Procedura specială a evacuării. Condițiile privind notificarea ocupantului

22 iulie 2016 Drept Civil Jurisprudenta

Prin cererea adresată Judecătoriei Gura Humorului, reclamanta SC TF SRL prin administrator JA a solicitat evacuarea din imobilul situat în … jud. Suceava a pârâţilor SC RI SRL şi JG.

Instanţa a reţinut că anterior promovării cererii in justiţie, reclamantul trebuie să notifice prin executor judecătoresc pe ocupantul fără drept al imobilului asupra intenţiei de evacuare, astfel încât acesta din urmă să aibă posibilitatea de a-l elibera. Din cuprinsul notificării reiese că pârâta a fost informată cu privire la solicitarea reclamantei de a părăsi imobilul proprietate a reclamantei,  dar această notificare nu a fost efectuată prin executor judecătoresc. Nu rezultă din această notificare că pârâtei i s-a pus în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără nici un drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării, ci în termen de 3 zile.

În concluzie, instanţa reţine că pârâta nu a fost notificată legal cu privire la evacuare nefiind respectate dispoziţiile procedurii speciale de evacuare pentru a-i putea fi opusă procedura specială de evacuare prevăzută de Codul de procedură civilă, motiv pentru care instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de evacuare formulată de reclamantă. (Judecătoria Gura Humorului, Sentința civilă nr. 443/10 mai 2016, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >