Raport MCV: CSM ar trebui să instituie măsuri clare de promovare a transparenței și a responsabilității

27 ianuarie 2016 UE

Comisia Europeană a publicat miercuri, 27 ianuarie 2016, cel mai recent raport privind măsurile întreprinse de România în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și combaterea corupției, în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV). Raportul prezintă progresele continue realizate în direcția îndeplinirii obiectivelor MCV și reliefează aspectele care necesită măsuri suplimentare.

Potrivit Raportului, Comisia invită România să ia măsuri în următoarele domenii: independența sistemului judiciar, reforma sistemului judiciar,integritate, lupta împotriva corupției.

Independența sistemului judiciar

Încrederea publicului în sistemul judiciar este în parte o reflectare a dorinței acestuia de a-și juca rolul de actor independent în guvernarea României. Procedurile de numire deschise și bazate pe merit vor juca un rol deosebit de important în 2016. De asemenea, ar trebui luate măsuri pentru a remedia tendința continuă ca magistrații să facă obiectul unor critici personale în exercitarea funcțiilor lor.

– Ar trebui să se asigure instituirea în timp util a unor proceduri clare și solide pentru numirile în funcțiile de conducere din cadrul magistraturii prevăzute în 2016. Pentru aceasta este nevoie ca, înainte cu câteva luni de fiecare procedură, să se stabilească diferitele etape și criteriile care vor sta la baza deciziilor. Ar trebui să se utilizeze o
abordare diferită pentru numirile în posturi care nu sunt posturi de conducere la cel mai înalt nivel în cadrul serviciilor de urmărire penală, acordându-li-se persoanelor nounumite un rol important în selectarea echipelor lor. Ar trebui să se asigure transparența tuturor procedurilor;

Citeste mai mult  Vinieta germană pentru utilizarea drumurilor federale de către autoturisme este contrară dreptului Uniunii

– Ulterior, ar trebui introdus prin lege, cu sprijinul Comisiei de la Veneția, un sistem mai robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt;

– După cum s-a recomandat în 2015, ar trebui să se asigure că în Codul de conduită al parlamentarilor sunt incluse dispoziții clare în ceea ce privește respectarea independenței sistemului judiciar de către parlamentari și în cadrul procesului parlamentar;

– Noul Consiliu Superior al Magistraturii ar trebui să stabilească dacă pot fi întreprinse măsuri suplimentare pentru a furniza un sprijin adecvat magistraților împotriva cărora sunt îndreptate critici ce subminează independența justiției.

Reforma sistemului judiciar

Ar trebui să continue activitatea de promovare a reformelor, putându-se considera că acestea au consolidat profesionalismul magistraților. În acest context, un cadru legislativ stabil ar fi benefic. Recomandările anterioare privind raționalizarea instanțelor și îmbunătățirea executării hotărârilor judecătorești rămân valabile.

– Așa cum s-a recomandat anul trecut, faza actuală a reformei codurilor juridice ale României ar trebui încheiată rapid printr-un acord în Parlament privind modificarea codurilor, adoptându-se numai modificările care respectă opiniile instituțiilor judiciare, astfel cum au fost prezentate de guvern;

Citeste mai mult  Comisia Europeană a deschis o investigație referitoare la sprijinul de restructurare acordat CE Hunedoara

–  Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să elaboreze un plan clar prin care să se asigure că noul termen-limită pentru punerea în aplicare a dispozițiilor restante din Codul de procedură civilă poate fi respectat;

– Noul Consiliu Superior al Magistraturii ar trebui să instituie măsuri clare de promovare a transparenței și a responsabilității, inclusiv prin asigurarea unui program regulat de reuniuni deschise cu adunări ale judecătorilor și procurorilor la toate nivelurile, a unui dialog permanent cu societatea civilă și a unui raport anual.

Cuvinte cheie: >