Curtea de Apel Brașov a sesizat ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotătâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă instanţa penală poate analiza elementele răspunderii civile delictuale a inculpatului în ipoteza în care persoana vătămată se constituie parte civilă cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin.1 Cod procedură penală, dar după finalizarea procedurii de cameră preliminară, iar asigurătorul RCA refuză să participe în procesul penal ca parte responsabilă civilmente.
Curtea de Apel apreciază că problema de drept supusă analizei pornește de la o incoerență legislativă în condițiile în care sintagma ”în termenul prevăzut la art. 20 al 1” din cuprinsul art. 21 al 1 Cod procedură penală a fost declarată neconstituțională, însă dispozițiile art. 20 al 1 Cod procedură penală, care atribuie părții civile posibilitatea de a se constitui parte civilă în procesul penal până la primul termen de judecată, deci după procedura camerei preliminare, au rămas nemodificate. Anterior constituirii persoanei vătămate ca parte civilă în procesul penal nu se impune chemarea la judecată a părții responsabile civilmente.
Potrivit art. 20 al 1,2, 4 Cod procedură penală: (1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept; (2) Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază. (4) În cazul nerespectării vreuneia dintre condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acțiunea la instanța civilă.
De asemenea, este de remarcat că dispozițiile art. 20 al 1 Cod procedură penală au corespondent în prevederile art. 353 al 3 Cod procedură penală potrivit cu care: pentru primul termen de judecată persoana vătămată se citează cu mențiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești.
Prin urmare, este la latitudinea persoanei vătămate să aleagă, în termenul prevăzut de art. 20 al 1 Cod procedură penală, dacă să alăture sau nu acțiunea civilă celei penale și obligația instanței penale de a soluționa latura civilă conform art. 25 Cod procedură penală. Se constată însă o necorelare a termenului prevăzut de art. 20 al 1 Cod procedură penală cu cel indicat în art. 21 al 1 Cod procedură penală.
Problema apărută în practică privește faptul că deși persoana vătămată se constituie parte civilă în termenul prevăzut de art. 20 al 1 Cod procedură penală, solicitând tragerea la răspundere civilă pentru întreg prejudiciul a inculpatului, dar și a asiguratorului de răspundere civilă obligatorie, acesta din urmă nu și-a dat acordul de a participa la procedura penală.
Cum asiguratorul de răspundere civilă refuză preluare procedurii din stadiul în care se află (în condițiile în care, prin raportare la art. 28 al 1 teza I Cod procedură penală, participarea la procedura penală îi permite o mai bună apărare și cu privire la latura civilă), se pune problema posibilității antrenării răspunderii civile delictuale a inculpatului în temeiul art. 1349, art. 1357 Cod civil pentru întreg prejudiciul solicitat, pentru respectarea principiului disponibilității acțiunii civile și garantarea drepturilor conferite părții civile de a-și vedea soluționată pricina într-un termen rezonabil, în mod echitabil, global, dar și pentru respectarea dispozițiilor art. 25 Cod procedură penală.
În ceea ce privește posibilitatea disjungerii laturii civile de latura penală, aceasta se poate realiza doar în condițiile art. 26 al 1 Cod procedură penală, respectiv doar atunci când soluționarea acesteia determină depășirea termenului rezonabil de soluționare a acțiunii penale, însă acțiunea civilă rămâne în continuare în competența instanței penale, iar calitatea părților nu se poate modifica. Acest aspect reiese și din curpinsul deciziei nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care stabilește că în procesul penal societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente.
Potrivit Deciziei nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul poate răspunde potrivit legii civile pentru prejudiciul cauzat care depășește suma stabilită în contractul de asigurare; această chestiune implică, chiar în ipoteza neparticipării la procedura penală a asiguratorului de răspundere civilă, posibilitatea antrenării răspunderii civile delictuale a inculpatului pentru un eventual rest de prejudiciu calcaulat, și implicit obligația instanței penale de a aprecia cuantumul total al prejudiciului, ceea ce semnifică o rezolvare parțială a laturii civile de către instanța penală. Însă Decizia menționată are în vedere participarea, iar nu neparticiparea, la judecată a asiguratorului de răspundere civilă obligatorie, caz în care se pune problema posibilității analizării elementelor răspunderii civile delictuale a inculpatului conform art. 1349, art. 1357 pentru eventualul prejudiciu cauza prin fapta penală.
Cuvinte cheie: dezlegare chestiune de drept > parte civila > parte responsabila civilmente > persoana vatamata > raspundere civila delictuala > RCA
