Posibilitatea de atacare printr-un recurs incident a unei părți din hotărârea instanței de apel care nu a fost atacată cu recurs principal

16 mai 2019 Drept Civil

Curtea de Apel Galaţi a sesizat ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dispoziţiile art. 491 alin. (1) şi art. 472 alin. (1) C.pr.civ. pot fi interpretate în sensul că obiectul recursului incident poate privi o parte din hotărârea instanţei de apel care nu a fost atacată cu recurs principal?

Chestiunea de drept – posibilitatea de atacare printr-un recurs incident a unei părți din hotărârea instanței de apel care nu a fost atacată cu recurs principal – nu reiese cu claritate din textele de lege incidente, art 491 alin. 1 și art 472 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind posibile două interpretări, arată în sesizarea formulată Curtea de Apel Galați.

Într-o primă interpretare, recursul incident (ca, de altfel, și apelul incident) nu poate privi decât acea parte din hotărâre care a fost deja atacată prin recursul principal. Un argument în favoarea acestei interpretări este acela că recursul incident are un pronunțat caracter accesoriu, reieșit din faptul că nu se poate în niciun caz declara și înăuntrul termenului pentru recursul principal, deci nu va putea fi niciodată calificat drept recurs principal, astfel că soluția asupra sa va depinde întotdeauna de actul de dispoziție al recurentului principal sau de soluția dată asupra recursului principal (în temeiul art 472 alin. 2 Cod procedură civilă).

Citeste mai mult  ICCJ. Eroare asupra substanţei obiectului contractului. Condiţii

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că soluțiile asupra acelor aspecte ale litigiului care nu au fost atacate prin recurs principal se poate aprecia că au intrat sub autoritatea de lucru judecat la împlinirea termenului de recurs, deci înainte ca recursul incident să poată fi declarat.

În cea de-a doua interpretare, recursul incident poate privi și părți din hotărâre care nu au fost atacate cu recurs principal. În acest sens trebuie avută în vedere situația premisă pentru care a fost reglementată instituția recursului incident. Astfel, prin definiție hotărârea susceptibilă de recurs trebuie să nu fi dat satisfacție deplină (să nu fi admis în întregime pretențiile niciunuia dintre părți), astfel că ambii litiganți ar avea simultan și interesul de a ataca hotărârea (pentru a obține admiterea în întregime a propriei pretenții), dar și interesul ca să nu fie atacată de partea adversă (pentru a menține cel puțin ceea ce au câștigat deja).

Atitudinea părților de a nu ataca hotărârea echivalează cu tranzacționare asupra litigiului în sensul că, prin cedări reciproce (la pretențiile care nu au fost admise) se evită o nouă etapă procesuală (analiza din recurs).

Citeste mai mult  Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Motive temeinice

Însă, atitudinea uneia dintre părți de a ataca hotărârea cu recurs principal echivalează cu refuzul tranzacționării, astfel că este echitabil ca și adversarul să beneficieze de egalitate de arme (de posibilitatea de a declara, la rândul său, recurs).

Or, în cazul tranzacției, art. 2267 Cod civil arată expres că prevenirea sau stingerea litigiului se poate face prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă, deci are în vedere și drepturi diferite și, mai mult chiar, prin tranzacții se pot naște, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părți. Iar dacă se acceptă aplicarea acestei condiții și pentru recursul incident. în baza art. 1 alin. 2 Cod civil (potrivit căruia în cazurile neprevăzute de lege se aplică dispozițiile legale privitoare la situațiile asemănătoare) coroborat cu art. 2 alin. 2 Cod civil (conform căruia Codul civil este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale), atunci obiectul acestui recurs incident nu mai poate fi limitat.

Citeste mai mult  Actiune in evacuare. Act de tulburare a posesiei

De altfel, textele de lege înseși (art 491 alin.1 și art 472 alin. 1 Cod de procedură civilă) nu exprimă o astfel de limitare ci, dimpotrivă, prin formularea generală ”printr-o cerere proprie care să tinde la schimbarea hotărârii primei instanțe”, adică schimbare sub orice aspectm par să sugereze că  limitarea doar la cel mult obiectul recursului principal nu este urmărită. Altfel spus, o astfel de limitare rezultă doar din interpretarea textului, iar nu din formularea sa expresă, ori afectarea unui drept (cum este cel la declararea căii de atac) trebuie să rezulte din formularea explicita a textului de lege, iar nu doar din interpretarea sa (potrivit art. 10 Cod civil).

Cuvinte cheie: > >