Prevederea potrivit căreia perioada de detenție se reduce cu 30 de zile pentru fiecare lucrare scrisă în penitenciar ar putea fi eliminată

11 ianuarie 2016 Noutati legislative

La Senat (prima Cameră sesizată) se află înregistrată pentru dezbatere Propunerea legislativă pentru modificarea art.96 din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, potrivit căreia lit. f) de la alin. (1) al art. 96 care permite reducerea perioadei de detenție cu 30 de zile ”în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate” se abrogă.

Conform expunerii de motive, această prevedere nu poate fi valabilă în cazul persoanelor cu o instrucție de vârf și cu o calificare profesională superioară, care nu pot invoca necunoașterea legilor sau neînțelegerea consecințelor actelor antisociale comise. Simpla continuare a activității uzuale de creație în penitenciar nu garantează că atitudinea antisocială a persoanei se va schimba în bine.

În ceea ce privește persoanele insuficient instruite, acestea pot să nu inteleagă urmările unor fapte antisociale și, de aceea se presupune că școlarizarea acestora ar putea duce la o mai bună înțelegere a rolului persoanei respective în societate și la nerepetarea unor astfel de fapte; participarea la cursurile de școlarizare sau la cursurile de calificare profesională fiind motiv pentru liberarea condiționată.

Cuvinte cheie: >