„Potrivit art. 493 alin. 1 C.p.p., judecătorul de drepturi şi libertăţi poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, una sau mai multe măsuri preventive, între care şi interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice (litera c).
Potrivit art. alin. 4 al aceluiaşi articol, măsura poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile.
Potrivit alineatului 5 măsurile preventive se dispun de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheiere motivată.
Şi potrivit art. 203 alin . 5 C.p.p., în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile şi contestaţiile privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu.
Încheierea contestată în prezenta cauză nu îndeplineşte condiţia esenţială a motivării sale, ceea ce atrage consecinţe atât în planul legalităţii dar şi sub aspectul imposibilităţii exercitării controlului asupra acesteia, în prezenta cale de atac.
Singurul argument care se regăseşte în încheiere şi care stă la baza prelungirii măsurii interzicerii operaţiunilor susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice este acela că, ” există în continuare riscul ca activele societăţii să fie diminuate în cadrul procedurii insolvenţei înainte de soluţionarea definitivă a dosarului penal de faţă”.
Acest unic argument nu suplineşte lipsa motivării şi este incompatibil cu caracterul excepţional al măsurilor preventive.
Deşi nu se menţionează nici probele din care se desprinde suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a comis o faptă prevăzută de legea penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii a acceptat că această suspiciune rezonabilă există, fie şi având în vedere faptul că, existenţa indiciilor a fost avută în vedere la pronunţarea încheierii definitive prin care s-a dispus luarea măsurii.
Însă, existenţa suspiciunii rezonabile că societatea a comis fapta prevăzută de legea penală, nu este prin sine însăşi suficientă pentru a lua/prelungi măsura ci măsura se ia numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Această condiţie nu a fost analizată deloc de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa fondului, neprecizându-se de ce măsura este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, de asemenea, nici de ce şi în ce măsură buna desfăşurare ar fi împiedicată în lipsa acestei măsuri.
Deşi s-a precizat în încheiere că există riscul ca activele să fie diminuate în procedura insolvenţei, judecătorul nu a arătat împrejurările pe baza cărora a concluzionat că există un risc de diminuare a activelor, aceasta în condiţiile în care asupra bunurilor societăţii sunt instituite măsuri asiguratorii şi în condiţiile în care procedura insolvenţei derulată împotriva debitoarei, este sub controlul unui judecător sindic.
Fără a aduce critici încheierii prin care a fost luată măsura, nu poate trece neobservat nici aspectul că, măsura preventivă vizează interzicerea acelor operaţiuni apte să diminueze activele societăţii sau să antreneze insolvenţa persoanei juridice, însă, la data când măsura a fost luată , societatea era deja în procedura insolvenţei, de două luni. (…) Ca urmare, în cauză, nu se mai putea pune problema interzicerii acelor operaţiuni apte să antreneze procedura insolvenţei, întrucât societatea era deja în insolvenţă.
Cât priveşte celelalte operaţiuni, aşa cum în mod corect a învederat inculpata în cuprinsul contestaţiei, aceste operaţiuni nu au fost individualizate, întrucât există multe categorii de operaţiuni care sub o formă sau alta pot diminua activele , important fiind de ştiut dacă acestea fac parte din categoria actelor de conservare, administrare sau dispoziţie. Interzicerea în bloc a tuturor operaţiunilor echivalează cu întreruperea activităţii societăţii, cu lichidarea în fapt a acesteia, ori nu acesta considerăm că este scopul dispoziţiilor art. 493 C.p.p.
Neindicarea în concret a temeiurilor care au făcut necesară, în opinia judecătorului din cadrul primei instanţe, prelungirea măsurii, neindicarea operaţiunilor interzise inculpatei, fac imposibil controlul asupra încheierii în calea de atac.
De altfel, chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului ( cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art.6 paragraf 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului si arata ca dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât daca susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţa, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba sau cel puţin de a le aprecia.
În cauză, argumentele inculpatei nu au fost deloc examinate, nu au fost indicate operaţiunile interzise, lăsând loc arbitrariului iar inculpata fiind pusă în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea .
Totodată, s-a constatat că nu au fost lămuririle aspectele de conexiune între cele două proceduri la care este parte inculpata, respectiv procedura penală şi procedura insolvenţei, având în vedere că, potrivit art. 46 din Legea 86/2005, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de către debitoare sunt nule cu excepţia operaţiunilor şi plăţilor autorizate de judecătorul sindic.
Prin urmare, nu este clar, ceea ce a permis judecătorul sindic debitoarei şi ceea ce a interzis judecătorul de drepturi şi libertăţi aceleiaşi debitoare.
Încălcarea obligaţiei legale de motivare a hotărârii judecătoreşti nu este sancţionată de lege cu nulitatea absolută, nefiind între cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 281 C.p.p. însă, s-a constatat că, potrivit art. 282 C.p.p., încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute de art. 281 C.p.p., determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor care nu poate fi înlăturată altfel, decât prin desfiinţarea actului.
În cauză, în mod indubitabil s-a cauzat inculpatei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, respectiv a încheierii contestate, vătămare constând în neindicarea acelor operaţiuni interzise inculpatei şi care a avut drept consecinţă interzicerea tuturor operaţiunilor desfăşurate de aceasta .
Totodată, s-a constatat că această încălcare a fost invocată în termenul legal, respectiv, până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură-art. 282 alin. 4 C.p.p.
Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus arătate, potrivit art. 282 alin. 1 C.p.p. şi art. 6 din CEDO, Curtea-judecătorul de drepturi şi libertăţi, a admis contestaţia formulată, a desfiinţat încheierea contestată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.”(Tribunalul Ilfov, încheierea nr. 32 din data de 07 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. 2573/93/2014*, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: masura preventiva > motivarea hotararii judecatoresti > noul cod de procedura penala > nulitate absoluta > nulitate relativa > persoana juridica
