Plângerea formulată în fața CEDO de un judecător turc arestat în iulie 2016 în urma tentativei de lovitură de stat, respinsă pentru neepuizarea căilor interne de atac

19 noiembrie 2016 CEDO

În decizia finală din 17 noiembrie 2016 în cauza Mercan împotriva Turciei (cererea nr. 56511/16), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unanimitate, a declarat plângerea reclamantei inadmisibilă.

Circumstanțele speței

Reclamanta, Zeynep Mercan, este cetățean turc, născută în anul 1986 și având domiciliul în Giresun.

În noaptea de 15/16 iulie 2016, un grup de persoane aparținând forțelor armate din Turcia, acuzat că ar fi apropiat de FETÖ/PDY (Fetullahçı Terör Örgütü/Paralel Devlet Yapılanması – „Organizația Teroristă Gulenistă / structură de stat paralelă”) a realizat o tentativă eșuată de lovitură de stat.
În zilele următoare, autoritățile au procedat la numeroase arestări și concedieri din cadrul armatei și justiției.
Reclamanta, judecător în orașul Giresun a fost reținută la 17 iulie 2016 și arestată preventiv la 18 iulie 2016

La 8 august 2016, Curtea din Ordu a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de arestare preventivă.

Aprecierea CEDO

Articolul 5 § 1 și § 3 (dreptul la libertate și siguranță)

Reclamanta a afirmat că arestarea sa preventivă a fost nelegală și s-a plâns, de asemenea, de durata măsurii și a explicat faptul că nu dispunea de un recurs efectiv susceptibil să-i permită contestarea arestării preventive. A indicat faptul că doi membri ai Curții Constituționale și raportorii au fost plasați în arest preventiv. Potrivit reclamantei, în acest context, Curtea Constituțională nu era în măsură să adopte o decizie în mod imparțial și a adăugat că măsurile luate prin decret-legislativ în cadrul stării de urgență, nu erau susceptibile de a fi atacate.

Citeste mai mult  CEDO. Aducerea unui martor prin constrângere în fața autorităților urmată de punerea sub acuzare și arestarea sa. Încălcarea prevederilor Convenției

Curtea reține că articolul 148 alin. 3 din Constituția Turciei oferă competența instanței constituționale de a lua în considerare, după epuizarea căilor de atac ordinare, recursurile formulate de persoanele care consideră că au fost încălcate drepturile și libertățile lor fundamentale protejate de Constituție, de Convenție și protocoalele sale adiționale.

Curtea a examinat deja această nouă cale de atac în contextul cauzei Uzun Hasan împotriva Turciei, (nr.10755/13, decizia de inadmisibilitate din 30 aprilie 2013), și  a considerat că nu exista niciun element care să-i fi permis să constate că acest recurs nu prezintă, în principiu, perspective de remediu. Acordând o atenție specială plângerilor formulate în baza art.5 din Convenție, Curtea reamintește că, în cauza Koçintar (nr. 77429/12, 1 iulie 2014) a declarat inadmisibilă o plângere privind durata arestării provizorii, ca urmare a neepuizării acestei noi căi de atac,  considerând că recursul la Curtea Constituțională ar fi putut conduce la eliberarea deținutului, oferindu-i acestuia șanse rezonabile de succes.

În speța de față, Curtea nu vede niciun motiv să se abată de la această jurisprudență. Într-adevăr, nu deține nicio informație care să îi permită să aprecieze dacă recursul individual în fața Curții Constituționale este sau nu de natură să ofere un remediu adecvat plângerii formulate de reclamantă în baza art. 5 par.1 din Convenție sau perspective rezonabile de succes. Deciziile Curții Constituționale, în special, decizia din 25 februarie 2016 referitoare la jurnaliștii E.G. și C.D.,susțin acest punct de vedere; în această decizie, Curtea Constituțională a considerat că detenția provizorie a celor doi jurnaliști a încălcat art.19 alin.3 din Constituție, pe motiv că nu au existat fapte concrete ce pot da naștere unor suspiciuni puternice legate de faptul că reclamanții au comis infracțiuni și că nici necesitatea măsurii de privare de libertate a celor în cauză nu a fost demonstrată. Cu această ocazie, Curtea Constituțională s-a referit în mare parte la jurisprudența CEDO, (în special la hotărârea Lütfiye Zengin și alții împotriva Turciei, nr.36443/06, 14 aprilie 2015) și a aplicat principiile stabilite de Curte. Încălcarea violării a fost notificată instanței judecătorești pentru ca aceasta din urmă să remedieze consecințele încălcării, ceea ce a dus la eliberarea reclamanților în ziua următoare.

Citeste mai mult  CEDO. Încetarea înainte de termen a mandatului președintelui Curții Supreme din Ungaria din cauza criticilor sale privind reformele legislative, a fost contrară Convenției

În ceea ce privește întrebarea dacă în acest caz existau circumstanțe speciale care ar putea exonera reclamanta de obligația de a exercita calea de atac în cauză, Curtea consideră că argumentele invocate nu permit să se îndoiască de eficacitatea recursului la Curtea Constituțională. Curtea consideră că temerile simple, exprimate de reclamantă cu privire la imparțialitatea judecătorilor Curții Constituționale, nu o dispensau de obligația de a introduce un recurs în fața acestei instanțe, pentru a se conforma cerințelor art. 35 alin.1 din Convenție.

Așadar, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care ar fi putut absolvi reclamanta de obligația de a se adresa Curții Constituționale. În plus, arestarea preventivă a reclamantei, nefiind o măsură adoptată prin decret legislativ în cadrul stării de urgență, Curtea consideră că argumentul întemeiat pe imposibilitatea introducerii unui recurs nu este întemeiat.

Prin urmare, Curtea a respins plângerea formulată în temeiul art.5 din Convenție pentru neepuizarea căilor de atac interne, în conformitate cu art.35 §1 și §4 din Convenție.

Cuvinte cheie: > > > >