Group 1

Proprietarii autovehiculelor avariate de căderea copacilor pot apela la asigurarea lor CASCO

29 ianuarie 2019 Fără categorie

Proprietarii autovehiculelor avariate de căderea accidentală a copacilor înghețați sau a blocurilor de gheață pot apela la asigurarea lor CASCO pentru a fi despăgubiți de companiile de asigurări; de regulă, polițele CASCO acoperă daunele produse de aceste riscuri, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.

În plus, asigurații care au ales și opțiunea de asistență rutieră în polița lor CASCO au posibilitatea de a o utiliza în cazul în care autovehiculul a fost grav avariat de căderea unui copac sau a gheții și nu mai este deplasabil.

De regulă, polițele CASCO pentru autovehicule acoperă riscurile de incendiu, trăsnet, explozie, furt, evenimente naturale, evenimente socio-politice și acte de vandalism, căderea de corpuri pe autovehicul, avarii produse în accidente rutiere prin coliziune cu alt autovehicul și avarii accidentale produse exclusiv autovehiculului – însă pachetele de riscuri asigurate pot să difere de la o companie de asigurări la alta. Suplimentar, o astfel de asigurare mai poate acoperi pierderea sau furtul cheilor, accidentarea persoanelor transportate și serviciul de asistență rutieră, în funcție de produsul achiziționat de client.

Cuvinte cheie: >