Procedura de evaluare si valorificare a bunurilor sechestrate de către organul fiscal local

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a lansat în dezbatere publică (luni, 28 noiembrie 2016) un proiect de Ordin pentru aprobarea Procedurii de evaluare şi valorificare a bunurilor sechestrate.

Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2015, procedura privind valorificarea prin vânzare la licitaţie a bunurilor sechestrate era comună, atât pentru organul fiscal central, cât și pentru organul fiscal local.

În prezent, conform prevederilor art. 247 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 207/2015, în cazul creanţelor administrate de organul fiscal local care nu sunt stinse în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, atunci acestea pot proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin una dintre următoarele modalități:
a) înţelegerea părţilor;
b) vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c) vânzare directă;
d) vânzare la licitaţie;
e) alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, case de amanet, firme specializate în achiziția de bunuri în scopul revânzării, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.

Citeste mai mult  Mamele care au 3 sau mai mulți copii ar putea primi o indemnizaţie viageră lunară

Procedura privind evaluarea și valorificarea bunurilor sechestrate de către organul fiscal local detaliază, pentru fiecare modalitate în parte, pașii de urmat de către acesta în vederea stingerii debitelor prin valorificarea bunurilor sechestrate.

Proiectul de ordin face precizări referitoare la modalitatea de evaluare a bunurilor sechestrate, prin evaluatori din cadrul organului fiscal local sau contractați, în cazul în care acesta nu dispune de personal propriu cu această specializare.

Procedura privind evaluarea și valorificarea bunurilor sechestrate de către organul fiscal local poate fi consultată AICI.

Cuvinte cheie: > >