Curtea de Apel București a sesizat ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea dispoziţiilor art. 281 alin. 3 din Codul de procedură penală, conform cărora încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. 1 lit. a-d şi f poate fi invocată în orice stare a procesului, după schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată de instanţa sesizată cu rechizitoriu, într-o infracţiune care atrage competenţa unei instanţe superioare şi/sau asistenţa juridică obligatorie, cercetarea cauzei se reia din faza urmăririi penale de către organele de urmărire penală competente conform noii încadrări sau din faza camerei preliminare de judecătorul de cameră preliminară competent conform noii încadrări sau din faza de judecată de instanţa competentă conform noii încadrări?
Curtea de Apel arată că ipoteza de lucru este aceea în care, după sesizarea judecătoriei cu un rechizitoriu întocmit de parchetul de pe lângă judecătorie pentru o infracțiune ce este competența judecătoriei, după parcurgerea camerei preliminare și fără asigurarea asistenței juridice pentru inculpat, judecătoria, în fază de judecată, procedează la schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune pentru care urmărirea penală se realizează de parchetul de pe lângă tribunal, iar competența în primă instanță aparține tribunalului și este obligatorie asistența juridică a inculpatului în fața instanțelor de judecată, declină cauza la Tribunal. Tribunalul înregistrează cauza în faza de judecată și admite excepția de necompetență materială a parchetului de pe lângă judecătorie, constată nulitatea absolută a rechizitoriului și dispune restituirea cauzei la parchetul de pe lângă judecătorie.
Chestiunea de drept pusă în discuție a apărut în urma pronunțării deciziilor Curții Constituționale nr. 302/2017 (M.Of. nr. 566/17.07.2017) și nr. 88/2019 (M.Of. nr. 499/20 iunie 2019), având în vedere concepția inițială a legiuitorului în sensul că aspectele ce țin de urmărirea penală sunt analizate în mod definitiv în camera preliminară și faptul că nu există dispoziții similare celor din art. 332 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală 1968, conform cărora instanța se desesiza și restituia cauza procurorului, când înainte de terminarea cercetării judecătorești, se constata că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, și nu restituia atunci când constatarea avea loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimba încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.
Această chestiune de drept a primit soluții diferite la nivelul Curții de Apel București, astfel cum rezultă din Referatul de probleme de practică judiciară neunitară în materie penală la nivelul Curții de Apel București și a instanțelor arondate aferente trimestrului II 2019, în care se menționează că ipoteza în care, după pronunțarea unei hotărâri de către judecătorie, sesizată cu un rechizitoriu întocmit de parchetul de pe lângă judecătorie, în apel se procedează la schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune pentru care urmărirea penală se realizează de parchetul de pe lângă tribunal, iar competența în primă instanță aparține tribunalului s-au conturat trei opinii:
Într-o primă opinie, au fost pronunțate soluții în sensul desființării sentinței apelate și trimiterii dosarului instanței competente, judecata urmând a fi reluată din camera preliminară.
Într-o a doua opinie, au fost pronunțate soluții în sensul desființării hotărârii anterioare și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței competente.
Într-o a treia opinie, au fost pronunțate soluții în sensul restituirii cauzei la parchet.
Analizând chestiunea de drept, Curtea de Apel București constată că indiferent în ce fază a procesului penal se restituie cauza trebuie avut în vedere că în cazul în care se restituie cauza în faza de urmărire penală nu există dispoziții procedurale care să permită admiterea apelului și trimiterea cauzei direct la parchet, în cazul în care se restituie cauza în faza de cameră preliminară se încalcă autoritatea de lucru judecat a incheierii definitive a judecătorului de cameră preliminară și principiul separației funcțiilor judiciare, în cazul în care se restituie cauza în faza de instanță, inculpatul nu a avut asigurată asistență juridică în camera preliminară și nici un judecător competent din punct de vedere material pentru infracțiunea pentru care s-a duspus schimbarea încadrării juridice.
Opinia Curții de Apel este în sensul că, în cazul în care descrierea faptei în actul de sesizare a instanței permite, fără a se face cercetare judecătorească, stabilirea unei încadrări juridice a faptei într-o infracțiune de competența organelor de urmărire penală superioare, atunci soluția ce se impune este trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară de la instanța competentă material, care are posibilitatea legală, potritvit art. 342 din Codul de procedură penală, de a verifica competența materială și legalitatea actelor de urmărire penală.
În cazul în care descrierea faptei în actul de sesizare a instanței nu permite, fără a se face cercetare judecătorească, stabilirea unei încadrări juridice a faptei într-o infracțiune de competența organelor de urmărire penală superioare, atunci soluția ce se impune este trimiterea cauzei la instanța competentă material, conform noii încadrări juridice date după cercetarea judecătorească, pentru a pronunța o primă soluție acțiunii penale, astfel încât inculpatul să nu fie lipsit de un grad de jurisdicție prevăzut de lege.
Cuvinte cheie: camera preliminara > competenta materiala > dezlegare chestiune de drept > nulitate absoluta > rechizitoriu > restituirea cauzei la parchet > schimbarea incadrarii juridice
