Group 1

Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul de imagine

29 septembrie 2016 Drept Civil Jurisprudenta

”Reclamantul LCP a chemat în judecată pe pârâtul PB, pentru ca pe baza probelor administrate să fie obligat la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale. Arată reclamantul că are calitatea de angajat al Poliției locale Oradea și a aplicat pârâtului o amendă contravențională, pe care acesta a considerat-o netemeinică și nelegală și a fost filmat în timpul întocmirii procesului-verbal de contravenție, iar ulterior acest film a fost postat în mediul on line, iar prin comentariile postate la acea înregistrare de diverse persoane, între care și pârâtul, i s-a adus atingere imaginii publice și vieții personale, având și consecințe pe plan profesional.

Persoanele care au adăugat comentarii acelui film au folosit un limbaj necorespunzător (mutalău…retardat…boschetar….gunoi nenorocit), motiv pentru care reclamantul a ajuns în atenția opiniei publice, a prietenilor și cunoștințelor sale, dar și a conducătorilor unității unde lucrează.

Examinând ansamblul probator al cauzei, instanța apreciază că acțiunea reclamantului este întemeiată, astfel că va fi admisă în parte în raport de considerentele ce vor urma.

Reclamantul a învestit instanța cu judecarea unei cereri fondată pe dispozițiile art. 1349 și următoarele C.civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală. Astfel, potrivit prevederilor art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar conform art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Cele două texte mai sus citate constituie temeiul comun angajării răspunderii civile delictuale.

În cauză, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile civile delictuale în ce privește faptele săvârșite de pârât și acesta este obligat să răspundă pentru acoperirea prejudiciului de imagine creat reclamantului, prin care a fost afectată și reputația acestuia.

Citeste mai mult  Cerere a debitorului de deschidere a procedurii simplificate. Nedepunerea documentelor prevăzute de lege

Potrivit normelor legale în materie și practicii judiciare, pentru a opera răspunderea civilă delictuală este necesar să fie întrunite o serie de condiții. În primul rând, instanța va reține existența faptului prejudiciabil și atitudinea culpabilă a pârâtului constând în postarea pe rețeaua de socializare Facebook a unor cuvinte triviale (jegosu – f.22), precum și în acordarea posibilității altor persoane să facă afirmații similare, prin comentariile aduse (f.113-114).

Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică prioritar oricărei norme contrare din legislația internă prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice (…). 2. Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru (…) protecția reputației sau a drepturilor altora, (…) sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

Libertatea de exprimare reprezintă așadar un drept fundamental care poate fi însă limitat numai în condiții ce reprezintă „măsuri democratice într-o societate democratică”.

Ingerința incriminată de art. 10 al. 2 din Convenție corespunde „unei nevoi sociale imperioase”, însă, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții, se impune a se verifica dacă o astfel de „limitare” se conciliază cu libertatea de exprimare .

Trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții, conform căreia, pentru aprecierea existenței unei „necesități sociale imperioase” care să justifice existența unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare, este necesar să se facă distincția clară între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactității lor [a se vedea, de exemplu, hotărârile „De Haes” și „Gijsels” împotriva Belgiei și Harlanova împotriva Letoniei, Cererea nr. 57.313/00 (dec.) din 3 aprilie 2003]. Nu este mai puțin adevărat că și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită de orice fundament de fapt.

Citeste mai mult  CCR ref excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, excepție de ordine privată

În speță, pârâtul a furnizat informații evident nereale, acest aspect reieșind din împrejurarea că plângerea sa contravențională împotriva procesului-verbal prin care i s-a aplicat amendă în acea zi, fiind admisă doar în parte, înlocuită sancțiunea amenzii cu avertismentul, instanța constatând cu acea ocazie că fapta de a plimba câinele fără lesă a existat. Mai mult, a adresat cuvinte jignitoare și a dat posibilitatea și altor persoane să o facă.

Astfel cum a rezultat din întregul material probatoriu, nu există nicio bază factuală care să justifice măsurile întreprinse de pârât, iar dacă avea vreo nemulțumire raportat la atitudinea reclamantului în exercitarea atribuțiilor de serviciu, avea posibilitatea de a formula plângere împotriva acestuia, penală sau disciplinară, iar în ipoteza în care considera că procesul-verbal este nelegal și netemeinic, să formuleze plângere contravențională împotriva acestuia.

Pârâtul s-a referit în schimb la fapte concrete nedovedite și a adus acuzații ferme care depășesc limitele unei judecăți de valoare, folosind cu aceste ocazii și cuvinte triviale.

Instanța apreciază că au fost depășite limitele libertății de exprimare și prin fapta sa culpabilă, pârâtul i-a adus reclamantului prejudicii de imagine, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Aceste aspecte rezultă din declarațiile martorului MG, din care rezultă că reclamantul s-a simțit afectat de cele postate în mediul on line, dar mai cu seamă din cele relatate de martorul TZ, coleg de serviciu cu reclamantul, care a arătat că s-a discutat și la locul de muncă despre cele întâmplate, că reclamantul a fost în perioada următoare ținta glumelor între colegi.

Citeste mai mult  Rezoluțiunea contractului de întreținere. Dovada neexecutarii obligaţia de întreţinere

Cu referire la prejudiciul moral solicitat de reclamant, instanța reține că nu s-a dovedit faptul că acesta are o imagine publică, în sensul în care a argumentat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv că are o funcție publică atât de importantă sau are o imagine publică proprie, încât percepția pe care o au membrii societății asupra persoanei sale este extrem de importantă.

Cuantificarea prejudiciului moral însă nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se așadar de către instanța de judecată prin apreciere, în funcție de consecințele negative produse asupra celui în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, efectul produs asupra situației sociale, familiale și profesionale. Desigur, toate aceste criterii trebuie subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

În cauză, instanța a făcut o judicioasă aplicare a acestor criterii în raport de argumentele și indiciile produse de reclamant, admițând repararea prejudiciului de reputație și imagine, fără a tinde la o îmbogățire și nu fără a reține că există și o obligație din partea angajaților poliției locale de a preveni săvârșirea faptelor contravenționale, de a nu incita cetățenii și de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu cu maximă bună-credință, iar nu de a întreține un raport de vrăjmășie și polemici. Pentru aceste motive instanța apreciază prejudiciul moral ca fiind în sumă de 1.000 lei.”(Judecătoria Oradea, Sentința civilă nr. 1129/2016, definitivă prin Decizia nr. 910 din 27 septembrie 2016 a Tribunalului Bihor)

Cuvinte cheie: > > >