Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru nu a fost formulată cerere de reexaminare, singura cale prevăzută de lege în vederea verificării stabilirii cuantumului acesteia sau a constatării scutirii de la achitarea unei astfel de taxe, ceea ce înseamnă că, în cursul judecării cauzei nu se mai poate reveni asupra taxei judiciare de timbru.
”Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 26.08.2016, petenţii A. N. şi A. C. în calitatea de reclamanţi pe care au avut-o în dosarul x/233/2014**, au formulat cerere de completare a sentinţei civile nr.175/17.06.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, Secţia a II a civilă, şi prin care s-a cerut restituirea taxei de timbru judiciar în cuantum de 1890,15 lei, sumă care a fost achitată, dovada fiind ataşată la dosar, având în vedere că potrivit art. 29 alin.1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.
Cu privire la acest aspect, Tribunalul a constatat că, potrivit art.39 din OUG 80/2013, (1) împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Din actele şi lucrările dosarului, cu privire la stabilirea taxei judiciare de timbru reiese că, împotriva modului de stabilire a acesteia nu a fost formulată cerere de reexaminare, singura cale prevăzută de lege în vederea verificării stabilirii cuantumului acesteia sau a constatării scutirii de la achitarea unei astfel de taxe, ceea ce înseamnă că, în cursul judecării cauzei nu se mai poate reveni asupra taxei judiciare de timbru, cererea de completare a sentinţei arătată fiind respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinţei civile arătată anterior nu a fost formulată cale de atac.” (Tribunalul Galați, Secţia II civilă, sent. civ. nr.211 din 03.10.2016, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: cerere de reexaminare > taxa de timbru