Group 1

Raportarea tranzacțiilor suspecte de către avocați vs obligația de păstrare a secretului profesional

26 iunie 2015 Fără categorie

DIRECTIVA (UE) 2015/849 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 141/73 din 5.06.2015 cuprinde referințe vaste privind măsurile de precauție privind clientela și obligațiile profesiilor reglementate de a raporta tranzacțiile suspecte ale clienților. În același timp, sunt instituite excepții privind raportarea tranzacțiilor suspecte în cazul avocaților și al altor profesii liberale, semnalizează UNBR.

La art. 2, alin. 3, lit. b) din Directivă se precizează că printre entitățile cărora li se aplică directiva sunt și persoane care exercită profesii juridice liberale, atunci când participă, în numele și pe seama clientului, la orice tranzacție financiară sau imobiliară, sau când acordă asistență pentru planificarea sau efectuarea tranzacțiilor pentru client.

În considerente se arată că membrii profesiilor juridice independente, astfel cum sunt definiți de statele membre, ar trebui să se supună prezentei directive atunci când participă la tranzacții financiare sau la tranzacții între societăți comerciale, inclusiv prin furnizarea de consultanță fiscală, întrucât aceasta prezintă riscul cel mai ridicat ca serviciile respectivilor membri ai profesiilor juridice liberale să fie folosite în mod abuziv, în scopul spălării produselor activității infracționale sau în scopul finanțării terorismului. Cu toate acestea, ar trebui să existe scutiri de la orice obligație de raportare a informațiilor obținute fie înainte de o procedură judiciară, în timpul acesteia sau după aceasta, fie în cursul evaluării situației juridice a unui client. Prin urmare, consilierea juridică ar trebui în continuare să facă obiectul obligației de păstrare a secretului profesional, cu excepția cazurilor în care juristul participă la spălarea banilor sau la finanțarea terorismului, consilierea juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului sau juristul știe că un client dorește consiliere juridică în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului. (considerentul 9)

În cazul avocaților, raportarea către un organism de autoreglementare constituie o garanție importantă pentru protecția drepturilor fundamentale

Citeste mai mult  Recomandările Poliției Române în cazul atacului cibernetic

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a desemna un organism corespunzător de autoreglementare în calitate de autoritate care este informată în primă instanță în locul unității de informații financiare. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, un sistem în care raportarea se face în primul rând către un organism de autoreglementare constituie o garanție importantă pentru a menține protecția drepturilor fundamentale în ceea ce privește obligațiile de raportare aplicabile avocaților. Statele membre ar trebui să furnizeze mijloacele și modalitatea de păstrare a secretului profesional și a confidențialității și de respectare a vieții private. (considerentul 39)

Conform art. 3, alin. 5 din Directivă, „organism de autoreglementare” înseamnă un organism care reprezintă membrii unei profesii și care joacă un rol în reglementarea acestora, în realizarea anumitor funcții de supraveghere sau de monitorizare și în asigurarea punerii în aplicare a normelor referitoare la aceștia.

Excepții privind obligațiile de verificare a identității clientului și a beneficiarului real înainte de stabilirea unei relații de afaceri sau de desfășurarea tranzacției

Conform art. 14, alin 1, statele membre trebuie să impună entităților obligate verificarea identității clientului și a beneficiarului real înainte de stabilirea unei relații de afaceri sau de desfășurarea tranzacției.

Se instituie însă o excepție în cazul notarilor, altor persoane care exercită profesii juridice liberale, auditorilor, experților contabili externi și consilierilor fiscali pentru situațiile în care aceștia evaluează situația juridică a clientului sau îndeplinesc sarcina de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau referitor la acestea, inclusiv de consiliere privind inițierea sau evitarea acestor proceduri. (art. 14, alin. 4)

Obligațiile de raportare privind tranzacțiile suspecte

Articolul 33, alin. (1) prevede că statele membre solicită entităților obligate și, după caz, directorilor și angajaților acestora să coopereze pe deplin, procedând cu promptitudine la următoarele acțiuni:

(a) informarea unității de informații financiare, din proprie inițiativă, inclusiv prin transmiterea unui raport, în cazul în care entitatea obligată are cunoștință, suspectează sau are motive întemeiate să suspecteze că fondurile, indiferent de suma în cauză, sunt obținute din activități infracționale sau au legătură cu finanțarea terorismului, precum și prin transmiterea promptă a unui răspuns la cererile de informații suplimentare formulate de unitatea de informații financiare în astfel de cazuri; și

Citeste mai mult  Guvernul, principalul inițiator legislativ

(b) furnizarea către unitatea de informații financiare, în mod direct sau indirect, la cererea acesteia, a tuturor informațiilor necesare, în conformitate cu procedurile stabilite prin dreptul aplicabil.

Toate tranzacțiile suspecte, inclusiv tentativele de tranzacții, sunt raportate.

Potrivit art. 34, alin. (1), statele membre pot desemna, în cazul entităților obligate un organism adecvat de autoreglementare pentru profesia în cauză drept autoritate de primire a informațiilor, care, la rândul său, transmite informațiile către unitatea de informații financiare cu promptitudine și sub formă nefiltrată.

Excepție de la orice obligație de raportare a informațiilor obținute fie înainte de o procedură judiciară, în timpul acesteia sau după aceasta, fie în cursul evaluării situației juridice a unui client

Articolul 34, alin. (2) prevede că statele membre nu aplică obligațiile de raportare prevăzute la articolul 33 alineatul (1) notarilor, altor persoane care exercită profesii juridice liberale, auditorilor, experților contabili externi și consilierilor fiscali, numai în măsura în care această derogare se referă la informațiile pe care aceștia le primesc de la unul dintre clienții lor sau le obțin în legătură cu acesta în cursul evaluării situației juridice a clientului respectiv sau al îndeplinirii sarcinii de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau referitor la acestea, inclusiv de consiliere privind inițierea sau evitarea procedurilor, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înaintea procedurilor, în timpul acestora sau după acestea.

Așa cum se arată și în considerentul nr. 9 al Directivei, trebuie să existe scutiri de la orice obligație de raportare a informațiilor obținute fie înainte de o procedură judiciară, în timpul acesteia sau după aceasta, fie în cursul evaluării situației juridice a unui client.

Citeste mai mult  Sancțiuni aplicate de ANSPDCP în luna mai 2016

Rolul organismelor de autoreglementare în protejarea secretului profesional

Din interpretarea art. 33 și 34 din Directivă, reiese că trebuie raportate unității de informații financiare orice suspiciuni potrivit cărora fondurile, indiferent de suma în cauză, sunt obținute din activități infracționale sau au legătură cu finanțarea terorismului, cu excepția informațiilor pe care avocații le primesc de la unul dintre clienții lor sau le obțin în legătură cu acesta în cursul evaluării situației juridice a clientului respectiv sau al îndeplinirii sarcinii de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau referitor la acestea, inclusiv de consiliere privind inițierea sau evitarea procedurilor.

În România, spre deosebire de alte țări, în special de drept anglo-saxon, numai avocații, ca profesie liberală, au atribuții în evaluarea situației juridice, respectiv apărarea, reprezentarea și consilierea juridică a clientului.

Chiar dacă, potrivit directivei, organismul de autoreglementare trebuie să transmită, mai departe, unității de informații financiare, informațiile ” sub formă nefiltrată”, din interpretarea art. 33 și 34 reiese clar că este vorba numai de informațiile pentru care există obligația de raportare. Or, această obligație nu există în cazul ”informațiilor obținute fie înainte de o procedură judiciară, în timpul acesteia sau după aceasta, fie în cursul evaluării situației juridice a unui client”.

Prin urmare, se poate trage concluzia că organismul de autoreglementare are rolul de a veghea la păstrarea secretului profesional și de a verifica dacă informațiile raportate de membri, care trebuie transmise mai departe unității de informații financiare, nu fac parte din cele exceptate de la raportare, potrivit art. 34, alin. (2) din Directivă.

Cuvinte cheie: > >