripție pentru astfel de acțiuni este de cinci ani, iar întreprinderile care au încălcat normele în materie de concurență răspund în mod solidar pentru prejudiciul cauzat.

Dispozitiile de procedură se aplică retroactiv începând cu acțiunile introduse din data de 26 dcembrie 2014.

Despre autor:

Dr. Daniel MOREANU este avocat reprezentând pe parcursul carierei companii internaţionale şi româneşti de top. În prezent coordonează activitatea MOREANU Law, o firmă de avocatură dinamică din București, cu expertiză extensivă în următoarele domenii: Drept Corporativ & Insolvență, Fuziuni & Achiziţii, Litigii, Drept Bancar & Finanţări, Fiducii & Trust-uri, Drept Imobiliar & REITs, Dreptul Muncii, Contracte comerciale şi Protecția datelor cu Caracter Personal & G.D.P.R.

Daniel MOREANU este Doctor în Drept cu cea mai înaltă distincţie, summa cum laudae, autorul unei lucrări care analizează instituţia Fiduciei şi a Trust-ului, precum şi a numeroase articole de specialitate în presa juridică şi de business.

Cuvinte cheie: > >