Curtea de Apel Alba Iulia a sesizat ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotarâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: Publicarea de anunţuri fictive online care a avut drept consecinţă producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fraudă informatică, prevăzute de art. 249 din Codul penal (în modalitatea alternativă a „introducerii de date informatice”) sau ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. 2 din Codul penal (în modalitatea alternativă „prin alte mijloace frauduloase”)?
În cuprinsul sesizării se arată că, în literatura de specialitate, unii autori apreciază că infracțiunea de fraudă informatică în modalitatea alternativă a ”introducerii de date informatice” presupune inserarea, înfățișarea, în format prelucrabil informatic de fapte, informații, sau concepte inexistente anterior. Se reține această modalitate a infracțiunii, de exemplu în cazul introducerii de date informatice false, nereale pe platforme e-commerce, al înregistrării de oferte nereale de vânzare a unor produse care nu există în realitate, al creării de profiluri fictive de utilizatori (Codul penal: Comentariu pe articole/Georgiana Bodoroncea, Valerian Cioclei, Irina Kuglay,…, Ediția a 2-a, rev.-București: Editura C.H. Beck, 2016). În același sens, alți autori apreciază că ”în practică, în multe cazuri, frauda informatică se comite prin postarea de anunțuri fictive pe site-uri specializate în comerțul electronic sau prin anunțuri fictive postate pe site-uri pirat, care au denumiri apropiate de cele consacrate” (Drept penal-Partea specială/Valerian Cioclei.-Ed a 4-a, revizuit,-București: Editura C.H. Beck, 2019-2020). În fine, alți autori, fără a oferi o analiză în detaliu a infracțiunii și a acțiunii de ”introducere de date informatice” apreciază că ”această infracțiune poate fi considerată o variantă de specie a infracțiunii de înșelăciune” (Explicațiile noului Cod penal/George Antoniu, Tudorel Toader (coord.).-București: Universul juridic, 2015, 5 vol.).
În sens contrar, alți autori apreciază că, infracțiunea de fraudă informatică, în modalitatea alternativă a introducerii de date informatice ”se consumă la momentul priciunuirii unei pagube prin conduita agentului. Paguba trebuie să se afle în raport direct cu beneficiul material urmărit de agent. Mai mult, aceasta trebuie să se producă ca efect direct al interacțiunii logice cu sistemul informatic vizat, fără a exista o altă conduită ulterioară prejudiciabilă a persoanei vătămate” (Bogdan, Sergiu, Drept penal: partea specială: infracțiuni contra pantrimoniului, contra autorității, de corpuție, de serviciu, de fals și contra ordinii și liniștii publice/Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban-București: Universul Juridic, 2020). Același punct de vedere pare a fi susținut și de alți autori (Udroiu, Mihail, Sinteze de drept penal: partea specială, București, Editura C.H. Beck, 2020) care, fără a oferi o analiză proprie a infracțiunii de fraudă informatică, preiau distincțiile făcute de un alt autor între infracțiunile de fraudă informatică și înșelăciune. Reține autorul citat că ”inducerile în eroare tradiționale comise prin mijloace informatice Ăîndeosebi cu privire la publicarea de anunțuri fictive pe diferite platforme online referitoare la vânzarea unor bunuri inexistente) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune….” și că ”se va putea reține frauda informatică acolo unde lipsește cu totul o conduită autoprejudiciantă a persoanei vătămate”.
Cea mai amplă analiză a raportului dintre infracțiunea de înșelăciune și infracțiunea de fraudă informatică se regăsește în lucrarea ”Tratat de criminalitate informatică”, – George Zlati, București, Editura Solomon, 2020, pag. 453-461. Arată autorul menționat că ”trebuie făcută o distincție clară între frauda informatică și înșelăciunea comisă prin mijloace informatice. Dacă în primul caz discutăm despre sistemul informatic și datele informatice ca fiind ”ținta” agentului (devenind un veritabil obiect al infracțiunii), în cel de-al doilea caz, sistemul informatic ori datele informatice nu sunt decât mijloace pentru inducerea în eroare a victimei”.
Autorul mai sus citat propune și o serie de criterii pentru delimitarea infracțiunii de fraudă informatică de infracțiunea de înșelăciune: lipsa conduitei autoprejudiciante din partea victimei, sistemul informatic-instrument sau obiect al acțiunii, lipsa unei legături subiecte între agent și victimă, irelevența conduitei victimei, caracterul voluntar sau nevoluntar al transferului de active.
Concluzionează autorul citat arătând că ”simpla introducere a unor oferte fictive pe o platformă online nu se poate plasa sub incidența art. 249 C.pen., nefiind în prezența unei fraude informatice”.
Același autor oferă și o serie de ipoteze de comitere a fraudei informatice prin introducerea de date informatice: transferul neautorizat de monede virtuale, achiziționarea de telefoane mobile la valoare zero prin activarea în sistemul informatic a unor reduceri de preț, folosirea fără drept a unui tichet pentru reîncărcarea cartelei PrePay, transferul de credit pe o cartelă telefonică PrePay, mărirea ”artificială” a soldului contului bancar, obținerea frauduloasă a unui bilet de transport în comun de la una utomat de bilete, introducerea mențiunii ”plătit” cu privire la un anumit debit stocat într-o bază de date, folosirea frauduloasă a unei multifuncționale, prin utilizarea unei cartele falsificate.
În fine, autorul citat oferă și o serie de ipoteze privind introducere de date informatice în care reținerea infracțiunii de fraudă informatică este problematică: publicarea de anunțuri de vânzare sau licitații fictive pe Internet, frauda constând în transmiterea de mesaje prin mijloace de comunicare electronică (metoda accidentul), în activitatea de phisshing și pharming, transmiterea de corespondență electronică nesolicitată, etc.
Și în practica judiciară sunt o serie de hotărâri contradictorii. Astfel:
Faptele inculpaților de a posta un anunț on-line referitor la vânzarea unui autoturism, pe care în realitate nu-l dețineau, prin introducerea și modificarea de date informatice neconforme cu realitatea, pe care le-au utilizat în scopul obținerii de beneficii materiale pentru grupul infracțional, atrăgând prejudicierea cumpărătorului parte civilă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fraudă informatică, prevăzută de art. 249 CP. (C.A. București, Secția I penală, Decizia penală nr. 1472/A din 25 octombrie 2017, nepublicată).
Oferirea spre vânzare a unor componente de calculator, prin intermediul platformei (…), componente care ulterior s-au dovedit a fi nefuncționale, nu constituie infracțiunea de fraudă informatică ci, raportat la starea de fapt pot fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, întrucât, raportat la modalitatea în care s-au produs evenimentele, inducerea în eroare nu a avut loc prin acțiunea de postare a anunțului pe platforma menționată, ci doar ulterior, prin comunicarea directă între părți. (C.A. Alba Iulia, Secția penală, Decizia penală nr. 821/2017).
Curtea de Apel Alba Iulia consideră că prin activitatea de postare de anunțuri fictive online, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, se realizează o simplă interacțiune a inculpatului cu sistemul informatic. În lipsa unei conduite ulterioare a victimei (care citește anunțul publicat și, interesată fiind de conținutul acestuia, îl contactează pe inculpat negociind condițiile achiziționării bunului), simpla postare a anunțului nu este aptă a cauza o pagubă persoanei vătămate.
Considerăm Curtea de Apel că diferența dintre cele două infracțiuni, fraudă informatică și înșelăciune, se bazează pe faptul că, în cazul înșelăciunii, inducerea în eroare (prin introducerea de date informatice) determină victima să se autoprejudicieze prin contactul ulterior cu inculpatul, în vreme ce în cazul fraudei informatice (prin introducerea de date informatice) conduita victimei este irelevantă, paguba produsă acesteia fiind cauzată de însăși introducerea datelor informatice, de manipularea sistemului informatic.
Cuvinte cheie: dezlegare chestiune de drept > frauda informatica > inselaciune
